„Trimitem la Monitorul Oficial toate ordonanţele de urgenţă. Din punctul nostru de vedere ele sunt valide şi îndeplinesc toate condițiile pentru a intra în vigoare.

Avocatul Poporului are dreptul constituțional să sesizeze Curtea Constituţională.

Nu mă tem de nimic. Am adoptat OUG-uri extrem de importante, benefice, care produc efecte pentru administrație, economie, fonduri europene.

Toate OUG vor fi transmise spre Monitorul Oficial”, a declarat Ludovic Orban.

El a adăugat că va trimite şi ordonanţa referitoare la alegeri anticipate: „Am avut o motivare extrem de solidă, pentru că în legea alegerilor parlamentare nu a fost prevăzută situația alegerilor anticipate. În situația celor 90 de zile trebuia reglementate niște termene”.

Victor Ponta, liderul Pro România,  susţinuse încă  de miercuri că din cele 25 de ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern în ultima şedinţă, doar şase au primit avizele necesare de la Consiliul Legislativ, iar celelalte 19 nu ar mai putea să intre în vigoare pentru că Guvernul a fost demis şi decizia este deja publicată în Monitorul Oficial.

Orban nu a confirmat cifrele avansate de Victor Ponta, însă a precizat că toate ordonanțele vor fi publicate în Monitorul Oficial după obținerea avizelor.

„Adoptarea ordonanţelor de urgenţă se face şi fără avizul Consiliului Legislativ”, a declarat Ludovic Orban. „Ele toate se duc la Consiliul Legislativ. Evident că ordonanţele se aprobă sub rezerva includerii observaţiilor Consiliului Legislativ. Asta-i aşa, să mai facă cineva puţină tevatură. (…) Nu ştiu de unde are informaţiile Ponta.

Până la urmă toate ordonanţele vor avea avizele necesare pentru a putea fi publicate în Monitorul Oficial”, a spus Ludovic Orban la Digi24, precizând că toate ordonanțele, care aveau avizele necesare de la miniștrii de resort, au fost semnate de el în data de 4 februarie, deci înainte de a cădea guvernul.

Te-ar putea interesa și: