Liviu Dragnea

Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

SURSE: PSD ia în calcul MINIŞTRI-SURPRIZĂ. RĂZBUNAREA CRUNTĂ PE CARE I-O PREGĂTEŞTE Liviu Dragnea lui Klaus Iohannis. Pe cine VREA SĂ PUNĂ VICEPREMIER

SURSE: PSD ia în calcul MINIŞTRI-SURPRIZĂ. RĂZBUNAREA CRUNTĂ PE CARE I-O PREGĂTEŞTE Liviu Dragnea lui Klaus Iohannis. Pe cine VREA SĂ PUNĂ VICEPREMIER

Social-democraţii negociază cu ALDE, în biroul lui Liviu Dragnea, lista finală a Guvernului Grindeanu. Surse din partid au relatat EVZ că sunt luate în calcul o serie de nume-surpriză. PSD...

Cozmin Guşă a ANALIZAT Cabinetul Grindeanu în funcţie de numele vehiculate. Ce a spus analistul

Cozmin Guşă a ANALIZAT Cabinetul Grindeanu în funcţie de numele vehiculate. Ce a spus analistul

Consultantul politic Cozmin Guşă a făcut în direct la Realitatea Tv, o analiză asupra componenţei Cabinetului Grindeanu, în funcţie de numele vehiculate. Astfel, acesta a precizat că în opinia sa,...

Ordin de la Dragnea: Baronii PSD nu au voie să vorbească cu Grindeanu

Ordin de la Dragnea: Baronii PSD nu au voie să vorbească cu Grindeanu

„Evenimentul zilei” a afl at în exclusivitate că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a interzis social-democraţilor să ajungă, fără acordul său, la premierul desemnat, Sorin Grindeanu. Cine vrea să vorbească cu...

Capcanele care pândesc partidele în 2017

Capcanele care pândesc partidele în 2017

EVZ vă prezintă principalele provocări cu care se vor confrunta partidele în acest an. PSD trebuie să îşi aplice programul îndrăzneţ de guvernare, liberalii sunt în căutarea unui lider care...

Ciocoii vechi şi noi, ăştia… | ALICE ÎN ȚARA NETERMINATĂ

Ciocoii vechi şi noi, ăştia… | ALICE ÎN ȚARA NETERMINATĂ

Aflându-ne în a treia zi a noului an şi toate urările fiind spuse (normal, cu gradul de ipocrizie aferent!), cred că e mai bine să trecem la treburile noastre.  La...

NEGOCIERI DURE între Dragnea şi Tăriceanu PENTRU VIITORUL GUVERN. Se stabilesc ultimele nume din CABINETUL LUI GRINDEANU. Detalii de ultimă oră

NEGOCIERI DURE între Dragnea şi Tăriceanu PENTRU VIITORUL GUVERN. Se stabilesc ultimele nume din CABINETUL LUI GRINDEANU. Detalii de ultimă oră

NEGOCIERI DURE între Dragnea şi Tăriceanu PENTRU VIITORUL GUVERN. Se stabilesc ultimele nume din CABINETUL LUI GRINDEANU. Detalii de ultimă oră Negocierile finale dintre PSD şi ALDE pentru formarea Guvernului...

"OPT ministere vor fi CONDUSE de FEMEI". Liviu Dragnea, INFORMAȚII NOI cu privire la viitorul Guvern

"OPT ministere vor fi CONDUSE de FEMEI". Liviu Dragnea, INFORMAȚII NOI cu privire la viitorul Guvern

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a oferit câteva informații cu privire la cei care vor fi miniștri în Guvernul Grindeanu. Preşedintele PSD confirmă faptul că ALDE va avea patru ministere în...

Pleșu L-A ATACAT DUR PE DRAGNEA, făcut „mare mahăr”: “E MAI PERICULOS decât Victor Ponta” Şi noul prim-ministru, Sorin Grindeanu, A FOST LUAT LA ŢINTĂ

Pleșu L-A ATACAT DUR PE DRAGNEA, făcut „mare mahăr”: “E MAI PERICULOS decât Victor Ponta” Şi noul prim-ministru, Sorin Grindeanu, A FOST LUAT LA ŢINTĂ

Pleșu l-a atacat dur pe Dragnea, făcut „mare mahăr”. Scriitorul Andrei Pleşu a scris într-o postare pe blogul său, despre prestaţia politică a liderului PSD, Liviu Dragnea,  considerat “mai periculos decât...

Cât va trăi Guvernul Grindeanu: Planul B al PSD

Cât va trăi Guvernul Grindeanu: Planul B al PSD

Conducerea centrală a PSD a convenit să-l schimbe brusc pe premierului Sorin Grindeanu dacă partidul ajunge la concluzia că este nevoie de “o forţă proaspătă”. Liderul partidului, Liviu Dragnea, este...

Cronica unei ÎNTÂLNIRI de TAINĂ Liviu Dragnea-Sebastian Ghiţă

Cronica unei ÎNTÂLNIRI de TAINĂ Liviu Dragnea-Sebastian Ghiţă

Liderul pesedist Liviu Dragnea şi recent dispărutul Sebastian Ghiţă (înregimentat la PRU) au fost protagoniştii unei întâlniri de taină, în sediul de la Kiseleff, chiar la începutul campaniei electorale. Potrivit...

"CARACATIȚA PSD" DIN PARLAMENT. Cine sunt OAMENII LUI LIVIU DRAGNEA care fac legea în COMISIILE JURIDICE de la Camera Deputaților și Senat

"CARACATIȚA PSD" DIN PARLAMENT. Cine sunt OAMENII LUI LIVIU DRAGNEA care fac legea în COMISIILE JURIDICE de la Camera Deputaților și Senat

CARACATIȚA PSD. Comisiile juridice din Camera Deputaţilor şi Senat, unele dintre cele mai importante structuri parlamentare, au fost adjudecate de apropiaţi ai preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. CARACATIȚA PSD. SITUAŢIA LA...

Cosmin Gușă, SCENARII TERIBILE pentru PNL, USR și Traian Băsescu

Cosmin Gușă, SCENARII TERIBILE pentru PNL, USR și Traian Băsescu

Consultantul politic Cosmin Gușă crede că Parlamentul va fi principalul actor al anului 2017 în România și că ținta majorității care susține guvernul este amnistia. Eventualele revolte populare vor fi...

MESAJUL LUI LIVIU DRAGNEA DE ANUL NOU. Ce le PROMITE ROMÂNILOR șeful PSD și cum îl ÎNȚEAPĂ pe Klaus Iohannis

MESAJUL LUI LIVIU DRAGNEA DE ANUL NOU. Ce le PROMITE ROMÂNILOR șeful PSD și cum îl ÎNȚEAPĂ pe Klaus Iohannis

Liderul PSD Liviu Dragnea a trimis un ultim mesaj românilor pentru anul 2016, care, potrivit acestuia, a fost un ”an greu”. Totodată, șeful PSD și-a exprimat și dorințele pentru anul...

Cozmin Gușă face o retrospectivă a clasei politice din 2016. ”PREMIANTUL clasei” este Liviu Dragnea. Un fost premier s-a dovedit a fi ”REPETENT”

Cozmin Gușă face o retrospectivă a clasei politice din 2016. ”PREMIANTUL clasei” este Liviu Dragnea. Un fost premier s-a dovedit a fi ”REPETENT”

Consultantul politic Cozmin Gușă a făcut o analiză a clasei politice și a României din 2016 la Realitatea TV, în care l-a catalogat pe Liviu Dragnea drept ”premiant”, iar pe...

SCANDALURILE ANULUI ÎN POLITICĂ. De la antilopele gnu conduse de masculul alfa și  mâncate de crocodili la “omul ăsta bate câmpii”

SCANDALURILE ANULUI ÎN POLITICĂ. De la antilopele gnu conduse de masculul alfa și mâncate de crocodili la “omul ăsta bate câmpii”

Ca în fiecare an, politicienii s-au întrecut în discursuri și ironii. Nu au lipsit scandalurile. De departe cel mai mare scandal poate fi considerat desemnarea premierului după alegerile din 11...

DEZVĂLUIRI INCENDIARE DIN CULISELE FORMĂRII NOUL GUVERN. Sorin Grindeanu nu a fost PRIMA OPȚIUNE a lui Liviu Dragnea. Președintele PSD a venit cu o altă propunere de premieri, dar s-a LOVIT DE REFUZUL LUI TĂRICEANU

Surse din coaliţia de guvernare PSD-ALDE au relatat EVZ că europarlamentarul Viorica Dăncilă a fost la un pas să ajungă premierul social-democraţilor. Potrivit surselor citate, în dimineaţa zilei în care...

Iohannis S-A DECIS SĂ VORBEASCĂ după ce Sorin Grindeanu a fost numit prim-ministru. CE A SPUS preşedintele României în MESAJUL ISTORIC de la finalul anului | Video

Iohannis S-A DECIS SĂ VORBEASCĂ după ce Sorin Grindeanu a fost numit prim-ministru. CE A SPUS preşedintele României în MESAJUL ISTORIC de la finalul anului | Video

Iohannis s-a decis să vorbească după ce Sorin Grindeanu a fost numit prim-ministru. Şeful statului a postat sâmbătă, pe contul de Facebook, un mesaj în care le-a adresat românilor un...

GÂNCriza politică a trecut. Din nenorocire, nerodul iresponsabil a rămas mai departe la Cotroceni!

GÂNCriza politică a trecut. Din nenorocire, nerodul iresponsabil a rămas mai departe la Cotroceni!

Criza politică s-a încheiat. E drept, în stil Caragiale. A pornit-o în stil tragic, gen Eschil, și s-a încheiat în stil comic, gen Caragiale sau Gogol. Dimineață, Sorin Grindeanu a...

Prima gafă a premierului desemnat, făcută lângă umărul lui Dragnea

Prima gafă a premierului desemnat, făcută lângă umărul lui Dragnea

Sorin Grindeanu nu are exercițiu în mediul de afaceri, după cum reiese din CV-ul său, dar mai are multe de învățat și în privința legislației privind demnitarii. Șeful său, Liviu...

Dragnea, despre ceremonia depunerii jurământului de către Grindeanu în funcţia de premier: "Nu este cazul de şampanie"

Dragnea, despre ceremonia depunerii jurământului de către Grindeanu în funcţia de premier: "Nu este cazul de şampanie"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, consider că ceremonia depunerii jurământului de către Sorin Grindeanu în funcţia de premier ar trebui să fie “sobră”. "Administraţia Prezidenţială va organiza ceremonia respectivă (de depunere...