Scandalul stîrnit de Sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia prin care Abuzul în serviciu e considerat dezincriminat, deoarece, sub presiunea Binomului SRIDNA, nici Guvernul Cioloş, nici Parlamentul n-au îndrăznit să emită o OUG sau să voteze o lege prin care articolul 297 din Noul Cod Penal să fie pus în acord cu Decizia CCR din 15 iunie 2016, ne convinge încă o dată de Lovitura dată de Sistem statului de drept prin felul iresponsabil în care Guvernul Sorin Grindeanu a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr. 13.

 Lucrată în secret și în grabă, și pentru a putea rezolva interesele personale ale lui Liviu Dragnea ( avea Proces de Abuz în serviciu pe rol și știa că Sistemul grăbește Sentința), Ordonanţa 13 a fost abrogată la fel de aiuritor cum a fost votată, într-un incredibil gest de recunoaştere a vinovăţiei.

Numai că această Ordonanţă conţinea, pe lîngă prevederi cu dedicaţie, şi măsuri salutare, cerute de presa independentă în cadrul campaniei de restabilire a statului de drept călcat în picioare de Binomul SRI-DNA, bulanul miliţienesc al lui Klaus Iohannis.

Liviu Dragnea a reuşit astfel rara performanţă de a întări dictatura Binomului SRI-DNA, tot mai mult pusă la îndoială de presa independentă. Aşa de bine a lucrat Liviu Dragnea în favoarea Binomului prin felul halucinant în care a fost promovată Ordonanţa 13, încît nu sînt puţini cei care-l suspectează de a fi acţionat ca agent acoperit al Binomului.

În numărul anterior am arătat că prin Decizia din 15 iunie 2016, CCR îndrepta greșeală criminală din Noul Cod Penal, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, greșeală constînd în introducerea unor prevederi echivoce, menite a înlesni abuzurile Binomului SRIDNA din cadrul folosirii luptei împotriva corupției pentru răfuieli politicomafiote. Codul anterior lui 2014 definea astfel, prin articolul 146, Abuzul în serviciu:

„Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiu atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.”

Prin Noul Cod Penal, trecut prin Parlament ca gîsca prin apă, altfel, spus, prin asumarea răspunderii de către Guvernul Emil Boc, Abuzul în serviciu a devenit infracțiune de corupție și a fost definit prin articolul 297:

„Fapta funcţionarului public, care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.“

Prin Decizia din 15 iunie 2016, CCR declarase neconstituțională sintagma în mod defectuos, propunînd legiuitorului sintagma prin încălcarea legii: „ Pentru toate aceste argumente, Curtea constată că dispoziţiile art.246 alin.(1) din Codul penal din 1969 şi cele ale art.297 alin.(1) din Codul penal încalcă prevederile constituţionale ale art.1 alin.(5), întrucît sintagma «îndeplineşte în mod defectuos» nu prevede în mod expres elementul în legătură cu care defectuozitatea este analizată. (…)

Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului.” Tot CCR observă în Decizie că inexistenţa unui prag al pagubei e neconstituţional:

„Pe de altă parte, Curtea reţine că infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune de rezultat, urmarea imediată a săvîrşirii acestei fapte fiind cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Curtea constată că legiuitorul nu a reglementat un prag valoric al pagubei şi nici o anumită intensitate a vătămării, ceea ce determină instanţa de contencios constituţional să concluzioneze că, indiferent de valoarea pagubei sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei, aceasta din urmă, dacă sînt îndeplinite şi celelalte elemente constitutive, poate fi o infracţiune de abuz în serviciu. Plecînd de la cele expuse anterior, Curtea constată că, în prezent, orice acţiune sau inacţiune a persoanei care se circumscrie calităţilor cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvîrşite, poate intra în sfera normei de incriminare. Această constatare determină Curtea să aibă rezerve în a aprecia că aceasta a fost voinţa legiuitorului cînd a incriminat fapta de abuz în serviciu. Aceasta cu atît mai mult cu cît Curtea constată că legiuitorul a identificat şi reglementat la nivel legislativ extrapenal pîrghiile necesare înlăturării consecinţelor unor fapte care, deşi, potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvîrşirii infracţiunii de abuz în serviciu, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale.”

Decizia CCR se înscrie printre deciziile de interpretare și nu de eliminare sau, cum i se zice, de tip foarfece. Dacă deciziile de tip foarfece înseamnă eliminarea automată a unui articol declarat neconstituțional după 45 de zile de la publicarea Deciziei în Monitorul oficial, deciziile de interpretare cer în chip necesar intervenția Legiuitorului pentru a pune de acord articolul cu interpretarea CCR. În cazul de față, în termen de 45 de zile, prin OUG sau Lege, articolul 297 trebuia astfel modificat încît să corespundă recomandărilor Curții. Am arătat în numărul anterior că, sub presiunea Binomului SRI-DNA, nici Guvernul și nici Parlamentul n-au avut curaj să modifice articolul 297 potrivit Deciziei CCR. Presiunea, exercitată prin Rețeaua de ofițeri acoperiți a SRI din presă și din politică, a constat printre altele și în prezentarea modificărilor cerute de CCR ca dezincriminare a Abuzului în serviciu.

Ordonanța nr.13 nu face altceva decît transpune în lege Decizia CCR privind modificarea articolului 297:

„Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, îndeplineşte un act prin încălcarea unor dispoziţii exprese dintr-o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau nu îndeplineşte un act prevăzut de dispoziţiile exprese dintr-o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 lei ori o vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sînt prevăzute şi garantate de legile în vigoare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.” Din cîte se vede, Ordonanța 13 introduce precizările cerute de CCR pentru definirea mai exactă a Abuzului în serviciu și stabilește pragul de pagubă materială, astfel încît să nu poată fi condamnat penal un funcționar care a produs o pagubă trăgîndu-și la xerox un document personal.

Aşa cum am arătat, Klaus Iohannis e principalul adversar al concretizării Deciziei luate de CCR.

Cu un Abuz în serviciu bine precizat, Binomul SRI-DNA nu mai poate fi folosit de el ca Poliţie Politică.

Prin urmare, împotriva Ordonanţei s-a declanşat o campanie uriaşă de manipulare

. Codruţa Kovesi, Augustin Lazăr, procurorul comunist partener de şpriţ al tatălui Codruţei Kovesi, procurorul comunist Lascu, au lansat teza dezincriminării Abuzului în serviciu prin Ordonanța de urgență.

Divizia de Presă a Binomului a preluat- o şi impus-o.

S-au făcut imediat liste false cu corupți celebri care ar scăpa prin dezincriminarea Abuzului.

S-au produs bilanțuri fanteziste cu prejudiciile care n-ar mai putea fi recuperate dacă Abuzul în serviciu ar fi dezincriminat.

Klaus Iohannis însuşi a purces la o manipulare puchinoasă.

Rața mecanică a acuzat în permanență Ordonanța ca fiind un produs al penalilor din PSD fără a arăta o clipă prin ce articol favoriza Ordonanța penalii. Opinia publică a înghițit manipularea. Orice manipulare e imposibilă fără o imagine clișeu anterioară.

PSD avea și are imaginea de partid al corupților.

Lesne de crezut mai ales de electoratul anti-PSD că Ordonanța dezincrimina Abuzul în serviciu pentru a-i scăpa pe penali de pușcărie.

Imaginea asta nu era suficientă pentru ca manipularea să fie eficientă. Ei, imaginii, i s-a adăugat felul aberant în care a fost adoptată Ordonanța. În grabă, pe furiș, ca și cum Guvernul s-ar fi temut să nu fie prins cu rața-n gură.

Avînd deja experiența Suspendării lui Traian Băsescu din 2012 printro Lovitură de stat parlamentară, ambasadele, electoratul PSD au fost ușor de convins că și de data asta e un soi de lovitură de stat împotriva DNA.

De ce n-a fost adoptată Ordonanța în chip deschis, prin asumarea ei bărbătească?

De ce nu s-a apelat la Parlament, unde PSD are o majoritate zdrobitoare? Răspunsul trimite la interesele lui Liviu Dragnea de a avea cît mai repede Ordonanța pentru a-i folosi în Proces. Pragul de 200.000 fusese stabilit de Guvern nu în urma unei atente cumpăniri, ci pentru că paguba în Procesul lui Liviu Dragnea era sub 200.000. De aici stinghereala lui Florin Iordache cînd era pus să explice de 200 000 și nu mai puțin.

De aici adoptarea Ordonanței pe șest. De aici sentimentul lăsat de prestația liderilor PSD că e vorba de ceva rușinos, despre care știu doar cîțiva inițiați.

Rezultatul acestei iresponsabilități?

Ordonanța a fost abrogată.

Odată cu asta a rămas nerezolvată Decizia CCR.

Instanțele aplică Decizia după cum le taie capul.

Multe dintre ele consideră Abuzul în serviciu dezincriminat.

Mult mai grav decît haosul din Justiție de dovedește incredibila întărire a dictaturii Binomului SRI- DNA, pînă la Ordonanța 13 aflat la înghesuială. S-a dovedit încă o dată că în politică interesele personale ale celor de la putere nasc monștri.