Monitorul Oficial

Monitorul Oficial al României este publicația oficială a Statului român.

În Monitorul Oficial sunt publicate legile adoptate de parlament, decretele prezidențiale, hotărârile și ordonanțele de Guvern, ordonanțele de urgență și deciziile Curții Constituționale.

Toate aceste acte intră în vigoare numai după publicarea în Monitorul Oficial. Monitorul Oficial publică, de asemenea, alte acte menționate de o lege separată, de organizare și funcționare proprie.

Tipărirea și pregătirea formatului electronic sunt asigurate de Regia Autonomă „Monitorul Oficial”. Formatul electronic din perioada 2000-prezent este gratuit și liber (părțile I și II permanent, părțile III-VII pentru zece zile de la publicare) pe pagina oficială a publicației, „inclusiv pentru căutare, salvare, distribuire și imprimare”.

Problema orei în România. Milioane de oameni, cu ochii pe Monitorul Oficial. Popririle s-au reluat

Problema orei în România. Milioane de oameni, cu ochii pe Monitorul Oficial. Popririle s-au reluat

Dintr-o eroare a Guvernului condus de Ludovic Orban, prelungirea suspendării executării silite cu două luni nu mai este posibilă. Deși în ședința de Guvern care a avut loc joi a...

E lege. Schimbări de ultimă oră în sistemul de pensii

E lege. Schimbări de ultimă oră în sistemul de pensii

Ordonanƫa de urgenƫă nr. 163 care conține două prevederi importante legate de dreptul la pensie au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 883 din 28 septembrie 2020. Astfel, prima vizează...

Ultima oră! Noi reguli pentru pacienții COVID-19. Precizări importante pentru asimptomatici

Ultima oră! Noi reguli pentru pacienții COVID-19. Precizări importante pentru asimptomatici

Au intrat în vigoare noile reguli noi privind internarea și circuitul pacienților suspecți de COVID sau confirmați cu această boală. Astfel, potrivit unui document publicat miercuri seara în Monitorul Oficial,...

Vești bune pentru români! Normele de aplicare ale programului „Noua Casă” au fost publicate în Monitorul Oficial

Vești bune pentru români! Normele de aplicare ale programului „Noua Casă” au fost publicate în Monitorul Oficial

Normele de aplicare ale programului „Noua Casă”, care reprezintă de fapt modificarea normelor programului de lungă durată „Prima casă”, au fost publicate, sâmbătă, în Monitorul Oficial. Tipurile de locuințe care...

Iată cum vor fi identificați pacienții care au COVID-19. Normele au fost publicate

Iată cum vor fi identificați pacienții care au COVID-19. Normele au fost publicate

Criteriile de identificare a pacienţilor COVID-19, dar şi cele de au fost stabilite de Ministerul Sănătăţii. Aceste criterii, stabilite printr-un ordin și publicat în Monitorul Oficial, sunt prevăzute în planul...

Vouchere de vacanță pentru unii români. În ce condiții sunt acordate bonusurile

Vouchere de vacanță pentru unii români. În ce condiții sunt acordate bonusurile

Vor fi acordate vouchere de vacanță pentru o categorie profesională din România. Salariaţii din învăţământ primesc în acest an o singură indemnizaţie de vacanţă, acordată sub formă de vouchere, pe...

Hotărârea privind noile măsuri de relaxare de la 15 iunie, în Monitorul Oficial. Restricții ridicate

Hotărârea privind noile măsuri de relaxare de la 15 iunie, în Monitorul Oficial. Restricții ridicate

Hotărârea de Guvern cu măsurile de relaxare care se vor aplica din 15 iunie a fost publicată, vineri seară, în Monitorul Oficial. Documentul publicat în Monitorul Oficial modifică anexele 2...

Obligațiile din stare de ALERTĂ au intrat în vigoare! Vezi ce ai voie să faci

Obligațiile din stare de ALERTĂ au intrat în vigoare! Vezi ce ai voie să faci

Începând de astăzi devine obligatorie purtarea măștii în spațiile publice închise, spații comerciale, la locul de muncă și în mijloacele de transport, după ce ordinele privind măsurile și regulile specifice...

Autoritățile nu pot da amenzi pentru nepurtarea măștilor. Unde este hiba

Autoritățile nu pot da amenzi pentru nepurtarea măștilor. Unde este hiba

În prezent, nepurtarea măștilor în spații închise și mijloace de transport  nu poate fi sancționată. Se vor putea da amenzi, dar numai după apariția în Monitorul Oficial al ordinului comun...

Starea de alertă, aprobată și publicată în Monitorul Oficial. Ce amenzi sunt prevăzute în Legea 55/2020

Starea de alertă, aprobată și publicată în Monitorul Oficial. Ce amenzi sunt prevăzute în Legea 55/2020

Guvernul a aprobat, la 18 mai 2020, hotărârea privind instituirea stării de alertă, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020. Potrivit hotărârii, starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul României,...

E oficial. Majorarea sancțiunilor pentru nerespectarea stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial

E oficial. Majorarea sancțiunilor pentru nerespectarea stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial

Începând de vineri, 3 aprilie, persoanele care nu respectă regimul stării de urgență vor fi sancționate cu amenzi majorate substanțial. Ordonanța de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial. Grupul...

Foarte important. Cererile pentru șomaj tehnic, publicate în Monitorul Oficial

Foarte important. Cererile pentru șomaj tehnic, publicate în Monitorul Oficial

Modelele de cerere şi de declaraţie pe proprie răspundere pentru angajatorii care solicită indemnizaţia de şomaj tehnic pentru angajaţi au fost publicate în Monitorul Oficial, a anunţat ministrul Muncii şi...

Patronii răsuflă ușurați! Guvernul și-a ținut promisiunea

Patronii răsuflă ușurați! Guvernul și-a ținut promisiunea

Ministerul Finanțelor Publice anunță că ordonanța 29, prin care Guvernul a adoptat mai multe măsuri care vizează susținerea mediului de afaceri în contextul crizei provocate de coronavirus, a fost publicată...

Alertă pentru părinți: Începe înscrierea copiilor la clasa pregătitoare

Alertă pentru părinți: Începe înscrierea copiilor la clasa pregătitoare

Prima etapă de înscriere în învăţământul primar - clasa pregătitoare - este cuprinsă între 4 şi 23 martie, iar cea de-a doua - între 23 şi 30 aprilie, potrivit ordinului...

Soarta celor 25 de Ordonanțe de Urgență. Anunțul făcut de Ludovic Orban

Soarta celor 25 de Ordonanțe de Urgență. Anunțul făcut de Ludovic Orban

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a anunțat luni că a trimis la Monitorul Oficial o parte din cele 25 de OUG adoptate în ultima ședință de guvern dinaintea moțiunii de cenzură....

Orban își întărește echipa. Numire importantă la Guvern

Orban își întărește echipa. Numire importantă la Guvern

O funcție cheie a Guvernului a primit un nou titular. Luni, schimbarea dorită de premier a fost publicată în Monitorul Oficial. Daniel Dragoş Tănăsoiu a fost numit în funcţia de...

Exclusiv! Schimbare majoră la Ministerul Sănătății. Vine un nou șef!

Exclusiv! Schimbare majoră la Ministerul Sănătății. Vine un nou șef!

Prin regândirea organigramei de către guvernul lui Ludovic Orban, Ministerul Sănătății a pierdut un loc fruntaș din conducere, motivând că instituțiile statului sunt suprapopulate cu bugetari. De mâine, lucrurile se...

Salvarea Tarom vine de la Trezoreria Română. Condiția pusă de Guvernul Orban

Salvarea Tarom vine de la Trezoreria Română. Condiția pusă de Guvernul Orban

Guvernul Orban a decis, la ședința de joi, ca Tarom să beneficieze de un ajutor financiar de 195 de milioane de lei, din partea Trezoreriei Române. Anunțul a fost făcut...

Încă un partid intră la guvernare. Cu cine se „întărește” Cabinetul Orban

Încă un partid intră la guvernare. Cu cine se „întărește” Cabinetul Orban

În urma acordului cu PMP, încheiat în urma susținerii la moțiunea de cenzură și la votul pentru instalarea Guvernului Orban, PNL a numit mai mulți secretari de stat din partidul...

Bacalaureat 2020. Programul complet al probelor

Bacalaureat 2020. Programul complet al probelor

Ministrul Educaţiei, Daniel Breaz, a publicat, azi, în Monitorul Oficial, ordinul privind organizarea examenului de Bacalaureat. Astfel, potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial, calendarul examenului naţional de Bacalaureat 2020 este...