Susținătorii FCSB, puși la zid de ultrașii Petrolului. Au fost acuzați că au încălcat un cod nescris al ultraseriei

Susținătorii FCSB, puși la zid de ultrașii Petrolului. Au fost acuzați că au încălcat un cod nescris al ultraserieiSursa foto: alwaysfreshnews.com

Susținătorii FCSB au fost puși la zid de ultrașii Petrolului, chiar înaintea meciului disputat pe „Ilie Oană”. Ploieștenii au început să scandeze „Ole, ole, au venit sifoanele”. Ultrașii FCSB ar fi încălcat o regulă nescrisă.

Partida dintre FCSB și FC Petrolul Ploiești s-a disputat duminică. În jur de 700 de susținători ai roș-albaștrilor au fost prezenți la meci, însă au avut parte de un tratament aprig din partea ploieștenilor. Aceștia au început să scandeze: „Ole, ole, au venit sifoanele!”, „Sifoanelor, sifoanelor1” sau „Sifonarii, sifonarii!”.

Ultrașii FCSB aspru criticați

Ultrașii FCSB ar fi încălcat o regulă nescrisă și de aceea au început să fie criticați. Totul ar fi început după ce, pe 18 august, în urma meciului dintre FCSB și Viking din play-off-ul Conference League, un ultraș din brigada „Tornado 47”, parte a Peluzei Nord FCSB, ar fi fost urmărit și agresat de unii suporteri ai CSA Steaua, din grupul „Glas”. Ultrașii „militari” i-au luat atunci steagul brigăzii.

Numai că, ulterior incidentului, cei de la FCSB au mers la poliție, acolo unde au depus o plângere, acuzând că fiul minor al celui agresat a fost martor al celor întâmplate și a rămas profund afectat.

La scurt timp, Poliția Capitalei a anunțat că a „pus în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară și 14 mandate de aducere, în București și în județele Ilfov, Giurgiu și Vâlcea, într-un dosar penal de tâlhărie calificată”.

Susținătorii FCSB ar fi încălcat o regulă nescrisă

După cele întâmplate în vară, majoritatea peluzelor din România s-au unit împotriva celor de la FCSB, precizând că aceștia au încălcat o regulă nescrisă a ultraseriei.

„Alături de sistem împotriva sistemului Într-o lume în care nu mulți au curajul de a trăi după propriul set de valori și în care puțini sunt cei care luptă pentru un ideal, oricât de nebunesc pare acesta, a fi obedient și a permite altcuiva să gândească și să acționeze pentru tine este varianta cel mai ușor accesibilă.

Din prima zi a fenomenului, de la primul steag de gard pictat și de la prima deplasare organizată, ultrașii s-au declarat ca fiind împotriva sistemului”, se arată într-un comunicat emis de PCH, potrivit gsp.ro.