Liviu Dragnea

Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

Studenții se vor plimba cu trenul gratis, oriunde și când vor

Studenții se vor plimba cu trenul gratis, oriunde și când vor

După ce un amendament aprobat de Senat, miercuri, limita gratuitatea acordată studenților pe transport feroviar numai către și dinspre localitățile de domiciliu, Ministerul Transporturilor a anunțat că garantează facilitatea acordată...

Liviu Dragnea, ÎNDEMN INCENDIAR: ”SRI și MAI să ANCHETEZE dacă PATRONII și MULTINAȚIONALELE au OBLIGAT salariați să protesteze în Piața Victoriei!”

Liviu Dragnea, ÎNDEMN INCENDIAR: ”SRI și MAI să ANCHETEZE dacă PATRONII și MULTINAȚIONALELE au OBLIGAT salariați să protesteze în Piața Victoriei!”

Am informații că patroni și corporații au sponsorizat și au susținut protestele din Piața Victoriei obligând numeroși salariați să iasă în stradă, ceea ce reprezintă o încălcarea a unor drepturi...

Grindeanu a DEZVĂLUIT în ce relaţii este cu Dragnea

Grindeanu a DEZVĂLUIT în ce relaţii este cu Dragnea

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a vorbit, la Realitatea TV, despre relaţia pe care o are cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi despre tensiunile din partid. Întrebat dacă există o răceală între...

CCR decide pe 7 martie dacă Dragnea poate fi premier. VEZI reacția PSD

CCR decide pe 7 martie dacă Dragnea poate fi premier. VEZI reacția PSD

Curtea Constituțională a României va lua o decizie, pe 7 martie, după ce Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a sesizat CCR cu privire la Legea 90/2001, care l-a împiedicat pe Liviu...

Rareș Bogdan, analiză devastatoare pentru PNL: Cu riscul să fiu luat în şuturi, Dragnea mi-a făcut o impresie bună

Rareș Bogdan, analiză devastatoare pentru PNL: Cu riscul să fiu luat în şuturi, Dragnea mi-a făcut o impresie bună

Realizatorul emisiunii ''Jocuri de Putere'' de la Realitatea TV, Rareş Bogdan, spune că în timp ce preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a făcut o ''impresie bună'' când a fost invitat în...

Ziua judecății în PSD. Ce pedepse le pregăteşte Dragnea „rebelilor” Chirica şi Ivan | EVZ EXCLUSIV

Ziua judecății în PSD. Ce pedepse le pregăteşte Dragnea „rebelilor” Chirica şi Ivan | EVZ EXCLUSIV

Soarta primarului Iaşului ,„rebelul” Mihai Chirica, unul dintre principalii contestatari ai lui Liviu Dragnea, va fi decisă la începutul săptămânii viitoare, într-o şedinţă a conducerii PSD Potrivit surselor EVZ, Liviu...

Liviu Dragnea a ANUNȚAT ce vor să facă parlamentarii PSD cu OUG 13/2017

Liviu Dragnea a ANUNȚAT ce vor să facă parlamentarii PSD cu OUG 13/2017

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat astăzi că parlamentarii social-democraţi vor vota Legea de respingere a OUG 13, "pentru a nu mai rămâne loc de nicio interpretare". "Ordonanţa 13 este...

Grindeanu, REBEL față de Dragnea. VEZI ce DOCUMENT a trimis premierul în Parlament

Grindeanu, REBEL față de Dragnea. VEZI ce DOCUMENT a trimis premierul în Parlament

În timp ce la inițiativa liderul PSD, Liviu Dragnea, aleșii PSD au făcut o comisie de anchetă pentru a se lămuri asupra celor peste 10 miliarde lei lipsă din bugetul...

Liiceanu ÎL FACE PRAF pe Dragnea. Şeful PSD este comparat cu Ceauşescu, Putin sau Erdogan

Liiceanu ÎL FACE PRAF pe Dragnea. Şeful PSD este comparat cu Ceauşescu, Putin sau Erdogan

Ramona Ursu, fost jurnalist la Adevărul, a redat pe blogul personal dialogul avut cu Gabriel Liiceanu despre starea societăţii româneşti la ora tumultului provocat de protestele începute contra Cabinetului Grindeanu....

DRAGNEA, ENERVAT LA CULME de întrebările unui reporter RRA privind OUG 13! Cum devine agresiv și inventează scuze penibile: "Doamnă, nu sunt specialist, trebuia să mă pregătesc dacă îmi spuneaţi..."

DRAGNEA, ENERVAT LA CULME de întrebările unui reporter RRA privind OUG 13! Cum devine agresiv și inventează scuze penibile: "Doamnă, nu sunt specialist, trebuia să mă pregătesc dacă îmi spuneaţi..."

Liviu Dragnea s-a enervat la culme în cadrul unui interviu acordta Radio România Actualități, pentru una din cele mai populare emisiuni, "Probleme la zi", realizată de Alexandra Andon. Puteți citi...

Lovitura dată de Sistem statului de drept prin felul iresponsabil în care Guvernul Sorin Grindeanu a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr. 13 | ROMANIA LUI CRISTOIU

Lovitura dată de Sistem statului de drept prin felul iresponsabil în care Guvernul Sorin Grindeanu a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr. 13 | ROMANIA LUI CRISTOIU

Scandalul stîrnit de Sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia prin care Abuzul în serviciu e considerat dezincriminat, deoarece, sub presiunea Binomului SRIDNA, nici Guvernul Cioloş, nici Parlamentul n-au îndrăznit să...

Dan Vasile Mihale: Ce a înțeles Dragnea din protestele de stradă?

Dan Vasile Mihale: Ce a înțeles Dragnea din protestele de stradă?

Ce a înțeles Liviu Dragnea din protestele de stradă? Aproape nimic. Dragnea a ajuns să creadă în propriile minciuni. Ce a înțeles Liviu Dragnea din protestele de stradă? Aproape nimic....

PSD Constanța îl sprijină, “necondiționat”, pe Liviu Dragnea și se delimitează de primarul Iașului, Mihai Chirică, fără a-i cere demisia

PSD Constanța îl sprijină, “necondiționat”, pe Liviu Dragnea și se delimitează de primarul Iașului, Mihai Chirică, fără a-i cere demisia

Conducerea PSD Constanța transmite că îl sprijină necondiționat pe liderul partidului, Liviu Dragnea, susține guvernul Grindeanu și, spre deosebire de alte filiale din țară care i-au cerut excluderea, propune eliberarea...

URZEALA TRONULUI ÎN PSD - Grindeanu nu vrea "deocamdată" şefia partidului. Dragnea: "Altă întrebare!"

URZEALA TRONULUI ÎN PSD - Grindeanu nu vrea "deocamdată" şefia partidului. Dragnea: "Altă întrebare!"

Premierul Sorin Grindeanu nu respinge posibilitatea preluării conducerii PSD, în timp ce preşedintele partidului evită să răspundă întrebărilor pe această temă. Cei doi susţin, însă, că se înţeleg foarte bine....

Banciu îl DESFIINŢEAZĂ pe Dragnea: "Stau toate muștele din țară pe căciula lui"

Banciu îl DESFIINŢEAZĂ pe Dragnea: "Stau toate muștele din țară pe căciula lui"

În ediţia de marţi a emisiunii „Lumea lui Banciu”, Radu Banciu a vorbit despre problemele cu Justiţia pe care le are Liviu Dragnea. ”Pentru fiecare există o Valentină. Și pentru...

Curajul lui Mihai Chirica, TAXAT printr-o CONSPIRAŢIE

Curajul lui Mihai Chirica, TAXAT printr-o CONSPIRAŢIE

După ce a declarat, zilele trecute, că nu este de acord cu Liviu Dragnea, edilul Iaşiului, Mihai Chirica, şi-a atras antipatii din partid. Astfel, 27 de primari din județul Iași...

Dragnea vorbeşte, în premieră, depre INFILTRAŢII lui IOHANNIS în PSD. “Vor fi păstraţi pentru sămânţă”

Dragnea vorbeşte, în premieră, depre INFILTRAŢII lui IOHANNIS în PSD. “Vor fi păstraţi pentru sămânţă”

Liviu Dragnea susţine că a identificat în partidul pe care-l conduce doi-trei ”infiltraţi de-ai lui Iohannis”, liderul social-democrat precizând că aceştia vor fi ”păstraţi pentru sămânţă”. Solicitat să precizeze dacă...

Un CELEBRU prezentator TV ÎL DESFIINȚEAZĂ pe DRAGNEA: "Încearcă și el, ca toți disperații, să mai tragă de timp în fața justiției"

Un CELEBRU prezentator TV ÎL DESFIINȚEAZĂ pe DRAGNEA: "Încearcă și el, ca toți disperații, să mai tragă de timp în fața justiției"

Un celebru prezentator TV ÎL desființează pe Liviu Dragnea. Vedeta spune despre politician că "încearcă și el, ca toți disperații, să mai tragă de timp în fața justiției" În ediția...

Dragnea a petrecut mai mult timp cu presa decât în sala de judecată

Dragnea a petrecut mai mult timp cu presa decât în sala de judecată

După o amânare rapidă, liderul PSD a dat afară declarații despre proces, politică și Justiție După ce decizia Curții de Apel Alba a făcut vâlvă și a înconjurat instanțele din...

Grindeanu și Bădălău ar putea candida la șefia PSD

Grindeanu și Bădălău ar putea candida la șefia PSD

EVZ a aflat în exclusivitate că premierul Sorin Grindeanu este luat în calcul în PSD pentru o candidatură la șefi a partidului în cazul condamnării președintelui Liviu Dragnea. Organizaţiile judeţene...