Universitatea Cluj - CFR Cluj, 3-2. Spectacol în derby-ul concitadinelor, echipa lui Sabău a egalat liderul la puncte

Universitatea Cluj - CFR Cluj, 3-2. Spectacol în derby-ul concitadinelor, echipa lui Sabău a egalat liderul la punctesursa: Facebook

Universitatea Cluj s-a impus, luni, în derby-ul cu CFR Cluj, scor 3-2, disputat în etapa a 19-a a Ligii I. O partidă încinsă, spectaculoasă, peste media fotbalului ce se practică în campionatul intern. Oaspeții au deschis scorul în finalul primei reprize, datorită lui Louis Munteanu (45+2). Gazdele au revenit montate de la cabine și au punctat de trei ori, în actul secund. Lucas Masoero și-a trecut în cont „o dublă”, în minutele 51 și 58, apoi Vladislav Blănuță a înscris în minutul 69, pentru ca oaspeții să reducă din diferență grație lui Virgiliu Postolachi (83).

Universitatea Cluj s-a impus în derby-ul cu CFR Cluj, scor 3-2

Echipa lui Ioan Ovidiu Sabău se află pe locul al 2-lea, cu 33 de puncte, la egalitate cu lidera FCSB. Dinamo încheie podiumul, cu 32 de puncte, CFR se află pe 4, cu 31 de puncte.

''U'' Cluj venea după trei înfrângeri consecutive şi un rezultat de egalitate. CFR era neînvinsă de opt etape, în care avea patru victorii şi patru egaluri.

Universitatea s-a impus şi în tur, cu acelaşi scor, 3-2.

A fost cea de a 36-a confruntare directă în principala competiţie internă între cele două echipe din Cluj-Napoca, palmaresul cuprinzând 7 victorii pentru ''şepcile roşii", 18 victorii CFR şi 11 rezultate de egalitate.

FC Universitatea Cluj - FC CFR 1907 Cluj 3-2 (0-1), Cluj Arena - Cluj-Napoca Au marcat: Lucas Masoero (51, 58), Vladislav Blănuţă (69), respectiv Louis Munteanu (45+2), Virgiliu Postolachi (83). Louis Munteanu a ratat un penalty în min. 45+2 (a apărat Edvinas Gertmonas). Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitri asistenţi: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Ferencz Tunyogi (Zalău); al patrulea oficial: Rareş George Vidican (Satu Mare) Arbitru video: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitru asistent video: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) Observatori: Zoltan Szekely (Baia Mare) - CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) - LPF.

Dan Petrescu a găsit scuza perfectă: arbitrajul

La final, Dan Petrescu a mers pe același discurs folosit de atâtea alte ori, cel al gafelor de arbitraj.

„Am avut 10 meciuri fără infrângere, dar nu tebuia să pierdem azi. Nu știu dacă la acel fault a fost roșu sau nu (nr - penalty-ul pentru CFR). Păun era plin de sânge.

Apoi, la urmatorul fault Bic putea fi eliminat. Nu dau vina pe arbitraj, dar dacă dadea acolo roșu, altul era finalul meciului”, a spus antrenorul, la Digi Sport.