"Pe 12 decembrie probabilitatea ca vreun investitor să depună o ofertă angajantă pentru Oltchim este extrem de redusă, deoarece acel program de reorganizare elaborat în urmă cu un an de Adunarea Generală a Creditorilor nu este atractiv. Deoarece pentru acel Oltchim SPV, care ar urma să preia toate activele viabile ale Oltchim, este prevăzută o garanţie de zece milioane de euro, ce trebuie depusă de ofertant la cumpărarea caietului de sarcini. Mai mult, trebuie spus că acest Oltchim SPV nu este înfiinţat, ci ar urma să fie înfiinţat într-un interval de 6-9 luni după câştigarea licitaţiei", a precizat Diculoiu.

În cazul în care nu ar exista niciun ofertant pentru combinat, lucrurile s-ar complica pentru soarta acestuia, susţine liderul de sindicat.

"Dacă pe 15 decembrie, ziua licitaţiei, nu avem niciun câştigător, Oltchim trebuie să realizeze acel tabel cu creanţele pe care le are de achitat şi, ulterior, trebuie elaborat un plan de reorganizare, care trebuie aprobat în termen de 30 de zile de Adunarea Generală a Creditorilor. Asta înseamnă că apoi, imediat a doua zi, în lipsa unui investitor, Oltchim poate intra în faliment", a mai spus liderul sindical.

Oltchim se află în insolvenţă din ianuarie 2013, funcţionează în prezent la 30% capacitate şi cu un număr de 2.300 de salariaţi.

După mai multe amânări, s-a convenit ca 15 decembrie să fie data fixată pentru privatizare, urmând ca până pe 12 decembrie să fie depuse ofertele angajante.