SURSE: Vâlcov a cerut la DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei, însă a fost refuzat de procurori!

SURSE: Vâlcov a cerut la DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei, însă a fost refuzat de procurori!

Darius Vâlcov a cerut la DNA încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, însă a fost refuzat de procurorul de caz, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Fostul ministru al Finanţelor s-a prezentat marţi la Direcţia Naţională Anticorupţie, el fiind cercetat pentru trafic de influenţă, potrivit Agerpres.

La intrare, Vâlcov nu a dorit să facă declaraţii presei.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA). În schimbul acestor contracte, Darius Vâlcov ar fi primit suma de aproximativ 2 milioane de euro, atât direct, cât şi prin intermediari.