cfr cluj

Fotbal Club CFR 1907 Cluj, cunoscut sub numele de CFR Cluj, sau pe scurt CFR, este un club de fotbal profesionist din Cluj, care evoluează în prezent în SuperLiga României.

A fost fondat la data de 10 noiembrie 1907, când Transilvania făcea parte din Austro-Ungaria, iar denumirea actuală „CFR” este acronimul pentru Căile Ferate Române. Din punctul de vedere al numărului de trofee, CFR este cel mai de succes club din provincie, și a patra cea mai titrată echipă din România, după echipele bucureștene FCSB, Dinamo și Rapid, totalizând opt titluri naționale, cinci Cupe ale României și patru Supercupe.

Înainte de a primi un sprijin financiar semnificativ de la proprietarul/patronul anterior, Árpád Pászkány, în 2002, clubul și-a petrecut cea mai mare parte a existenței în diviziile inferioare, însă a participat și în Divizia A, pentru prima oară în 1947, și apoi în perioada 1969-1976, cea mai bună performanță fiind locul 5.

De când s-a întors în prima ligă în 2004, CFR Cluj s-a bazat din ce în ce mai mult pe jucători străini pentru succesul său. În sezonul 2005-06, echipa a participat în prima ei competiție europeană, Cupa Intertoto, ajungând în finală, pe care a pierdut-o însă în fața echipei franceze RC Lens.

În sezonul 2007-2008, sub conducerea antrenorului Ioan Andone, echipa a obținut eventul, câștigând pentru prima dată campionatul și Cupa României, și reușind să rupă un șir de 17 ani de campioane naționale din București. În consecință, CFR s-a calificat pentru faza grupelor a Ligii Campionilor UEFA, sezonul 2008-2009.

În 2010 a câștigat pentru a doua oară titlul de campioană a României, iar în 2012 a obținut al treilea trofeu de campioană din palmares. În sezonul 2012-2013 al Ligii Campionilor UEFA, echipa a reușit să acumuleze 10 puncte în faza grupelor, un record absolut pentru un club din România până în ziua de astăzi.

După plecarea lui Árpád Pászkány, în 2014, CFR a trecut printr-o perioadă de recul și chiar o insolvență. Între 2018 și 2022, echipa a câștigat cinci titluri consecutive, la toate contribuind antrenorul Dan Petrescu. Pe plan european, pe lângă cele trei calificări în grupele Ligii Campionilor, echipa a mai obținut alte trei în UEFA Europa League și două în Conference League până în prezent.

Culorile tradiționale ale clubului sunt alb și vișiniu, ceferiștii disputându-și meciurile de acasă pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Gruia, care are o capacitate de 17.408 locuri. CFR are o rivalitate acerbă cu cealaltă echipă din oraș, Universitatea Cluj, meciurile dintre cele două fiind cunoscute sub numele de Derbiul Clujului. Mai multe rivalități, dar minore, s-au dezvoltat și în ultima perioadă împotriva echipelor cu care CFR a luptat pentru titlul național.

Nelu Varga vrea schimbări radicale la CFR Cluj. Patronul renunță la câțiva jucători

Nelu Varga vrea schimbări radicale la CFR Cluj. Patronul renunță la câțiva jucători

Nelu Varga, patronul CFR Cluj, a anunțat că face mari schimbări la nivel de echipă. Astfel, acesta este decis să renunțe la alți trei jucatori titulari. Decizia vine în urma înfrângerii...

Scandal între Becali și Șucu, de la Daniel Bîrligea: Credeam că e un om de onoare

Scandal între Becali și Șucu, de la Daniel Bîrligea: Credeam că e un om de onoare

București. Gigi Becali l-a criticat aspru pe Dan Șucu după ce acesta a încercat să-l transfere pe Daniel Bîrligea la Rapid, deși patronul FCSB susține că ar fi avut deja...

SuperLiga. CFR Cluj, victorie categorică în meciul cu Farul Constanța: 3-0

SuperLiga. CFR Cluj, victorie categorică în meciul cu Farul Constanța: 3-0

CFR Cluj a obținut duminică o victorie convingătoare, 3-0, în deplasare, în fața celor de la Farul Constanța, în cadrul etapei a opta din SuperLiga. Clujenii au preluat conducerea în...

Reproșuri dure la adresa lui Dan Petrescu: Înnebuneam, nu mai puteam

Reproșuri dure la adresa lui Dan Petrescu: Înnebuneam, nu mai puteam

Unul dintre fotbaliștii care au decis să plece de la CFR Cluj a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a făcut acest pas radical din cariera sa. Vinovat ar fi fost...

Play-off-ul Conference League. Pafos a eliminat CFR Cluj. Scor final 3-0. Update

Play-off-ul Conference League. Pafos a eliminat CFR Cluj. Scor final 3-0. Update

Update 2: CFR Cluj a fost eliminat din Conference League după un meci dezastruos. Clujenii au pierdut fără drept de apel în fața ciprioților de la Pafos, cu scorul 3-0....

Conference League. Başakşehir s-a calificat în grupe, alături de Gent

Conference League. Başakşehir s-a calificat în grupe, alături de Gent

Miercuri seara, echipele turcă Başakşehir și belgiană Gent s-au calificat în grupele Conference League, după ce au câștigat meciurile din manșa secundă a play-off-ului competiției. Conference League. Başakşehir s-a calificat...

Adevăratul patron al CFR Cluj. Neluțu Varga ar fi doar de fațadă

Adevăratul patron al CFR Cluj. Neluțu Varga ar fi doar de fațadă

S-a aflat cine deține, de fapt, CFR Cluj. Se pare că omul de afaceri german Abris Lelbach l-ar fi împrumutat pe Neluțu Varga, pe persoană fizică, cu peste 40 de...

Cine va arbitra meciul Pafos-CFR Cluj. I-a mai „fluierat” odată, iar ardelenii nu au amintiri plăcute

Cine va arbitra meciul Pafos-CFR Cluj. I-a mai „fluierat” odată, iar ardelenii nu au amintiri plăcute

Ardelenii de la CFR Cluj se pregătesc să înfrunte echipa ciprioților de la Pafos, la ei acasă în meciul retur din play-off-ul Conference League. Meciul se va disputa joi, 29...

CFR Cluj - Pafos, scor 1-0, în Conference League. Victorie la limită și bătăi de cap în retur

CFR Cluj - Pafos, scor 1-0, în Conference League. Victorie la limită și bătăi de cap în retur

UPDATE. CFR Cluj s-a impus la limită, joi, pe teren propriu, scor 1-0, în disputa cu ciprioții de la Pafost. Golul a fost marcat de Korenica (16). Gazdele și-au complicat...

Cel mai bun număr 8 din România pentru Dan Petrescu. A venit la CFR din Emiratele Arabe

Cel mai bun număr 8 din România pentru Dan Petrescu. A venit la CFR din Emiratele Arabe

Cluj. Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, a discutat despre jucătorul pe care îl consideră cel mai valoros număr opt din România, subliniind că se remarcă prin calitățile sale tehnice deosebite....

Un român va juca împotriva CFR Cluj în play-off din Conference League

Un român va juca împotriva CFR Cluj în play-off din Conference League

Joi seara s-a decis adversara echipei lui Dan Petrescu în play-off-ul din Conference League, după o înfrângere umilitoare a echipei bulgare ȚSKA 1948 Sofia. Echipa cipriotă Pafos, s-a impus cu...

Ioan Varga, replică acidă pentru Dan Petrescu: Nu plecăm cu banii acasă

Ioan Varga, replică acidă pentru Dan Petrescu: Nu plecăm cu banii acasă

Patronul CFR Cluj i-a transmis un mesaj tranșant lui Dan Petrescu. Replica a venit la scurt timp după ce antrenorul a vorbit despre vânzările de jucători. Ioan Varga l-a asigurat...

Conference League. CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul competiției. Update

Conference League. CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul competiției. Update

Update: CFR Cluj a învins Maccabi Petach Tikva cu 1-0 în manșa retur a turului 3 preliminar din Conference League. Cu un scor general de 2-0, clujenii s-au calificat în...

CFR Cluj-Unirea 3-0. Ce l-a dezamăgit pe Dan Petrescu și ce mesaj a avut pentru Louis Munteanu

CFR Cluj-Unirea 3-0. Ce l-a dezamăgit pe Dan Petrescu și ce mesaj a avut pentru Louis Munteanu

Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a cincea a Superligii. Dan Petrescu a primit două cartonașe galbene...

Conference League. CFR Cluj a câștigat în fața Maccabi Petah Tikva cu 1-0

Conference League. CFR Cluj a câștigat în fața Maccabi Petah Tikva cu 1-0

Echipa CFR Cluj a învins joi seara, la Sofia, scor 1-0, formaţia israeliană Maccabi Petah Tikva, într-un meci din prima manşă a turului al treilea preliminar al Conference League. Pe...

Ioan Sabău, în culmea fericirii. Dan Petrescu: Chiar nu pot să cred! Universitatea Cluj – CFR Cluj 3-2

Ioan Sabău, în culmea fericirii. Dan Petrescu: Chiar nu pot să cred! Universitatea Cluj – CFR Cluj 3-2

Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj 3-2, aducând bucurie maximă în tabăra lui Ioan Sabău și în același timp șoc în cea a lui Dan Petrescu. „Chiar nu-mi vine...

SuperLiga. CFR Cluj - U Cluj, 2-3. Echipa lui Sabău a dat marea lovitură în Gruia

SuperLiga. CFR Cluj - U Cluj, 2-3. Echipa lui Sabău a dat marea lovitură în Gruia

SuperLiga. CFR Cluj a pierdut, duminică, pe teren propriu, derby-ul cu concitadina U Cluj, scor 2-3. A fost un joc spectaculos, cu răsturnări de situație, iar la final, punctele au...

CFR Cluj, în grupele Conference League. Va juca în deplasare, dar pe teren neutru

CFR Cluj, în grupele Conference League. Va juca în deplasare, dar pe teren neutru

CFR Cluj s-a calificat în turul al treilea din preliminariile Conference League, după 0-0 în tur și 5-0 în retur cu bielorușii de la Neman Grodno. Clujenii se pregătesc să...

CFR l-a transferat pe Louis Munteanu. Becali e foc și pară. Bă, ești mincinos și trădător

CFR l-a transferat pe Louis Munteanu. Becali e foc și pară. Bă, ești mincinos și trădător

România. CFR Cluj și Fiorentina s-au înțeles pentru transferul atacantului Louis Munteanu la gruparea din Gruia. Ardelenii au plătit 2 milioane pentru serviciile internaționalului român. CFR a plătit 2 milioane...

Neluțu Varga reușește transferul verii: Eu când îmi doresc ceva, iau

Neluțu Varga reușește transferul verii: Eu când îmi doresc ceva, iau

Neluțu Varga este foarte bucuros după ce a reușit să îl aducă pe Louis Munteanu la CFR. Spune că nu a făcut-o din ambiție pentru că l-a dorit și FCSB....