Summitul G8: Marile puteri caută un nou şef al FMI

Summitul G8: Marile puteri caută un nou şef al FMI

Liderii ţărilor industrializate vor încerca să ajungă la un compromis privind succesorul lui Dominique Strauss-Kahn. UE a strâns rândurile în spatele lui Christine Lagarde.

Revoltele din lumea arabă, consecinţele dezastrului nuclear de la Fukushima, dar, mai ales, cursa pentru şefia FMI - acestea vor fi subiectele care vor domina agenda summitului G8 care debutează astăzi în orăşelul francez Deauville.

În contextul unor lupte de culise intense pentru impunerea succesorului lui Dominique Strauss-Kahn, liderii marilor puteri sunt constrânşi să ajungă zilele acestea la un compromis privind viitorul director al instituţiei financiare. Nu întâmplător, cu doar o zi înaintea celei de-a 37-a reuniuni a principalelor puteri ale lumii, candidatul Franţei, Christine Lagarde, considerată favorită în această cursă, şi-a anunţat oficial candidatura pentru post.

Sprijin formal al UE

Ne puteți urmări și pe Google News

"Susţin cu tărie candidatura doamnei Lagarde", a reacţionat imediat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Ministrul francez de finanţe a avut însă grijă ca, la sfârşitul săptămânii trecute, să obţină susţinerea vitală a Germaniei şi Marii Britanii, scrie portalul Euroactiv. Odată cu aceasta, anunţul candidaturii sale înseamnă confirmarea sprijinului formal pe care blocul comunitar îl dă ministrului francez în cursa pentru şefia FMI, susţin analiştii.

Deşi la summitul G20 de la Londra, din 2009, s-a convenit ca viitorul şef al FMI să fie ales pe merit, liderii europeni bat acum în retragere şi insistă că postul trebuie să revină unui candidat de pe bătrânul continent în condiţiile în care zona euro se confruntă încă cu o gravă criză economică. Lagarde ar fi obţinut şi sprijinul Chinei şi Statelor Unite, mai speculează presa internaţională, deşi secretarul american al trezoreriei, Timothy Geithner, a declarat ieri că administraţia de la Washington îl susţine deopotrivă pe guvernatorul băncii centrale mexicane, Agustin Cartstens.

Spre deosebire de predecesorul său francez, Lagarde nu este economist de formaţie şi riscă astfel să nu se ridice la nivelul rolului activ pe care Dominique Strauss- Kahn l-a avut în gestionarea crizei mondiale care s-a suprapus mandatului său.

Cu ochii pe lumea arabă

Campania militară din Libia şi violenţele din Siria se vor regăsi, de asemenea, pe agenda reuniunii de astăzi. "Este de datoria noastră să asigurăm o tranziţie paşnică spre democraţie", a subliniat un consilier al preşedintelui francez Nicolas Sarkozy.

Ieri, la Londra, preşedintele american Barack Obama şi premierul britanic David Cameron au anunţat că marile puteri vor adopta la sumitul G8 un program ambiţios de susţinere politică şi economică a guvernelor reformiste din Orientul Mijlociu.

Francezii mai speră să îşi impună punctul de vedere cu privire la viitorul energiei nucleare, o temă care a reapărut abrupt după dezastrul de la Fukushima. Sarkozy, un susţinător declarat al energiei nucleare, promovează asiduu întocmirea unui set de norme de siguranţă nucleară care să fie respectate de acum înainte la nivel mondial. Propunerea se va lovi, cel mai probabil, de opoziţia Germaniei, care ia în calcul abandonarea energiei nucleare. "Este o provocare imensă pe care o accept cu umilinţă. Sper să obţin cel mai larg consens posibil." CHRISTINE LAGARDE, candidat la şefia FMI

DEZBATERE

Google şi Facebook, de la e-G8 la Deauville

Preşedintele Google, Eric Schmidt, şi fondatorul Facebook, se vor adresa liderilor lumii în discursuri programate astăzi în cadrul summitului de la Deauville, scrie Financial Times. Cei doi vor vorbi despre viitorul Internetului şi rolul pe care guvernele îl pot juca în expansiunea mediului virtual.

Summitul care debutează astăzi a fost precedat de o reuniune denumită e-G8, la care au participat circa 1.000 de experţi şi care au adus în discuţie necesitatea de a controla mult mai eficient mediul virtual prin aplicarea legilor existente, mai ales în privinţa drepturilor de autor.