Avioane de vânătoare turceşti vor păzi cerul din Bulgaria
Avioane de vânătoare turceşti vor intra și vor ieși în și din spaţiul aerian din Bulgaria pentru a scoate avioanele ostile. Acord între Bulgaria și Turcia pentru poliția aeriană Sofia...
Bulgaria este un stat situat în sud-estul Europei, în partea estică a Peninsulei Balcanice. Se învecinează la nord cu România, la vest cu Serbia și Macedonia de Nord, la sud cu Grecia și Turcia, iar la est este mărginită de Marea Neagră.
Capitala țării este Sofia, iar limba oficială este bulgara. Bulgaria este o republică parlamentară și membră a Uniunii Europene din 2007, precum și a NATO din 2004. Moneda națională este leva bulgară (BGN).
Țara are o istorie îndelungată, fiind una dintre cele mai vechi formațiuni statale din Europa, fondată în anul 681. Cultura sa îmbină influențe slave, bizantine și otomane, iar patrimoniul include numeroase situri istorice și religioase, precum Mănăstirea Rila, Veliko Târnovo și ruinele tracice de la Perperikon.
Din punct de vedere geografic, Bulgaria are un relief variat – munți (Balcani, Rila, Pirin), câmpii fertile și litoral la Marea Neagră. Economia sa modernă se bazează pe turism, agricultură, energie, IT și industrie ușoară.
În esență, Bulgaria este o țară europeană cu o identitate culturală distinctă, care combină tradiția istorică cu dezvoltarea modernă și deschiderea spre Occident.
Avioane de vânătoare turceşti vor intra și vor ieși în și din spaţiul aerian din Bulgaria pentru a scoate avioanele ostile. Acord între Bulgaria și Turcia pentru poliția aeriană Sofia...
România. Poliția de Frontieră a emis un avertisment referitor la traficul intens de autoturisme la granița cu Bulgaria, subliniind faptul că autoritățile bulgare efectuează lucrări de reparații la Podul Prieteniei...
Vama de la Chiciu, Călărași care ajunge pe celălalt mal la Silistra, localitate bulgărească este una dintre cele mai bune variante de a trece granița spre Grecia. Cel puțin așa...
Trei extremiști din Bulgaria sunt autorii vandalizării Memorialului Shoah din Paris, anunță Agenţia Naţională de Securitate (DANS) într-un comunicat, citat de AFP, la două luni de la comiterea faptelor care...
Bulgaria este de curând în Schengen cu graniţele aeriene şi maritime. Bulgarii pot să zboare până în majoritatea statelor europene, inclusiv până în Elveţia, fără un control al paşapoarelor şi...
Bulgaria ar putea depăși România din punct de vedere economic, pe baza a trei obiective, dintre care două sunt comune, dar unul pare să fi fost abandonat de țara noastră....
Reprezentanţii coaliției Continuăm Schimbarea - Bulgaria Democrată (PP-DB) sunt gata să returneze al doilea mandat pentru formarea guvernului. Bulgaria ar putea rămâne fără guvern, o vreme „Devine clar că nu...
România. Neacceptarea României și Bulgariei în spațiul Schengen a adus celor două state pierderi economice enorme, care ar putea fi acum compensate. Mai exact, Parlamentul European a cerut Comisiei Europene...
În timp ce acționarii companiei, și nu numai, nu își ascund nemulțumirea față de amânările continue, acum se susține că proiectul va fi gata spre sfârșitul lunii septembrie sau începutul...
Președintele Bulgariei și Comandant Suprem al Forțelor Armate, Rumen Radev, a pilotat un Pilatus peste Sofia. Președintele, la manșă A intrat în cabina aeronavei de antrenament RC-21 de nouă generație...
Bulgaria. Amenzi mari pentru românii care merg în Bulgaria. Pe lângă Krapets se află o plajă sălbatică, fără șezlonguri, beach bar-uri sau muzică tare. Aici vin mulți turiști români și...
Covid-19 este, de asemenea, în creștere în Bulgaria, dar dimensiunile exacte sunt neclare, deoarece puțini oameni se testează. Nu există cazuri dovedite ale variantei Flirt Nu există cazuri dovedite ale...
Vama Calafat este preferată de cei care locuiesc în sud-vestul țării ca metodă de tranzitare a Bulgariei către Grecia. De altfel, este și ruta cea mai scurtă pentru întoarcerea acasă...
Bulgaria. Cât costă să treci cu bacul pe la Zimnicea. Românii care merg în vacanță în Bulgaria, Grecia sau Turcia trebuie să știe că Podul Prieteniei, Giurgiu-Ruse, a intrat în...
Bulgaria. Lucrările de reparații la Podul Giurgiu-Ruse, pe tronsonul bulgar, au fost demarate. Începând de azi, 10 iulie, circulația va fi alternată pe o singură bandă de sens pentru șoferi....
România. Vești bune pentru turiștii care vin din Bulgaria. Aceștia au șansa să scape de cozile de la trecerea Podului Giurgiu-Ruse. După noua regulă impusă de autorități, aceștia vor putea...
Bulgaria. Se fac lucrări de reabilitare la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse pe propriul sector începând cu 9 iulie. Circulația pe acest bloc este închisă timp de două luni. Peste 1,5 milioane...
Bulgaria trebuie să facă reforme curajoase pe piața muncii şi în învățământ, pentru că riscă ca economia sa să devină mult prea necompetitivă. Bulgaria, probleme cu creșterile nejustificate de salarii...
Giurgiu-Ruse. Românii care pleacă în Bulgaria ar putea petrece mai multe ore în trafic. Începând din 10 iulie vor fi demarate lucrările de reparație pe Podul Prieteniei. Acestea vor viza...
Semnarea de către Bulgaria a unui acord de participare la proiectul Coridorul Energetic al Mării Negre, care prevede furnizarea de energie verde din Azerbaidjan către Europa Centrală, a devenit un...