PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Turcan: „Liviu Dragnea e DUPLICITAR! Să-i ceară lui Şerban Nicolae să-şi retragă AMENDAMENTUL depus la LEGEA GRAŢIERII!”

Turcan: „Liviu Dragnea e DUPLICITAR! Să-i ceară lui Şerban Nicolae să-şi retragă AMENDAMENTUL depus la LEGEA GRAŢIERII!”

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, susţine că liderul PSD, Liviu Dragnea, are o "strategie duplicitară în privinţa graţierii corupţilor" şi îi solicită să-i ceară senatorului social-democrat Şerban Nicolae retragerea...

Bodea (PNL): „Camera Deputaţilor a votat OUG privind învăţământul dual”

Bodea (PNL): „Camera Deputaţilor a votat OUG privind învăţământul dual”

Deputatul liberal Marius Bodea a declarat marţi că plenul Camerei a votat legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă care reglementează învăţământul dual şi că va face demersuri pentru ca...

Undă verde pentru revizuirea Constituţiei în ceea ce priveşte redefinirea familiei

Undă verde pentru revizuirea Constituţiei în ceea ce priveşte redefinirea familiei

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat marţi raport favorabil, cu majoritate de voturi, iniţiativei cetăţeneşti pentru revizuirea Constituţiei cu privire la redefinirea familiei. Amendamentul depus de PNL a fost...

Deputaţii au adoptat o nouă propunere legislativă. Ce priveşte iniţiativa

Deputaţii au adoptat o nouă propunere legislativă. Ce priveşte iniţiativa

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, o propunere legislativă prin care se majorează de la cinci la şapte numărul membrilor Comisiei parlamentare pentru controlul SIE. Propunerea a fost adoptată cu 273 de...

Un deputat PNL răbufnește: „Partidul ăsta e pe ducă”

Un deputat PNL răbufnește: „Partidul ăsta e pe ducă”

Printre liberali apar tot mai multe voci care se declară nemulțumite de situația din partid. Un deputat își pune speranța că lucrurile vor reveni la normal după ce se va...

Propunere PNL discutată astăzi: Familia nu va mai avea ca fundament diferenţa sexuală

Propunere PNL discutată astăzi: Familia nu va mai avea ca fundament diferenţa sexuală

Iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei, care prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”, se află la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor....

Coaliția pregăteşte grațierea pedepselor cu suspendare

Coaliția pregăteşte grațierea pedepselor cu suspendare

Ministerul Justiției lucrează la un nou pachet legislativ de modificare a legislației penale, după abrogarea OUG 13. În paralel, coaliția de guvernare ar putea schimba proiectul legii grațierii depus deja...

Deputaţii au votat proiectul majorării numărului de membri în Comisia de control a SIE

Deputaţii au votat proiectul majorării numărului de membri în Comisia de control a SIE

Camera Deputaţilor a adoptat pe articole, luni, propunerea legislativă pentru majorarea numărului membrilor Comisiei parlamentare pentru controlul SIE. Votul final a fost programat pentru şedinţa de marţi, informează Agerpres. Proiectul...

Turcan, LOVITURĂ pentru PSD: "Se ia în calcul salvarea celor care au fost condamnaţi pentru corupţie"

Turcan, LOVITURĂ pentru PSD: "Se ia în calcul salvarea celor care au fost condamnaţi pentru corupţie"

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, luni, la finalul şedinţei Comisiei de unificare a partidului, că liberalii vor vota împotriva proiectului propus de PSD referitor la graţiere. ”Graţierea...

Marea racolare: Tăriceanu vânează PNL

Marea racolare: Tăriceanu vânează PNL

Copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, este dispus "oricând" să negocieze cu liberalii care vor să treacă la putere. Avansurile făcute liberalilor vin în contextul în care PNL este în febra...

Măsuri alternative de executare a pedepselor

Măsuri alternative de executare a pedepselor

Mai mulţi senatori PNL au depus, la Senat, o propunere legislativă privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate care prevede efectuarea la domiciliu a pedepsei prin supraveghere...

Cine-s fetele de peste 100 de euro pe noapte din anturajul primarului Timişoarei? | EXCLUSIV EVZ

Cine-s fetele de peste 100 de euro pe noapte din anturajul primarului Timişoarei? | EXCLUSIV EVZ

Administrația locală din orașul de pe Bega a făcut publice sumele care s-au cheltuit anul trecut pentru cursurile de perfecționare ale funcționarilor publici. Astfel, municipalitatea timișoreană a alocat de la...

PNL caută „persoană serioasă” să o facă șef

PNL caută „persoană serioasă” să o facă șef

Liberalii își găsesc greu candidați. Dacă pentru Primăria Capitalei au făcut istorie, reușind să intre în cursă abia cu al patrulea candidat, acum în PNL se caută un om bun...

Ce spune Gigi Becali despre iniţiativa PNL privind închisoarea doar în weekend: "Care e problema? Stai în puşcărie ca să-ţi dai seama că ai greşit"

Ce spune Gigi Becali despre iniţiativa PNL privind închisoarea doar în weekend: "Care e problema? Stai în puşcărie ca să-ţi dai seama că ai greşit"

Gigi Becali a vorbit în premieră despre iniţiativa liberalilor de a se face doar închisoare în weekend pentru cei cu pedepse mai mici de patru ani. Omul de afaceri este...

Imaginea Romaniei, "batjocorită" pe sute de mii de euro. Cât a costat participarea țării noastre la un simplu Salon de Carte de la Paris?

Imaginea Romaniei, "batjocorită" pe sute de mii de euro. Cât a costat participarea țării noastre la un simplu Salon de Carte de la Paris?

Irina Cornişteanu pare să fie nominalizarea PNL pentru funcţia de vicepreşedinte al ICR. Este un manager cultural cunoscut în România, datorită faptului că înainte de ICR a lucrat la ARCUB....

Ce măsuri alternative de EXECUTARE a PEDEPSELOR privative de libertate propune PNL

Ce măsuri alternative de EXECUTARE a PEDEPSELOR privative de libertate propune PNL

Mai mulţi senatori PNL au depus, la Senat, o propunere legislativă privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate. Propunerea prevede efectuarea la domiciliu a pedepsei prin supraveghere...

EXCLUSIV. Război în PNL. Gigel îi dă REPLICA lui Florinel: "Este puțin frustrat"

EXCLUSIV. Război în PNL. Gigel îi dă REPLICA lui Florinel: "Este puțin frustrat"

Deputatul PNL Florin Roman a criticat sâmbătă modificările la statutul partidului, susţinând că acestea au fost făcute pentru ca "Gigei şi Mişulei" să conducă în continuare destinele formaţiunii politice. În...

O zi de sâmbătă la PNL cu zâmbete, ironii, Gigei și Mișulei. "M-am autocaracterizat ironic ca fiind expirat". PLUS: "Îmi vine să schimb canalul când imi văd colegii la TV"

O zi de sâmbătă la PNL cu zâmbete, ironii, Gigei și Mișulei. "M-am autocaracterizat ironic ca fiind expirat". PLUS: "Îmi vine să schimb canalul când imi văd colegii la TV"

Liberalii s-au adunat, ieri, într-o ședință la Parlament pentru a stabili data Congresului: 17 iunie. În discuție a fost și propunerea ca celor care au condamnare definitivă să le fie...

Mircea Ionescu Quintus, MESAJ IMPORTANT pentru PNL și Vasile Blaga

Mircea Ionescu Quintus, MESAJ IMPORTANT pentru PNL și Vasile Blaga

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, a ținut să le transmită liberalilor, care trec printr-o perioadă de conflicte interne, un mesaj de încurajare. El a spus că dacă formaţiunea...

Bușoi îi trântește ușa în nas lui Cioloș. Ce criterii vrea să impună pentru noii lideri

Bușoi îi trântește ușa în nas lui Cioloș. Ce criterii vrea să impună pentru noii lideri

Proaspăt ales secretar general interimar al PNL, Cristian Buşoi, a propus pentru candidaturile la conducerea partidului criterii care i-ar bloca accesul la funcția de președinte fostului premier Dacian Cioloș. Bușoi...