Vedetele nu se vor cunoaște între ele până nu ajung în tabără. Noutatea este că doar publicul va decide soarta fiecărei celebrități! Fie că este vorba de probele zilnice, sau de persoana care iese din competiție. Cele 12 vedete trebuie să convinga telespectatorii să le țină în emisiune. Zilnic, românii vor vota prin SMS celebritățile care se vor confrunta cu cele mai mari fobii ale lor și își vor depăși, prin probe, limitele fizice și psihice. Tot publicul hotărăște câștigătorul care primește titlul onorific de Regele/Regina junglei. Bobonete și Cabral sunt prezentatorii emisiunii. Dacă actorul din „Las Fierbinți” se laudă că n-are fobii, iată ce povestește Cabral. „Am o frumusețe de arahnofobie, de care nu am reușit niciodată să scap. Si am înțeles că locul în care o să stăm este fix un rai al păianjenilor cât palma și-al gândacilor cât, pumnul. Mă duc fix unde-i mai rău! Ori scap de fobie… ori o iau la fugă spre casă!”.