PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Lecție usturătoare pentru Iohannis: ”Niciun om, oricât de Superman ar fi, nu e mai important decât țara”

Lecție usturătoare pentru Iohannis: ”Niciun om, oricât de Superman ar fi, nu e mai important decât țara”

„E mai importantă ţara decât un om, oricât de Superman ar fi”, s-a exprimat fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă, referindu-se la atitudinea Partidului Național Liberal care continuă să îl...

Dacian Cioloș cere PNL și PSD să voteze cabinetul USR: „Istoria e istorie. Poate ne rupem gâtul și veți scăpa de noi”

Dacian Cioloș cere PNL și PSD să voteze cabinetul USR: „Istoria e istorie. Poate ne rupem gâtul și veți scăpa de noi”

Românii nu mai au încredere în stat și în capacitatea acestuia de a-i apăra interesele, motiv pentru care Dacian Cioloș, premierul propus de președintele Klaus Iohannis, lansează un apel la...

UPDATE. PNL a decis să nu-l susțină pe premierul desemnat, Dacian Cioloș. „USR a avut un singur obiectiv”

UPDATE. PNL a decis să nu-l susțină pe premierul desemnat, Dacian Cioloș. „USR a avut un singur obiectiv”

În cadrul unei ședințe ce a avut loc, vineri, reprezentanții Partidului Național Liberal au decis să nu îi acorde sprijinul lui Dacian Cioloș, premierul desemnat. Prima reacție a lui Dacian...

Ședință de grad zero la PNL. Cîțu le dă raportul „subalternilor”. Liberalii discută despre posibilitatea refacerii alianței cu USR

Ședință de grad zero la PNL. Cîțu le dă raportul „subalternilor”. Liberalii discută despre posibilitatea refacerii alianței cu USR

Liberalii se reunesc, astăzi, prin videoconferință și vor discuta despre posibilitatea de-a reface alianța cu USR, în condițiile în care Dacian Cioloș ar fi premier. Biroul Executiv al Partidului Naţional...

Exclusiv. Valul 4 face ravagii, criza politică ne calcă pe nervi. Ce mutare va face președintele? „Știe că merge pe un scenariu sigur". VIDEO

Exclusiv. Valul 4 face ravagii, criza politică ne calcă pe nervi. Ce mutare va face președintele? „Știe că merge pe un scenariu sigur". VIDEO

Atitudinea imperturbabilă a președintelui în actuala criză politică odată cu desemnarea lui Dacian Cioloș drept candidat la funcția de premier dă naștere multor scenarii. Podcastul EVZ Play de joi a...

Deputat PNL, anchetat pentru mită la votarea moțiunii de cenzură. Procurorii DNA: Promitea funcții publice

Deputat PNL, anchetat pentru mită la votarea moțiunii de cenzură. Procurorii DNA: Promitea funcții publice

Procurorii de la Direcția Națională Anticorupție au anunțat că îl cercetează penal pe unul dintre cei mai tineri deputați PNL din Parlamentul României. Este vorba despre deputatul PNL de Timiș,...

Rareș Bogdan răstoarnă toate calculele politice: ”Florin Cîțu, premier!”. Dezvăluiri din culise

Rareș Bogdan răstoarnă toate calculele politice: ”Florin Cîțu, premier!”. Dezvăluiri din culise

Rareș Bogdan le-a transmis celor de la USR că PNL își dorește refacerea alianței de guvernare, iar șeful Executivului ar trebui să fie Florin Cîțu, căzut la moțiunea de cenzură....

Cu Spirală și cu Securitatea agățată de coadă, Cioloș are șanse la Palat. De acolo, Cîțu dispare cu capul spart

Cu Spirală și cu Securitatea agățată de coadă, Cioloș are șanse la Palat. De acolo, Cîțu dispare cu capul spart

Românii sunt supărați rău. Sunt disperați. Lehamitea lor față de clasa politică a atins cote maxime. Le este frică de Covid și de tot ce le-a „sădit” Guvernul Cîțu pentru...

USR s-a pregătit pentru eșecul negocierilor cu PNL și UDMR. Cum va reacționa Parlamentul

USR s-a pregătit pentru eșecul negocierilor cu PNL și UDMR. Cum va reacționa Parlamentul

Premierul desemnat, Dacian Cioloș, se va prezenta în Parlament cu un guvern monocolor, format din miniștri USR, dacă negocierile cu PNL și UDMR vor da greș. Biroul Național al USR,...

Ce a cerut Pavel Popescu suflării liberale: „Să reacționați și să comentați pozitiv la ultimele postări pe pagina lui Cîțu”

Ce a cerut Pavel Popescu suflării liberale: „Să reacționați și să comentați pozitiv la ultimele postări pe pagina lui Cîțu”

Într-o evidentă scădere de viteză, liderul PNL, Florin Cîțu a ajuns să fie tot mai blamat. Pavel Popescu, vicepreședinte PNL, le transmite colegilor liberali o directivă care vizează pagina de Facebook...

E cumplit ce s-a aflat despre Ludovic Orban! Chiar un apropiat de-ai lui a confirmat

E cumplit ce s-a aflat despre Ludovic Orban! Chiar un apropiat de-ai lui a confirmat

Chiar în ziua în care și-a dat demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților, Ludovic Orban a fost atacat virulent de Florin Roman, care la un moment dat a...

SURSE. Capcană pentru Dacian Cioloș! Întâlnirea de astăzi cu PNL și UDMR, primul pas spre eșec

SURSE. Capcană pentru Dacian Cioloș! Întâlnirea de astăzi cu PNL și UDMR, primul pas spre eșec

Dacian Cioloș se întâlnește cu Florin Cîțu. Nu într-un bar, așa cum lipsit de umor sugera Cioloș, ci la sediul PNL. Preconizez o întâlnire scurtă de 20 de minute. Din...

Decizie în noapte la PNL. Liberalii au hotărât răspunsul. Lovitură pentru Dacian Cioloș

Decizie în noapte la PNL. Liberalii au hotărât răspunsul. Lovitură pentru Dacian Cioloș

România se află într-o situație fără precedent. De parcă criza sanitară și cea economică nu erau suficiente, avem parte și de o criză politică. PNL, Guvernul căzut din cauza moțiunii...

USR vrea cu PNL, după un val de atacuri mitocănești

USR vrea cu PNL, după un val de atacuri mitocănești

„Drum bun, domnule Cîțu!” exulta Dacian Cioloş pe 5 octombrie, atunci când nu părea conştient că peste doar o săptămână o să facă tot posibilul să negocieze cu Florin Cîţu,...

Șansele lui Cioloș de a forma Guvernul Zero 2

Șansele lui Cioloș de a forma Guvernul Zero 2

Există o parte bună a deciziei de ieri anunțată de Klaus Iohannis. A scăpat în mod elegant de presiunea timpului. Practic, desemnarea lui Dacian Cioloș candidat de premier poate reprezenta...

Decizie bombă după consultări. Ciolacu a făcut anunțul la care nu se aștepta nimeni. „Se va crea o majoritate...”

Decizie bombă după consultări. Ciolacu a făcut anunțul la care nu se aștepta nimeni. „Se va crea o majoritate...”

După ce a depus o moțiune de cenzură care a dat jos Guvernul lui Cîțu, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a luat o decizie extrem de importantă. Luni au avut loc...

Orban și Cîțu, doi clovni triști care s-au luptat în arena circului

Orban și Cîțu, doi clovni triști care s-au luptat în arena circului

Spectacolul dat de Ludovic Orban și Florin Cîțu, în lupta lor pentru șefia PNL, a fost unul absolut dezgustător. A arătat nu de puține ori ca o luptă între doi...

Consultări la Cotroceni. PNL prelungește criza politică. Florin Cîțu exclude o nouă guvernare alături de USR

Consultări la Cotroceni. PNL prelungește criza politică. Florin Cîțu exclude o nouă guvernare alături de USR

PNL nu a propus nici un premier la consultările de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis. Liberalii exclud și orice colaborare cu USR pentru a forma un nou guvern. PNL...

Consultări la Cotroceni. Președintele trebuie să rezolve criza politică

Consultări la Cotroceni. Președintele trebuie să rezolve criza politică

Partidele parlamentare vor participa, începând cu ora 12.00, la consultările cu președintele Klaus Iohannis, pe tema desemnării unui nou premier. Șeful statului a convocat reprezentanții partidelor politice, pentru luni, 11...

Daniel Fenechiu aruncă nucleara. Ştie cine va fi viitorul prim-ministru. Florin Cîţu, abandonat de liberali?

Daniel Fenechiu aruncă nucleara. Ştie cine va fi viitorul prim-ministru. Florin Cîţu, abandonat de liberali?

Deputatul PNL Daniel Fenechiu crede că altcineva merită să fie desemnat prim-ministru al României. Este carismatic, e un om care ascultă de specialiști, deci este o alegere bună dacă s-ar decide...