Surpriza sinistră de care a avut parte Lidia Buble. Chiar tatăl artistei s-a ocupat de tot

Surpriza sinistră de care a avut parte Lidia Buble. Chiar tatăl artistei s-a ocupat de tot

Lidia Buble a povestit că a primit un cadou sinistru chiar de la tatăl ei. Artista a mărturisit că supriza a costat aproape 10.000 de lei, dar că nu i-a adus zâmbetul pe buze.

Într-un episod din „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, Lidia Buble (29 de ani) a povestit că a primit un cadou sinistru de la tatăl ei. Vedeta știa că el este un om religios, dar nu s-a așteptat să treacă și la fapte. Colegii de la PRO TV nu au înțeles cum s-a putut întâmpla așa ceva.

În cadrul emisiunii, cântăreața a dezvăluit că cel mai macabru cadou pe care l-a primit vreodată a venit de la tatăl său. Părintele Lidiei Buble i-a cumpărat un loc de veci chiar de ziua sa de naștere în orașul său natal. Acesta nu s-a uitat la bani și a dat o sumă uriașă pe el.

Tatăl Lidiei Buble se numește Viorel Buble. Este pastor la biserica penticostală „Emanuel” din Deva și este un model pentru toată comunitatea. El a dat peste 8.000 de lei pe locul de veci al Lidiei Buble și i-a spus despre acest lucru chiar de ziua ei, potrivit ProTv.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa foto: arhiva EVZ

Ce sfat a primit Lidia Buble de la tatăl ei

Lidia Buble a mai povestit că tatăl ei o încurajează să înceapă o relație cu un bărbat credincios și cu frică de Dumnezeu. „De câte ori mă duc acasă, tati îmi spune >. Tata îmi spune să-mi găsesc un bărbat cu frică și temere de Dumnezeu, un bărbat credincios. Când ai credință, ești un om bun, un om pe drumul cel bun. Eu pot să spun că mi-aș dori să mă binecuvânteze Dumnezeu cu un bărbat alături de care să trăiesc o dragoste frumoasă precum cea a părinților mei. Ei sunt modelul meu de dragoste infinită, necondiționată”, a spus Lidia Buble în cadrul podcastului lui Damian Drăghici.

Vedeta a mărturisit că părinții ei i-au explicat că frumusețea este trecătoare și că sufletul omului este cel mai important. Lidia Buble a declarat că interiorul contează mai mult decât aspectul fizic. „Noi suntem creația lui Dumnezeu. Toți suntem frumoși, dar cred că putem să fim și mai frumoși când lucrăm la sufletele noastre. Frumusețea exterioară este trecătoare. Mereu o să aleg interiorul, pentru că e cel care rămâne”, a adăugat cântăreața.