Când am primit invitaţia de la Discovery Channel, mi-a trecut o clipă prin cap gândul "ce-ar fi să?". Era o ocazie.
O oportunitate jurnalistică a-ntâia. Nu citeşti prea des reportaje care încep la sol, continuă la 4.000 de metri altitudine, apoi coboară la capătul unor sfori cu pânză în capăt. Printr-o întâmplare întortocheată, invitaţia a ajuns la o colegă mult mai tânără.
Am aflat asta abia după ce a sărit cu paraşuta (altfel, aş fi încercat s-o opresc). Mi-a povestit pe nerăsuflate. Mi-a zis că nu i-a fost frică. Doar câteva secunde, când s-a deschis trapa avionului.
Mi-a spus că-şi simţea obrajii deformaţi ca-n desene animate (se vede şi-n fotografie şi-n filmuleţul de pe evz.ro; aţi văzut, poate, şi ieri, la "Evenimentele zilei", pe B1). Îi citeam entuziasmul din priviri.
Fără asta, nu poţi face nimic. În plus, un jurnalist trebuie să fie onest, să aibă bună-credinţă, dar şi îndrăzneală, curaj. De-aia zic: ţineţi minte numele Andreei Strachină! A vrut să vadă cum e şi să vă spună cum a fost. Vouă.
Recomandările noastre
