Alina Gorghiu, avertisment pentru Gabriel Oprea: "Atitudinea asta, şi cu ăla, şi cu ăla, s-ar putea să nu fie prea sănătoasă"
- Ioana Tomescu
- 27 septembrie 2015, 09:31
Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu consideră că atitudinea premierului Gabriel Oprea, care şi-a exprimat susţinerea şi pentru premierul Victor Ponta, şi pentru preşedintele Klaus Iohannis, nu este una sănătoasă.
"După atacul de zilele trecute al primului ministru la preşedintele Iohannis, mă mir că domnul Oprea nu este deja foarte supărat. Atitudinea asta, şi cu ăla, şi cu ăla, s-ar putea să nu fie prea sănătoasă, nici în politică, nici în viaţă. S-ar putea să fie nevoie să ia o decizie", a declarat Gorghiu, sâmbătă, într-o emisiune televizată.
Gabriel Oprea a declarat, sâmbătă, la Galaţi, că UNPR nu va vota moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi a anunţat că susţine guvernul condus de Victor Ponta. În acelaşi timp, liderul UNPR a precizat că îl sprijină în continuare pe preşedintele Klaus Iohannis.