Sudul județului Constanța, atacat de ploi torențiale, furtună și caniculă
- Feri Predescu
- 5 august 2017, 23:45
Zeci de hectare de culturi inundate, străzi măturate de viituri, copaci rupți sau doborâți la pământ, acoperișuri spulberate de vânt, sunt pagubele produse în sudul județului Constanța, în uram ploilor torențiale însoțite de furtuni și descărcări electrice. Cele mai afectate au fost comuna Adamclisi și satele Urluia și Abrud.
Prefectul de Constanța, Ioan Albu, s-a deplasat, în această seară, în sudul județului Constanța unde, în plin cod portocaliu de caniculă, în mai multe localități a plouat torențial și a fost furtună puternică. Începând cu ora 14,00 comunele Adamclisi, Cobadin , Deleni, Dobromir, Dumbrăveni şi Independenţa au fost sub cod galben de precipitaţii şi intesificări de scurtă durată ale vântului, iar ulterior ANM a emis cod portocaliu de descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Cele mai afectate au fost comuna Adamclisi și satele Urluia și Abrud. În satul Urluia, acoperișul Căminului Cultural a fost distrus, în totalitate, de furtună, 500mp, fiind spulberat pe DN3, prin curțile oamenilor și pe celelalte străzi. Șase străzi au fost avariate de torenții veniți de pe versanți, 20 de copaci au fost rupți în două, sau doborâți la pământ, de vântul puternic. Grindina a fost cât bobul de mazăre.
În Adamclisi acoperișul unui bloc de locuințe a fost spulberat de vijele, iar la Abrud cantitățile abundente de ploaie au compromis 20 hectare de teren arabil, două podețe fiind deteriorate. Echipe de pompieri ale primăriei Adamclisi și pomierii de la ISU Adamclisi au intervenit cu utilaje pentru curățarea străzilor și drumurilor din zonă. Ploile s-au potolit după ra 17:00.Autoritățile evaluează pagubele.