“ Și Lumina luminează întunericul și întunericul nu a cuprins-o”. Ortodoxia nu este numai spiritualitatea neamului românesc. Este identitatea noastră și trebuie, ca de multe ori în istorie, să luptăm pentru ea.
Irina Stroe: Îmi vin în minte cuvintele Părintelui Paisie Aghioratul: “Un vagabond este mai bun decât un creștin prefăcut. De aceea, nu de un zâmbet, de o dragoste prefăcută este nevoie, ci de un comportament firesc, nu de răutate și prefăcătorie, ci de dragoste și sinceritate.“ Sunt zile de pace, de lumina, de bucurie, de lecții asumate și integrate pentru toate cele care vor urma. E un timp de tihnă. Ar trebui să fie.
Însă suntem obosiți, parcă mai obosiți ca niciodată, după atâta ședere și izolare impuse. Lecția acestui răstimp îngăduit de Dumnezeu, de “pauză” avea ca rost cercetarea de sine, pentru fiecare dintre noi. Dar pentru orice creștin ortodox, cuibul inimii e unit prin legământ de Cer cu Casa Domnului, Biserica. Aceste ceasuri, însă, au dus însă, paradoxal, la reclădirea Bisericii în chiar sufletul omului. Cum percepe omul de rând ceea ce s-a întâmplat în aceste zile, prin ochii tăi cum s-a văzut re-zidire?
Aureliu Surulescu: “Iadul este gol și toți diavolii sunt aici” spunea, în “ Furtuna”, William Shakespeare. Cum știi că e gol și-s toți aici?! N-ai tihnă. N-ai pace, n-ai așezare. Și iată, ei, cei care ar fi trebuit să ne poarte de grijă, ne-au închis cetațile din care luptam întreit cu acest “ rău”. Biserica. Cum să ai tihna?! Le-am redeschis în case, nici nu știu ce au stârnit acestia. Oamenii plâng. Și asta e realitatea. Nu înțeleg. Dar lacrimile lor nu vor rămâne nemângâiate. Am dat peste cadre militare în rezervă, nu voi da nume, dar foarte importante, aflate la o vârstă considerabilă, peste profesori sau oameni simpli, zilieri. Toți cu poveștile lor în care, iată, pronia ne-a alăturat la capitolul “ eroi necunoscuți”. Nici nu știu cine suntem și nu vor afla și nici nu contează. Pentru un drept Hristos va salva un oraș. Asta contează. Vă spun că în România domnesc: deznădejdea, răutatea și dezbinarea. Aici intervenim și noi, să mai pansăm, cât se poate, în micro. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în macro.
Voi fi scurt în cele întâmplate. Majoritatea ne-au zis: “Dumnezeu să vă binecuvânteze!”
E suficient. Știm că, iată, avem aceeași rădăcină cu acești oameni. Acum noi suntem tulpina și trebuie să grijim de vlăstare. O altfel de Treime în acest “ copac al vieții”. Poate nu întâmplător se tot taie păduri în România și iau calea străinătății în același timp cu bărbații români, cu femeile noastre. Vedeti... dispar copacii. Dispare și populația. Haiducii luau calea codrului pentru că acest codru era frate cu românul. Ne-am cam trădat fratele și el cade răpus, iar noi...
Irina Stroe: “În momentele grele din istorie am știut să fim uniți, am știut să strângem rândurile și am știut să arătăm ca suntem un popor care știe să renască din propria cenușă.” Ceea ce a ajutat această țară să supraviețuiască a fost mereu întoarcerea la obârșii, la rădăcini. Nu e vorba de populism, ci de patriotism, de naționalismul trăit curat, just și sănătos. Suntem un stat prieten cu SUA, suntem stat membru UE, România are un dialog frumos cu toate statele lumii. Privim cu lacrimi în ochi producțiile cinematografice ale Hollywood-lui, în care istoria poporului american, devenit reper pentru multe state, e nedezlipit prezentată de puternice mesaje de unire, de menținere vie a legăturii cetățeanului american cu rădăcinile istoriei lui, fie ea și de câteva veacuri. “God bless America!” nu mai este demult doar un îndemn, este resimțit ca un imn-rugăciune pentru acel popor. Noi suntem aici de milenii. Ni se injectează frica de a ne asuma, iresponsabilitatea și se instaurează pas cu pas un curent de rușine de a mai recunoaște cine suntem. Naționalismul atât de elogiat la alții, poate ne-declarat oficial- state- reper pentru democrația pe care, pare-se, noi nu o avem, dar ei o au, nu este permis și Aici a fi trăit, la noi.
Aureliu Surulescu: Recunosc că, stând în America, în Israel sau Turcia, am admirat modul în care își promovează aceste popoare valorile și cultul eroilor. Îndrăznește să dai foc sau să arunci steagul SUA la gunoi, să vezi ce pățești. La noi, îl calcă în picioare în direct la TV, flutură zdrențuit pe clădirile instituțiilor oficiale sau este dispus greșit în recepții oficiale, etc... Asta pentru că la conducerea acestui stat nu sunt oameni care iubesc cu adevărat cele trei culori. E o declarație politică pe care mi-o asum.
Cele 3 culori nu sunt doar un element cromatic care reprezintă un pixel pe o hartă. Ele sunt repere naționale, reprezintă toată istoria noastră, identitatea, jertfa, speranța , viitorul
Iar ei își bat joc de ele. De ce?! Din lipsă de cultură națională, lipsă de dragoste și lipsă de Dumnezeu. La judecata finală, vom fi judecați cu neamul. Să ia aminte “ aleșii”, pentru că vor da socoteală. Toți vom da. Frica despre care vorbești, Irina, vine pe un fond de slăbănogire a credinței. În Dumnezeu, în aproapele nostru, în sine , în stat , în tot ce ne înconjoară. Atunci ți-e frică. Când nu știi pe cine și pe ce te poți baza. Deci, nu ai ÎNCREDERE. Eh, sufletul acestui Cuvânt îl reprezintă un altul: CRED. Când ți-ai pierdut credința , pierzi tot. Cum poți trăi fără încredere?! Și iată, nu ai încredere în nația ta, în destinul nației tale, dar nici în destinul tău în cadrul nației tale. Atunci începi să cauți vinovați, fără să te uiți la tine; și găsești vinovat pe oricine crede în nația sa, în destinul nației și al lui în cadrul nației. Consideri că ei sunt vinovați pentru că nu se pot integra în noul tău sistem din care valorile naționale lipsesc. Atunci apare acest conflict. Și, după cum observi, este din ce in ce mai acut. Totodată, a-ți iubi și a avea încredere în nația ta și în destinul ei nu înseamnă blamarea altor nații. Dumnezeu a pus talanți în toate națiile și vor da socoteală toți. Noi să ne îngrijim de ai noștri să nu fim “ Sluga cea vicleană și leneșă” . Stiți ce a pățit?! I s-a luat talantul și a fost dat altuia. Atenție!!!
Recomandările noastre
