insolventa

Sindicaliştii de la Oltchim nu cred că investitorii vor depunde, la termen, ofertele angajante pentru preluarea combinatului

Sindicaliştii de la Oltchim nu cred că investitorii vor depunde, la termen, ofertele angajante pentru preluarea combinatului

Probabilitatea ca până pe 12 decembrie să fie depusă o ofertă angajantă pentru preluarea combinatului vâlcean este extrem de redusă, a declarat marţi pentru Agerpres liderul sindicatului Oltchim, ing. Mihai...

LEGEA INSOLVENȚEI persoanelor fizice, ADOPTATĂ de Senat

LEGEA INSOLVENȚEI persoanelor fizice, ADOPTATĂ de Senat

Ieri, Senatul a adoptat tacit proiectul de lege privind insolvența persoanelor fizice, în condițiile în care a atins termenul final pentru adoptare tacită, scrie economica.net. Proiectul va merge în dezbatere...

Mediafax Group cere insolvența

Mediafax Group cere insolvența

Grupul de presă Mediafax Group, controlat de Adrian Sârbu , a cerut, la Tribunalul Municpiului București, intrarea în insolvență. Instanța nu a stabilit încă un termen de judecată. Potrivit datelor...

Ninsorile ne iau iarăși pe nepregătite: Nu avem utilaje și contracte de deszăpezire în toată țara

Ninsorile ne iau iarăși pe nepregătite: Nu avem utilaje și contracte de deszăpezire în toată țara

Licitații fulger, drumuri naționale care nu au contracte de deszăpezire și utilaje cumpărate cu milioane de euro care vin la anul. Așa s-au pregătit șefi i de la Compania Națională...

Dinamo ar putea ieși din insolvență peste șase luni

Dinamo ar putea ieși din insolvență peste șase luni

Clubul Dinamo ar putea scăpa de insolvență în luna mai 2015. Ieri, la „Rin Grand Hotel” a avut loc Adunarea Generală a Creditorilor, unde s-a vorbit despre aprobarea și implementarea...

Tot mai puține cazuri noi de insolvență

Tot mai puține cazuri noi de insolvență

2014 a adus o gură de oxigen pentru mediul de afaceri. În primele nouă luni, numărul de cazuri noi de insolvență a scăzut cu 17% față de aceeași perioadă din...

Bilanț la nouă luni: Numărul de insolvențe a scăzut cu 17%

Bilanț la nouă luni: Numărul de insolvențe a scăzut cu 17%

În primele nouă luni ale anului 2014 au fost deschise 15.575 de insolvențe noi, în scădere cu aproximativ 17% față de aceeași perioadă a anului anterior (18.735 de proceduri noi...

EXCLUSIV PRINT. CNADNR a dat milioane de euro pe utilaje, dar va deszăpezi cu lopata

EXCLUSIV PRINT. CNADNR a dat milioane de euro pe utilaje, dar va deszăpezi cu lopata

Iarna care bate la ușă îi va prinde iar nepregătiți pe drumari. Multe firme care au primit contracte de deszăpezire anul trecut sunt în insolvență. În plus, utilajele achiziționate recent...

Rapidul a primit vești bune din partea FIFA

Rapidul a primit vești bune din partea FIFA

Jucătorii grupării de lângă Podul Grant au primit o veste bună din partea forului continental și vor primi câte un salariu UEFA a hotărât ca datoria de 900.000 de euro...

Un fost jucător al Rapidului a depus cerere pentru ca gruparea giuleşteană să intre în faliment

Un fost jucător al Rapidului a depus cerere pentru ca gruparea giuleşteană să intre în faliment

Octavian Abrudan, fostul jucător din defensiva Rapidului, a depus cere de faliment în dosarul de insolvenţă al SC FC Rapid SA, societatea care se ocupă de administrarea formaţiei giuleştene în...

LOCALITĂŢI FALIMENTARE. Mai multe oraşe şi comune au ajuns în IMPOSIBILITATE DE PLATĂ. În unele cazuri datoriile sunt mai vechi de 5 ANI

LOCALITĂŢI FALIMENTARE. Mai multe oraşe şi comune au ajuns în IMPOSIBILITATE DE PLATĂ. În unele cazuri datoriile sunt mai vechi de 5 ANI

Guvernul României a aprobat, în ședința de vineri, o hotărâre pentru deblocarea financiară a 11 localități aflate în insolvență, în executare silită sau în imposibilitate de plată. În acest scop,...

Operațiune de manual. Cum a fost pus pe butuci „litoralul din centrul țării”

Operațiune de manual. Cum a fost pus pe butuci „litoralul din centrul țării”

Ilie Grădinar, primul și ultimul director al fostei regii de stat Energie Termică SA Sibiu, este serios implicat în falimentul Stațiunii Ocna SA, ale cărei bunuri sunt acum executate pentru...

Hidroelectrica: Profit de jumătate de miliard în primul semestru

Hidroelectrica: Profit de jumătate de miliard în primul semestru

Producătorul de energie Hidroelectrica a obţinut, în primul semestru al anului, un profit brut de 509 milioane de lei, mai mare cu 28 de milioane de lei, cu 5,8%, peste...

Insolvență la CFR Marfă

Insolvență la CFR Marfă

Pe lângă 2.500 de angajați ai companiei de transport marfă, vor pleca acasă și 300 de persoane de la CFR IRLU, subsidiară a companiei feroviare de stat, care va intra...

Datoriile firmelor în insolvență: O CINCIME din economia României

Datoriile firmelor în insolvență: O CINCIME din economia României

Creanţele generate de firmele aflate în insolvenţă, la nivel naţional, reprezintă 20% din PIB, aproximativ 25 de miliarde de euro, a spus astăzi Florin Dănescu, președinte executiv al Asociaţiei Române...

BORZA își întărește echipa la Hidroelectrica

BORZA își întărește echipa la Hidroelectrica

Administratorului judiciar al Hidroeletrica, Euro Insol, deținut de avocatul Remus Borza (foto), a adus trei noi manageri în departamentele de Control Intern, Dezvoltare şi Management Energetic, a anunţat, luni, Euro...

Insolvența „câinilor” a fost aprobată

Insolvența „câinilor” a fost aprobată

Dinamo București a intrat, ieri, oficial în insolvență, după ce Tribunalul București a admis cererea formației din Ștefan cel Mare. „Alb-roșiii” au intrat în plan de reorganizare, fiind automat excluși...

Ministru Nicolescu: Borza ar trebui să returneze onorariul de 2,2 milioane de euro încasat la ieșirea din insolvență a Hidroelectrica

Ministru Nicolescu: Borza ar trebui să returneze onorariul de 2,2 milioane de euro încasat la ieșirea din insolvență a Hidroelectrica

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, ar trebui să returneze onorariul de 2,2 milioane de euro încasat anul trecut la ieșirea din insolvență a companiei, urmând ca Adunarea Creditorilor să...

ANI verifică averea celor patru judecători arestaţi pentru corupţie

ANI verifică averea celor patru judecători arestaţi pentru corupţie

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a demarat procedura de verificare a modului în care şi-au dobândit averea judecătorii Ion Stanciu, Mircea Moldovan, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, de la...

De ce au fost arestaţi JUDECĂTORII-ŞPĂGARI: „perseverenţă infracţională”, „alterarea prestigiului instanţei”, „Constituţia impune ca Justiţia să fie unică!”

De ce au fost arestaţi JUDECĂTORII-ŞPĂGARI: „perseverenţă infracţională”, „alterarea prestigiului instanţei”, „Constituţia impune ca Justiţia să fie unică!”

Judecătoarea Elena Raluca Costache a motivat de ce a emis mandatele d arestare în cazul celor patru magistraţi de la Tribunalul Bucureşti, acuzaţi de corupţie. Ion Stanciu, Mircea Moldovan, Elena...