romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Rachete din SUA de un miliard de dolari pentru România și Norvegia

Rachete din SUA de un miliard de dolari pentru România și Norvegia

SUA au aprobat vânzarea de rachete în valoare de circa un miliard de dolari către armatele din România și Norvegia. Rachete pentru România și Norvegia Departamentul de Stat al SUA...

România și UE, sprijin pentru Republica Moldova. „Este parte a marii familii europene”

România și UE, sprijin pentru Republica Moldova. „Este parte a marii familii europene”

Republica Moldova. Conducerea României și cea a Uniunii Europene a adresat mesaje de felicitare cu ocazii Zilei Independenței a Republicii Moldova. Oficialii și-au reafirmat sprijinul pentru Republica Moldova în calea...

Ambasadoarea SUA îi cheamă pe americani în vacanță în România

Ambasadoarea SUA îi cheamă pe americani în vacanță în România

Kathleen Kavalec, ambasadoarea SUA la București, împreună cu soțul ei, a explorat recent o parte din Via Transilvanica, având ocazia să viziteze mai multe sate pitorești din Transilvania. În timpul...

Românca dată dispărută în Turcia a fost găsită, după o săptămână de căutări

Românca dată dispărută în Turcia a fost găsită, după o săptămână de căutări

Update. Românca de 39 de ani, dată dispărută în Turcia, a fost găsită într-un spital, după o săptămână de căutări. Nicoleta Melania Toma este din Argeș și a plecat în...

Unul dintre sateliții lui Musk, văzut căzând deasupra României. Ce spun specialiștii

Unul dintre sateliții lui Musk, văzut căzând deasupra României. Ce spun specialiștii

Obiectul luminos a fost observat duminică noaptea. Locuitorii din mai multe zone au observat bucata de satelit și au comparat-o cu o „minge foc”. Martorii spun că obiectul a traversat...

Creșterea din pix a salariului minim scumpește forța de muncă

Creșterea din pix a salariului minim scumpește forța de muncă

Costurile cu forța de muncă în România au cunoscut o creștere semnificativă în primul trimestru al anului 2024, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, aceasta fiind cea mai mare...

Afaceri din comunism! Una dintre ele a dat foc la șandramaua națională

Afaceri din comunism! Una dintre ele a dat foc la șandramaua națională

„Afaceri” din comunism! Una dintre ele „a dat foc la șandramaua comunistă” Cum reușeau românii să „se descurce” în vremea economiilor și cartelelor alimentare. Eu am citit romanul „1984” al...

Adevărata față a lui Nicu Ceaușescu. Băiat de gașcă sau un scandalagiu stricat?

Adevărata față a lui Nicu Ceaușescu. Băiat de gașcă sau un scandalagiu stricat?

Nicu Ceaușescu, „băiat de gașcă” sau un „scandalagiu stricat”? Opinii pro și contra „prințișorului” familiei Ceaușescu. Nicu Ceaușescu a beneficiat de multe pagini nu tocmai laudative în cartea „Orizonturi roșii”...

Filme și filmări. Culisele unor producții de succes, care le-au pus românilor sângele în mișcare

Filme și filmări. Culisele unor producții de succes, care le-au pus românilor sângele în mișcare

Filme și filmări. Culisele unor producții de succes! Multe în cinematografie nu sunt ceea ce par. Povestea de pe ecran are una cel puțin și mai interesantă în spatele ecranului....

Lovitura de imagine a lui Ceaușescu din august 1968. Săptămâna de foc de la București

Lovitura de imagine a lui Ceaușescu din august 1968. Săptămâna de foc de la București

Lovitura de imagine a lui Ceaușescu din august 1968. Săptămâna de foc de la București. Care a fost filmul evenimentelor care au culminat cu invadarea Cehoslovaciei și discursul lui Ceaușescu...

24-25 august 1944 - riposta nazistă nu are rezultat!

24-25 august 1944 - riposta nazistă nu are rezultat!

24-25 august 1944 - riposta nazistă nu are rezultat! Gerstenberg a promis multe și a realizat puțin, Furia lui Hitler Sunt multe necunoscute încă despre 23 august 1944. Asta, în...

A murit Christoph Daum, fost selecționer al României. Ultimii ani, marcați de lupta cu cancerul

A murit Christoph Daum, fost selecționer al României. Ultimii ani, marcați de lupta cu cancerul

România. A încetat din viață cunoscutul antrenor Christoph Daum, fost selecționer al echipei naționale a României. După o grea suferință, provocată de lupta cu cancerul, germanul a decedat la vârsta...

Motivul pentru care companiile greceşti investesc în România. Domeniul cel mai atractiv

Motivul pentru care companiile greceşti investesc în România. Domeniul cel mai atractiv

Companiile grecești din domeniul energiei văd zona Balcanilor, şi în special România şi Bulgaria, drept „teren propice” pentru investiţii, cu un accent deosebit pe domeniul surselor regenerabile de energie. Acordurile...

Operațiunea Tidal Wave. Rafinăriile din Ploiești au încurcat SUA în al Doilea Război Mondial

Operațiunea Tidal Wave. Rafinăriile din Ploiești au încurcat SUA în al Doilea Război Mondial

Operațiunea Tidal Wave a fost o misiune aeriană majoră a Forțelor Aeriene ale SUA în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Raidul aerian asupra orașului Ploiești a avut loc pe...

Imposibilul drum de la ură la iertare

Imposibilul drum de la ură la iertare

”Forgive anf forget? I m neither Jesus nor do I have Alzeimer s” (mesaj pe whazup) Zilele trecute, prietenul Radu Cristian, poet cerebral, de excepție, - unul dintre părinții celebrului...

România, o țară fără prosperitate. Unde se duc toți banii din economie? Video

România, o țară fără prosperitate. Unde se duc toți banii din economie? Video

O nouă ediție a podcastului „Hai live cu Turcescu” a fost difuzată în ziua de joi, 22 august, pe canalul de YouTube „Hai România”. În cadrul acestei emisii au fost...

Comitetul Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia. Rolul jucat de România

Comitetul Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia. Rolul jucat de România

Comitetul Politic Consultativ a fost înființat, în a doua jumătate a secolului XX, ca o structură politică de conducere nivel înalt în cadrul Tratatului de la Varșovia. El avea rolul...

Economia României, transformată din temelii de Inteligența Artificială. Cum va crește nivelul de trai

Economia României, transformată din temelii de Inteligența Artificială. Cum va crește nivelul de trai

Economia României va putea crește substanțial datorită unui plan în valoare de cinci miliarde de euro, pentru digitalizare şi introducerea Inteligenţei Artificiale (AI) în aproape toate domeniile. Economia României, reinventată...

Salonul Internațional de carte Bookfest. Cele mai reprezentative edituri din România și din Republica Moldova prezente la Chișinău

Salonul Internațional de carte Bookfest. Cele mai reprezentative edituri din România și din Republica Moldova prezente la Chișinău

Republica Moldova. Salonul Internațional de carte Bookfest revine la Chișinău. La eveniment vor fi prezente cele mai reprezentative edituri din România și din Republica Moldova. Cărțile expuse vor fi exclusiv...

Cel mai căutat politician în online. Anunțul care a dat peste cap topurile

Cel mai căutat politician în online. Anunțul care a dat peste cap topurile

România. După o perioadă de speculații și așteptări, Marcel Ciolacu a confirmat oficial candidatura sa la alegerile prezidențiale din partea Partidului Social Democrat. Deși anunțul nu a venit ca o...