Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu este un politician român, membru al Partidului Social Democrat (PSD), născut la 5 decembrie 1973, la Caransebeș, județul Caraș-Severin.

A deținut mai multe funcții importante în administrația publică și în cadrul partidului, fiind cunoscut în special pentru rolul său de prim-ministru al României între ianuarie și iunie 2017, în primul guvern format după alegerile parlamentare din 2016. Guvernul Grindeanu a fost însă demis prin moțiune de cenzură inițiată chiar de PSD, în contextul conflictului intern privind modificările controversate ale legislației penale.

Ulterior, Grindeanu a revenit în prim-planul politic ca vicepreședinte al PSD și ministru al Transporturilor și Infrastructurii în guvernele conduse de Nicolae Ciucă (2021–2023). În această calitate, a coordonat proiecte majore de infrastructură rutieră și feroviară, inclusiv investiții prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Din 2024, Sorin Grindeanu este considerat una dintre principalele figuri de conducere din PSD, fiind menționat frecvent ca potențial candidat la funcții de vârf în stat, inclusiv la președinția partidului sau la șefia Guvernului.

Pe scurt, Sorin Grindeanu este o figură politică de prim rang a social-democrației românești contemporane, cu experiență în administrație, guvernare și organizare de partid.

Un nou scandal între Putere și Opoziție. Cătălin Drulă și Sorin Grindeanu s-au contrat pe tema amantelor din Ministerul Transporturilor

Un nou scandal între Putere și Opoziție. Cătălin Drulă și Sorin Grindeanu s-au contrat pe tema amantelor din Ministerul Transporturilor

Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, și succesorul său, Sorin Grindeanu, s-au certat la comisia de Transporturi din Parlament. Cei doi s-au luat de la Autostrada Unirii și au ajuns...

Rareş Bogdan, despre politicienii care agață femeile cu banii de la stat. „Vor să aibă iubite, nicio problemă!”

Rareş Bogdan, despre politicienii care agață femeile cu banii de la stat. „Vor să aibă iubite, nicio problemă!”

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că mulți politicieni fură bani de la stat pentru a face cadouri scumpe femeilor. Acesta a precizat că nu are o problemă cu colegii...

Contractul pentru cei nouă kilometri lipsă din autostrada A1 a fost semnat. Termenul de finalizare - aproape patru ani. Grindeanu: „E o companie extrem de serioasă”

Contractul pentru cei nouă kilometri lipsă din autostrada A1 a fost semnat. Termenul de finalizare - aproape patru ani. Grindeanu: „E o companie extrem de serioasă”

Ministerul Transporturilor a semnat contractul pentru construirea a nouă kilometri din autostrada A1, fiind vorba despre segmentul de drum dintre localităţile Margina şi Holdea. Termenul limită avut la dispoziție pentru...

Sorin Grindeanu lansează scenarii pentru alegerile viitoare: „Marcel Ciolacu va fi prim-ministru în 2023. Mi-aş dori ca viitorul președinte să fie membru PSD”

Sorin Grindeanu lansează scenarii pentru alegerile viitoare: „Marcel Ciolacu va fi prim-ministru în 2023. Mi-aş dori ca viitorul președinte să fie membru PSD”

Vicepremierul Sorin Grindeanu a vorbit miercuri despre viitoarele alegeri din 2024, context în care a afirmat că și-ar dori un preşedinte al țării de stânga. Pe lângă asta, ministrul Transporturilor...

Marcel Ciolacu își pregătește retragerea de la conducerea PSD. Cine va fi viitorul lider al social-democraților

Marcel Ciolacu își pregătește retragerea de la conducerea PSD. Cine va fi viitorul lider al social-democraților

Actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, ar putea deveni președintele PSD în situația în care Marcel Ciolacu va prelua conducerea Guvernului. Conform protocolului coaliției PSD – PNL – UDMR, funcția...

Sorin Grindeanu se vede din nou premier al României. Condițiile în care ar accepta funcția

Sorin Grindeanu se vede din nou premier al României. Condițiile în care ar accepta funcția

Sorin Grindeanu visează la o nouă funcție de premier al României, însă cu o singură condiție. El trebuie să fie și președinte al partidului din care face parte, PSD. Sorin...

Cine este și cum arată soția lui Sorin Grindeanu, femeia „îmbărbătată” de Traian Băsescu. Denise Rifai, întrebare delicată pentru Ministrul Transporturilor

Cine este și cum arată soția lui Sorin Grindeanu, femeia „îmbărbătată” de Traian Băsescu. Denise Rifai, întrebare delicată pentru Ministrul Transporturilor

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a comentat în stilul caracteristic, în urmă cu ceva timp, situația din PSD. El a avut un mesaj și pentru soția lui Sorin Grindeanu....

CNAIR a desemnat constructorul pentru Autostrada Urșilor. În trei ani vom circula de la Sibiu până la Arad. Video

CNAIR a desemnat constructorul pentru Autostrada Urșilor. În trei ani vom circula de la Sibiu până la Arad. Video

O asociere de constructori români și bosniaci au fost selectați pentru proiectarea și execuția tronsonului de autostradă Margina – Holdea, în lungime de 9,13 km. Valoarea contractului este de 1,8...

Scandal între Cătălin Drulă și Sorin Grindeanu pe cazul Blue Air. De ce evită ministrul Transporturilor să fie audiat

Scandal între Cătălin Drulă și Sorin Grindeanu pe cazul Blue Air. De ce evită ministrul Transporturilor să fie audiat

Scandal între Cătălin Drulă și Sorin Grindeanu pe cazul companiei Blue Air a început după ce liderul USR, în calitate de președinte al Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților, l-a...

Metrorex riscă să piardă o finanțare de 300 de milioane de euro pentru magistrala Gara de Nord – Filaret

Metrorex riscă să piardă o finanțare de 300 de milioane de euro pentru magistrala Gara de Nord – Filaret

Investiția a fost inclusă în PNRR, dar termenele de execuție nu pot fi respectate. O recunoaște chiar ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Metrorex se află în plin proces de alegere a...

Sectorul 4 modernizează nouă stații de metrou. „Tocmai am încheiat lucrările”

Sectorul 4 modernizează nouă stații de metrou. „Tocmai am încheiat lucrările”

Primăria Sectorului 4 din Capitală sare în ajutorul bucureștenilor și modernizează 9 stații ale Metrorex aflate teritorial în raza sa de competență. Lucrările vor începe în curând. Pentru creșterea gradului...

Sorin Grindeanu anunță schimbări majore la Metrorex: „Nu merg nici cu iahtul”

Sorin Grindeanu anunță schimbări majore la Metrorex: „Nu merg nici cu iahtul”

Ministrul Transporturilor a declarat că anul trecut s-a încheiat cu datorii de circa 200 de milioane la Metrorex, dincolo de faptul că sunt probleme privind aglomerația la metrou şi întârzierile...

„Mai degrabă pășesc oamenii pe Marte”. Asociația Pro Infrastructură râde de promisiunea lui Grindeanu

„Mai degrabă pășesc oamenii pe Marte”. Asociația Pro Infrastructură râde de promisiunea lui Grindeanu

După ce Ministrul Transportului Sorin Grindeanu a anunțat că Autostrada Sibiu – Pitești va fi gata peste 5 ani, Asociația Pro Infrastructură a avut o reacție pe măsură. Oficialii consideră...

Exclusiv. Când vom trece Carpații pe autostradă? Anunțul făcut de vicepremierul Sorin Grindeanu. Video

Exclusiv. Când vom trece Carpații pe autostradă? Anunțul făcut de vicepremierul Sorin Grindeanu. Video

În urmă cu 50 de ani, Nicolae Ceaușescu inaugura prima autostradă din România! În 1972, se deschidea oficial București-Pitești, cu o lungime de aproximativ 100 de kilometri. Iată că a...

Sorin Grindeanu, un contract privind modernizarea sistemului feroviar din Timișoara. „Sunt aproape două miliarde de euro”

Sorin Grindeanu, un contract privind modernizarea sistemului feroviar din Timișoara. „Sunt aproape două miliarde de euro”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, speră ca în două săptămâni să semneze un contract privind modernizarea sistemului feroviar din zona Baader a municipiului. Oficialul a luat în calcul și un sens...

Exclusiv. Ultima șansă pentru TAROM! UE ne dă 100 de milioane de euro, dar ne ia cele mai profitabile curse?! Video

Exclusiv. Ultima șansă pentru TAROM! UE ne dă 100 de milioane de euro, dar ne ia cele mai profitabile curse?! Video

Invitat la podcastul EVZ Capital, România lui Cristache, vicepremierul Sorin Grindeanu a încercat să lămurească motivul pentru care compania aeriană românească se află în pragul falimentului. „Situația la TAROM, situația...

Exclusiv. Sorin Grindeanu, atac dur la Cătălin Drulă pe tema Metrorex: Să vină să răspundă public! Video

Exclusiv. Sorin Grindeanu, atac dur la Cătălin Drulă pe tema Metrorex: Să vină să răspundă public! Video

Metrorex nu a avut buget aprobat anul trecut, l-a acuzat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe predecesorul său, Cătălin Drulă. Totuși, ministrul actual s-a referit și la conducerea companiei, spunând că...

Exclusiv. Câți kilometri noi de autostradă vom avea anul acesta. Estimarea lui Sorin Grindeanu. Video

Exclusiv. Câți kilometri noi de autostradă vom avea anul acesta. Estimarea lui Sorin Grindeanu. Video

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că se ferește să răspundă la întrebarea „câți kilometri de autostradă faceți?”, pentru că nu poate să prevadă așa ceva. Dar, a promis oficialul, la...

Exclusiv. Grindeanu, politica și Biblia. Care e adevărul despre remanierea Guvernului. Relația cu Emil Boc. Video

Exclusiv. Grindeanu, politica și Biblia. Care e adevărul despre remanierea Guvernului. Relația cu Emil Boc. Video

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vorbit la podcastul România lui Cristache, difuzat de Evenimentul zilei, despre cele mai fierbinți subiecte politice ale zilei: scandalurile din Colaiția PSD-PNL-UDMR și remaniere, dar...

Exclusiv. Bomba lui Grindeanu în podcast-ul EVZ. Cea mai scumpă autostradă din lume. Rolul lui Drulă. Video

Exclusiv. Bomba lui Grindeanu în podcast-ul EVZ. Cea mai scumpă autostradă din lume. Rolul lui Drulă. Video

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și vicepremier, a vorbit la podcastul EVZ Play despre cea mai scumpă autostradă din lume: Comarnic-Brașov. Ministrul Transporturilor spune că, potrivit contractului semnat de predecesorul său,...