Mare Mucenic

Povestea „spiridușilor militari”  a lui Moș Nicolae la Așezămânul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”

Povestea „spiridușilor militari” a lui Moș Nicolae la Așezămânul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”

„Spiridușii militari” ai lui Moș Nicolae ne-au spus că, în lumea asta există oameni buni și oameni răi, oameni bogați și oameni săraci, oameni pe care te poți baza și...

MESAJ EMOȚIONANT al veteranilor din Teatrele de Operații de ZIUA NAȚIONALĂ

MESAJ EMOȚIONANT al veteranilor din Teatrele de Operații de ZIUA NAȚIONALĂ

Veterani ai Armatei României care au luptat în Teatrele de Operaţii din Irak, Afganistan şi din Balcanii de Vest au transmis, prin intermediul „Evenimentului zilei”, un mesaj emoționant, dedicat Zilei...

ALTERNATIVĂ pentru CREDINCIOŞIIi care nu pot ajunge la Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi! SALVAREA vine de la o BISERICĂ din CAPITALĂ

ALTERNATIVĂ pentru CREDINCIOŞIIi care nu pot ajunge la Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi! SALVAREA vine de la o BISERICĂ din CAPITALĂ

Distanţa prea mare dintre Bucureşti şi Iaşi este obstacolul credincioşilor din Capitală de a ajunge la Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Există, însă, o alternativă pentru aceştia şi vine chiar de...

De ce este Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință, atât de iubit de românii creștini. Ce urări le putem transmite celor care poartă numele Marelui Mucenic

De ce este Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință, atât de iubit de românii creștini. Ce urări le putem transmite celor care poartă numele Marelui Mucenic

Creştinii îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Gheorghe, martir din secolul al IV-lea, patronul spritual al Forţelor Terestre Române. Numele Marelui Mucenic Gheorghe este purtat de peste un milion de români....

Cea mai MARE retragere cu torțe. De Ziua Forțelor Terestre, militarii vor parcurge 7 kilometri pe jos

Cea mai MARE retragere cu torțe. De Ziua Forțelor Terestre, militarii vor parcurge 7 kilometri pe jos

În acest an, Ziua Forțelor Terestre va fi marcată de cea mai mare retragere cu torțe din ultimii 26 de ani. Evenimentul marchează încheierea zilelor de săbătoare organizate de infanteriștii...

Jurnaliștii au simțit ce înseamnă Armata, la Cupa presei la tir de Ziua Forțelor Terestre

Jurnaliștii au simțit ce înseamnă Armata, la Cupa presei la tir de Ziua Forțelor Terestre

Seria manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre - 23 aprilie, al căror patron spiritual şi ocrotitor este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă a debutat, miercuri, cu întrecerea de...

Armata se dă mare de tot de Ziua Forțelor Terestre

Armata se dă mare de tot de Ziua Forțelor Terestre

Cine vrea să vadă cum e să fii militar poate să o simtă pe pielea sa În fiecare an, la 23 aprilie, se sărbătoreşte Ziua Forţelor Terestre, al căror patron...

Copiii de la ȘCOALA GENERALĂ nr 194 s-au alăturat acțiunii GREEN MILITARY VET în ecologizarea zonei Deta Văcărești

Copiii de la ȘCOALA GENERALĂ nr 194 s-au alăturat acțiunii GREEN MILITARY VET în ecologizarea zonei Deta Văcărești

Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) din România a dar startul Campaniei de ecologizare, denumită sugestiv „GREEN MILITARY VET”, în parteneriat...

Aventurile unui document istoric unic

Aventurile unui document istoric unic

În cadrul expoziției „Comorile României”, care va fi deschisă pe 28 ianuarie, la Beijing, în China, va fi expusă o piesă unică: Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare, reprezentându-l...

JUDECĂTORII au decis: MOȘ NICULAE trebuie să existe!

JUDECĂTORII au decis: MOȘ NICULAE trebuie să existe!

Astă seară câțiva membrii ai AMVVD au primit o altă parte de ajutoare: haine, jucării, dulciuri şi alimente, din tolba lui Moş Nicolae, de la Camera Executorilor Judecătorești de pe...

AVERTISMENT de Sfântul Dimitrie. ATENŢIE la ESCROCII ÎN SUTANE!

AVERTISMENT de Sfântul Dimitrie. ATENŢIE la ESCROCII ÎN SUTANE!

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi cea a Sfântului Dimitrie cel Nou Basarabov – ocrotitorul Bucureştiului, marcată, ca în fiecare an, de un pelerinaj la Catedrala Patriarhală...

CREDINCIOȘII CARE NU POT AJUNGE LA MOAȘTELE CUVIOASEI PARASCHEVA din Iași au o alternativă!

CREDINCIOȘII CARE NU POT AJUNGE LA MOAȘTELE CUVIOASEI PARASCHEVA din Iași au o alternativă!

Mii de oameni au stat în frig și ploaie ca să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Deși mulți credincioși din Capitală ar fi vrut să...

„Pe 1 mai, m-am născut a doua oară! În Afganistan, Dumnezeu mi-a dat a doua șansă”. MĂRTURII din teatrul de război

„Pe 1 mai, m-am născut a doua oară! În Afganistan, Dumnezeu mi-a dat a doua șansă”. MĂRTURII din teatrul de război

Sărbătoarea de 1 Mai nu este aceeași pentru toți românii. În această zi, s-au împlinit patru ani de la explozia din Provincia Zabul care a mutilat, pe viață, patru militari...

JURNALIȘTI ÎN TRANȘEE. „Evenimentul zilei”, CEL MAI BUN la Cupa Presei la Tir a Forțelor Terestre

JURNALIȘTI ÎN TRANȘEE. „Evenimentul zilei”, CEL MAI BUN la Cupa Presei la Tir a Forțelor Terestre

În cadrul manifestărilor ocazionate de Ziua Forțelor Terestre, joi, 16 aprilie, s-a desfășurat Cupa Presei la Tir. În urma întrecerii care a avut loc în Poligonul Cățelu, dintre cei 25...

Maestrul Gheorghe Zamfir, alături de EROII ROMÂNIEI

Maestrul Gheorghe Zamfir, alături de EROII ROMÂNIEI

Veteranii războaielor din Irak, Afganistan și Bosnia Herțegovina strâng bani să deschidă primul Centru de Recuperare şi Refacere pentru militarii cu dizabilități. Dorința lor este ca și camarazii lor, greu...

Află de ce se beau 44 de pahare de ziua celor 40 de Mucenici

Află de ce se beau 44 de pahare de ziua celor 40 de Mucenici

Sărbătoare tradițională românească, Mucenicii sau Măcinicii încheie zilele babelor, ce lasă loc zilelor moșilor, zile calde. De aceea, în această zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum...