Sunteţi de acord cu îngheţarea contribuţiilor la pensiile private?

Sunteţi de acord cu îngheţarea contribuţiilor la pensiile private?

Sindicatele cer îngheţarea contribuţiilor la pensile private la 2% din salariul brut, pentru ca statul să facă economii. Reprezentanţii fondurilor de pensii susţin că măsura va genera pierderi pe termen lung.

Setul de măsuri de austeritate convenit de Guvern cu FMI presupune reducerea fondului de salarii din aparatul de stat cu 25%, precum şi diminuarea pensiilor şi a ajutorului de şomaj cu 15%. Pentru a evita micşorarea pensiilor, liderii sindicali au cerut diminuarea contribuţiei la sistemul privat de pensii obligatorii (Pilonul II), de la 2,5% la 2%.

Prin îngheţarea contribuţiilor, Guvernul ar putea realiza economii de 400 de milioane de euro până la finalul anului, apreciază preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu. Banii rezultaţi ar putea fi viraţi în conturile Case Naţionale de Pensii, pentru ca pensiile să nu scadă.

Reprezentanţii fondurilor de pensii obligatorii administrate privat consideră că cifrele înainte de sindicalişti nu sunt realiste şi că economia pe care ar putea să o facă Executivul prin îngheţarea contribuţiilor ar fi de numai 45 de milioane de euro, sumă care reprezintă 1,8% din deficitul de 2,5 miliarde de euro al sistemului public de pensii în 2010.

„Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR) respinge în mod hotărât blocarea contribuţiilor virate către Pilonul II de pensii, administrat privat. Pilonul II a plătit deja preţul crizei în 2009 şi 2010, alături de tot restul sectorului privat. Contribuţia virată catre Pilonul II a fost înghetaţă anul trecut la 2%, în locul unei creşteri la 2,5%, iar anul acesta creşterea a fost la doar 2,5% în loc de 3%, cât prevedea legea. Prin aceste două măsuri, bugetul statului român a facut deja «economii» de 200 de milioane de euro pe seama buzunarului celor 5 milioane de salariaţi care contributie azi la Pilonul II, prin fondurile de pensii administrate privat”, se arată într-un comunicat remis de Asociaţie.

Recomandări internaţionale

Decizia de îngheţare a contribuţiilor nu se va regăsi în scrisoarea pe care Guvernul o va trimite FMI, înainte de eliberarea următoarei tranşe din împrumutul acordat României, au declarat surse din piaţa pensiilor private pentru evz.ro.

Potrivit legilor în vigoare, contribuţia la Pilonul II trebuie să crească etapizat până la 6%  din salariul brut. Anul trecut, contribuţia trebuia să fie de 2,5%, iar anul acesta de 3%. În 2009, contribuţia a fost îngheţată la 2%, urmând ca anul acesta să fie majorată la 2,5%.

Dacă în următorii 6 ani, contribuţiile la Pilonul II vor fi îngheţate, statul va face economii de 700 de milioane de euro, însă banii se vor întoarce în consum, ceea ce va diminua resursele de finanţare a statului şi economiei. În plus, se arată în documentul remis de APAPR, o astfel de variantă ar afecta dreptul de proprietate al celor 5 milioane de salariaţi din Pilonul II şi interesele acestora.

Banca Mondială (BM) a recomandat României dezgheţarea contribuţiilor la Pilonul II, deoarece ţara noastră se numără printre statele care prezintă un grad înalt de risc din punctul de vedere al îmbătrânirii populaţiei. Specialiştii BM arată că viitoarea criză demografică şi a pensiilor va fi de 10 ori mai gravă decât actuala criză financiară.

De asemenea, în raportul privind stabilitatea financiară a României, publicat în luna martie, experţii FMI recomandă creşterea rapidă a nivelului contribuţiilor, respingerea „garantării inflaţiei” în Pilonul II, îmbunătăţirea legislaţiei secundare şi stimularea orientării pe termen lung a portofoliilor investiţionale ale fondurilor de pensii. Fondurile de pensii, profitabile pentru participanţi

Activele nete ale fondurilor de pensii private, obligatorii şi facultative, au ajuns la 3,39 miliarde de lei la finele lunii aprilie, în creştere cu 5,79% faţă de 31 martie, potrivit datelor APAPR.

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au cumulat active nete de 3,144 miliarde de lei, în urcare cu 5,97% faţă de luna martie. În urma investiţiilor realizate de administratori, fondurile de pensii obligatorii administrate privat au înregistrat un randament mediu de 9,5% pe primul trimestru al anului 2010 şi de 24,2% pe ultimul an (martie 2009 – martie 2010). Câştigul mediu anual de la lansare şi până în prezent al tuturor fondurilor de pensii obligatorii este de 17,7%.

Ne puteți urmări și pe Google News