alexandru ioan

Şefii universităţilor se întâlnesc la Alba Iulia

Şefii universităţilor se întâlnesc la Alba Iulia

Universitatea Babeş-Bolyai organizează astăzi şi mâine, la Alba Iulia, Consorţiul Universitaria, eveniment la care vor participa rectori, prorectori, preşedinţi ai Senatelor universitare, decani şi directori administrativi din toată ţara. În...

Trei copii ai unor angajați MAI care au murit în misiuni, au depus jurământul la Academia de Poliție

Trei copii ai unor angajați MAI care au murit în misiuni, au depus jurământul la Academia de Poliție

”Depunerea Jurământului Militar este dovada incontestabilă a maturității, a responsabilității și a hotărârii de a vă începe cariera într-un domeniu pe cât de dificil, pe atât de plin de satisfacții...

Dirijorul  Zubin Mehta va fi preşedinte de onoare al Festivalului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2017

Dirijorul Zubin Mehta va fi preşedinte de onoare al Festivalului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2017

 „Abia aştept să revin în România. Aveţi cel mai frumos festival din lume şi cel mai minunat public. Fiecare muzician se simte atât de bine aici când se uită în...

Nou scandal de PLAGIAT. Ministrul Economiei, Mihai Tudose: "Poate am fost şi puţin neglijent, dar era ca şi cum aş face o lucrare de geometrie"

Nou scandal de PLAGIAT. Ministrul Economiei, Mihai Tudose: "Poate am fost şi puţin neglijent, dar era ca şi cum aş face o lucrare de geometrie"

Ministrul Mihai Tudose, spune că a beneficiat de acordul scris al autorilor şi că, oricum, atunci când a redactat teza de doctorat erau alte vremuri: "Poate am fost şi puţin neglijent,...

Ministrul Economiei, suspectat că a plagiat o treime din lucrarea de doctorat

Ministrul Economiei, suspectat că a plagiat o treime din lucrarea de doctorat

Pentru circa o treime din lucrarea de doctorat a ministrului Economiei, Comerţului şi Turismului, Mihai Tudose, există suspiciunea de plagiat. Demnitarul, care ar fi “preluat” chiar şi din Ion Iliescu...

Daniel Petrov, noul şef al ISU Dobrogea. Ofiţerul acuzat de hărţuire sexuală rămâne primadjunct

Daniel Petrov, noul şef al ISU Dobrogea. Ofiţerul acuzat de hărţuire sexuală rămâne primadjunct

Locotenent colonelul Daniel Petrov este, începând de astăzi, noul inspector şef al ISU Dobrogea, după ce în ultimele 10 zile comanda instituţiei a fost deţinută primadjunctul Vlăduţ Ion, suspectat de...

PERICOLELE  care pândesc România: CORUPȚIA ȘI AMENINȚAREA CIBERNETICĂ. George Maior și Gabriel Oprea, la conferința de prezentare a Academiei de Științe ale Securității Naționale

PERICOLELE care pândesc România: CORUPȚIA ȘI AMENINȚAREA CIBERNETICĂ. George Maior și Gabriel Oprea, la conferința de prezentare a Academiei de Științe ale Securității Naționale

La Cercul Militar Național a avut loc un eveniment extrem de important pentru ofițerii de informații: prezentarea Academiei de Științe ale Securității Naționale, al cărei președinte este fostul șef al...

TRICOLOR URIAŞ PESTE PRUT. În amintirea Podului de Flori, sute de oameni au unit cu drapelul cele două maluri româneşti

TRICOLOR URIAŞ PESTE PRUT. În amintirea Podului de Flori, sute de oameni au unit cu drapelul cele două maluri româneşti

Un imens steag tricolor de 300 de metri a unit România cu Republica la podul peste Prut de la Sculeni. Evenimentul a fost avanpremiera unei Pod uman care se va...

Maria Buleandră, prefectul Buzăului, și-a dat demisia

Maria Buleandră, prefectul Buzăului, și-a dat demisia

Maria Buleandră, prima femeie prefect din istoria Buzăului Maria Buleandră a crescut în satul Dâmbroca din comuna Săgeata şi spune că iu­beş­te Buzăul şi România şi pentru nimic în lume...

Mai bine la școală decât la coada vacii! Drumul unor elevi de la casa de copii pe podiumurile olimpiadelor

Mai bine la școală decât la coada vacii! Drumul unor elevi de la casa de copii pe podiumurile olimpiadelor

La Centrul de Excelență Bucium din județul Iași 25 de copii din familii defavorizate cu o inteligență peste medie susnt susținuți financiar să facă performanță. Inițiativa aparține Direcției pentru Protecția...

Unde lucrează acum fostul șef al SRI, George Maior

Unde lucrează acum fostul șef al SRI, George Maior

Fostul director SRI George Maior a fost ales ieri în funcţia de preşedinte al Academiei de Ştiinţe Militare (ASM), instituție publică de interes național în domeniul cercetării științifice din sistemul...

Urmașii lui Cuza alcătuiesc a doua monarhie a României

Urmașii lui Cuza alcătuiesc a doua monarhie a României

Descendenții domnitorului care a realizat Unirea din 1859 dintre Moldova și Țara Românescă sunt urmașii unui văr primar deal său, Alexandru Constantin Cuza. Aceștia au ales cu toții să trăiască...

Klaus Iohannis, la Iași de ziua Unirii

Klaus Iohannis, la Iași de ziua Unirii

Cu acest prilej, el va participa la ceremonialul religios "Te Deum", va susţine o alocuţiune şi va depune o coroană la monumentul "Alexandru Ioan Cuza" şi o jerbă la mormântul...