Surpriză! Șerban Valeca, propus ministru al Educației
- Catalin Dumitrescu
- 23 august 2019, 14:33
Răsturnare de situație în ședința Comitetului Executiv Național al PSD, unde s-au decis numele viitorilor miniștri pe portofoliile cu interimari. La Educație, după ce la începutul ședinței Viorica Dăncilă a avansat numele secretarului de stat Florian Lixandru, propunerea finală este Șerban Valeca.
Șerban Valeca (63 de ani) este președintele PSD Argeș, este vicepreşedintele Senatului și a fost de două ori ministru al cercetării: o dată în guvernul Grindeanu și în guvernul Adrian Năstase. Amintim că numele lui Șerban Valeca a fost vehiculat la cercetare și la finalul anului trecut, funcție preluată până la urmă de Daniel Breaz. Șerban Valeca este la al patrulea mandat de parlamentar din partea social-democraților. Este membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință, unde Ecaterina Andronescu este membru fondator. Este doctor în Științe inginerești la Universitatea Politehnica din București, este specializat în inginerie nucleară și absolvent al cursului postuniversitar în specializarea “Conducerea strategica în domeniul securității naționale” la Colegiul Național de Apărare. A fost Guvernator al României la Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Dar a fost și președinte european al United World Karate Federation, potrivit CV-ului publicat pe senat.ro.