PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Războiul din PNL Constanța ia amploare. Senatorul Vergil Chițac cere intervenția  șefilor de la centru

Războiul din PNL Constanța ia amploare. Senatorul Vergil Chițac cere intervenția șefilor de la centru

Senatorul PNL De Constanța, Vergil Chițac, a contestat la Curtea de Arbitraj a partidului organizarea alegerilor pentru șefia organizației municipale care au avut loc în data de 31 martie, acuzând...

ATAC la Daniel Constantin: Îl ghidează "prietenii" din PNL

ATAC la Daniel Constantin: Îl ghidează "prietenii" din PNL

Ioan Lazăr, co-preşedinte al ALDE Alba, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că Daniel Constantin ascultă ordine de sus și din opoziție. "Am văzut ieri (joi - n.r.) că...

Ce CONDIȚII pune PNL pentru a susține Legea salarizării unitare

Ce CONDIȚII pune PNL pentru a susține Legea salarizării unitare

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunţat astăzi că liberalii vor vota Legea salarizării unitare, însă preferă o creșterea mai modestă, în comparație cu propunerea PSD. "Ne interesează ca...

Predoiu, ATAC la majoritatea politică: Duce un război disimulat şi constant împotriva opoziţiei

Predoiu, ATAC la majoritatea politică: Duce un război disimulat şi constant împotriva opoziţiei

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a vorbit, astăzi, la conferința internațională organizată la Palatul Cotroceni despre războiul „disimulat” pe care majoritatea politică îl poartă împotriva opoziției. "Încă de la constituirea ei,...

Turcan: Cred că SUA au transmis un mesaj foarte clar

Turcan: Cred că SUA au transmis un mesaj foarte clar

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a vorbit astăzi, într-o conferință de presă, despre atacul SUA asupra unei baze aeriene din Siria. "Imaginile în urma atacului cu arme chimice în...

Datoriile electorale ale lui Falcă îngroapă PNL Arad

Datoriile electorale ale lui Falcă îngroapă PNL Arad

După ce a girat dezastrul PNL de la alegerile parlamentare, din postură de şef al campaniei, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, – e pe cale să producă o veritabilă apocalipsă financiară...

Un senator PSD îi dă REPLICA lui Gorghiu

Un senator PSD îi dă REPLICA lui Gorghiu

Senatorul PSD, Lucian Romașcanu, i-a dat replica fostului președinte al PNL, Alina Gorghiu, după ce a aceasta a declarat că Liviu Dragnea ar putea susține un nou premier tehnocrat. Alina...

Cine îl susţine pe Tudorel Toader: "Muncește ca un ministru liberal"

Cine îl susţine pe Tudorel Toader: "Muncește ca un ministru liberal"

Senatorul PNL, Alina Gorghiu, a vorbit, astăzi, despre proiectul de graţiere al Guvernului şi despre măsurile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. ”Tema justiției este una pe care discursul PNL a fost...

Din CULISELE conferinţei internaţionale, organizată la Palatul Cotroceni

Din CULISELE conferinţei internaţionale, organizată la Palatul Cotroceni

Înainte de începerea Conferinţei internaţionale „Interacţiunea între majoritatea politică şi opoziţie într-o democraţie” organizată la Palatul Cotroceni, atmosfera era relaxată, lesne de observat din jovialitatea invitaţilor. Printre primii care şi-au...

Tăriceanu, DECLARAŢIE despre Turcan: "Cred că e puţin dezorientată"

Tăriceanu, DECLARAŢIE despre Turcan: "Cred că e puţin dezorientată"

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a comentat, astăzi, afirmaţiile liderului interimar al PNL, Raluca Turcan, care a spus că Guvernul Grindeanu ar trebui să-şi asume răspunderea pentru Legea salarizării unitare. ”Cred...

PNL îl amenință iar pe Grindeanu cu moțiunea de cenzură. VEZI ce i-a supărat pe liberali

PNL îl amenință iar pe Grindeanu cu moțiunea de cenzură. VEZI ce i-a supărat pe liberali

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a spus că premierul Sorin Grindeanu nu-şi asumă răspunderea asupra legii salarizării, deoarece ştie că "ar zbura" din fruntea Guvernului, în contextul în care...

Predoiu face NOTĂ DISCORDANTĂ în PNL: Trebuie să nu mai fim vagon la remorcă în relația cu Klaus Iohannis

Predoiu face NOTĂ DISCORDANTĂ în PNL: Trebuie să nu mai fim vagon la remorcă în relația cu Klaus Iohannis

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu, candidat la șefia formațiunii, la Congresul din 17 iunie, se delimitează de restul colegilor, spunând că liberalii trebuie să iasă "din postura în care stăm ca...

Ponta, ales cu unanimitate de la voturi în conducerea PSD | Memoria EVZ

Ponta, ales cu unanimitate de la voturi în conducerea PSD | Memoria EVZ

Victor Ponta era ales în septembrie 2004 președinte al Tineretului Social Democrat (TSD) cu unanimitate de voturi. Era perioada în care Ponta era numit „Micul Titulescu” de atotputernicul Adrian Năstase,...

În Parlament se fac și rugăciuni, nu doar legi

În Parlament se fac și rugăciuni, nu doar legi

O dată pe săptămână, fie că sunt de la putere sau din opoziție, aleșii se reunesc într-o sală din Parlament, unde formează un singur grup Dis de dimineață, pe la...

SCANDAL în ALDE, Tăriceanu, ACUZAT de acapararea PUTERII

SCANDAL în ALDE, Tăriceanu, ACUZAT de acapararea PUTERII

Vicepreşedintele ALDE Eugen Durbacă îl atacă pe co-preşedintele partidului, Călin Popescu Tăriceanu, spunând că a minţit întreg partidul cu privire la convocarea Congresului, aceasta fiind o manevră pentru a prelua...

USR va ataca la CCR proiectul dezincriminării conflictului de interese

USR va ataca la CCR proiectul dezincriminării conflictului de interese

O sesizare de neconstituționalitate pentru proiectul de lege referitor la dezincriminarea conflictului de interese este în pregătire de Uniunea Salvați România. USR motivează că inițiativa golește de conținut textul din...

SANCŢIUNI SEVERE pentru DEPUTAŢI!

SANCŢIUNI SEVERE pentru DEPUTAŢI!

Deputaţii care au lipsit nemotivat din Parlament au fost sancţionaţi. Salariul a 11 deputaţi a fost micşorat cu 1% prentru absenţa lor. Printre cei care au lipsit cel mai mult...

Grindeanu: Mă uit la PNL cu umor

Grindeanu: Mă uit la PNL cu umor

Premierul Sorin Grindeanu a ridiculizat miercuri partidele de opoziţie din Parlament, PNL, USR şi PMP, spunând că nu par preocupaţi să critice constructiv Guvernul. Întrebat dacă opoziţia parlamentară reprezintă o...

Liberalii ACUZĂ coaliția de guvernare că CIOPÂRȚEȘTE Codul penal

Liberalii ACUZĂ coaliția de guvernare că CIOPÂRȚEȘTE Codul penal

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, este de părere că PSD, ALDE şi UDMR "ciopârţesc" Codul penal. Ea a precizat că modificările aduse acestuia în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor...

Consilier județean PNL acuzat că și-ar fi bătut soția cu care nu mai stă împreună de un an

Consilier județean PNL acuzat că și-ar fi bătut soția cu care nu mai stă împreună de un an

Finul Olguței Casilescu, consilier județean PNL într-un mare oraș, e acuzat că și-ar fi lovit cu bestialitate nevasta. Aceasta a postat pe Facebook o fotografie în care are ochiul vânăt...