Succesul răsunător al celei de-a doua ediții Kitchen Battle. 180.000 de euro transformați în mese calde pentru persoanele vulnerabile
- Livia Bardas
- 28 noiembrie 2024, 12:26
Cea de-a doua ediție Kitchen Battle a reunit chefi celebri și iubitori de gastronomie pentru o cauză nobilă. Cu 180.000 de euro strânși din bilete și donații, evenimentul a depășit recordul ediției anterioare, sprijinind programul Social Food al Asociației Social Food. Fondurile vor asigura mese calde pentru comunitățile vulnerabile din România.
După succesul evenimentului din 2023, primul organizat în afara Elveției, țară în care conceptul a fost creat și unde se desfășoară de peste 15 ani, Kitchen Battle a revenit în Capitală, tot în organizarea echipei conduse de chef Adi Hădean. Și de această dată, 450 de participanți au avut oportunitatea de a degusta meniurile pregătite de unii dintre cei mai titrați chefi bucătari din țară, care s-au înfruntat în fața publicului.
„Am învățat că, atunci când pui laolaltă pasiunea pentru mâncare cu dorința de a face bine, se creează ceva extraordinar. Anul acesta am fost copleșiți de interesul și sprijinul de care am avut parte. Chefi talentați au răspuns invitației noastre, participanții au cumpărat bilete și au donat, iar partenerii noștri au făcut ca totul să fie posibil. Mulțumim fiecăruia dintre voi pentru că ați transformat această competiție într-o demonstrație a puterii comunității. Solidaritatea are gust și se simte în fiecare masă caldă pe care o putem oferi împreună”, a declarat Chef Adi Hădean, gazda evenimentului și fondatorul asociației Social Food.
Kitchen Battle ediția 2024, un real succes
Pe parcursul celor trei zile de competiție, cei șase chefi concurenți și echipele lor au impresionat publicul cu creativitatea și măiestria lor culinară. Pe 22 noiembrie, Chef Alex Burcă, reprezentând restaurantul Mosafir, s-a confruntat cu Chef Cezar Munteanu și echipa Asociației Naționale a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism. În seara de 23 noiembrie, Chef Nico Lontras de la Casa Timiș a intrat în competiție cu Chef Daniel Pălici, iar pe 24 noiembrie, Trucza Adorján și echipa Taste of Transylvania au încheiat seria duelurilor culinare, alături de Chef Ionuț Teodorescu, reprezentând KANE.
Din juriul ediției au făcut parte Mihaela Bilic, chef Oana Coantă, Doris Dezzani, chef Alex Dumitriu, Adi Ilfoveanu, chef Radu Ionescu, Melania Medeleanu, Maria Metz, DJ OLiX și chef Marian Zâncianu, iar Albert Davidoglu, Felicia Macaleț, Marius Tudosiei și Iulian Safir au fost prezentatorii care, împreună cu Adi Hădean, au ghidat publicul și participanții în momentele cheie ale serii.
Ediția din 2024 Kitchen Battle a fost posibilă datorită sprijinului sponsorilor, care au susținut misiunea caritabilă a evenimentului și au asigurat resursele necesare: Banca Transilvania, Kaufland, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Macromex, Pluxee, Direct Pharma Logistics, Online Farmacia, Pharmalink, Bilancia, Nespresso, Turkish Airlines, Casa del Pan, Alive Capital, Familia Safir, Kooperativa, Shooteria, In Stil Hotels, Bepco și Sutter Professional.
Vizibilitatea și popularizarea evenimentului și a cauzei sociale au fost asigurate de partenerii media: KISS FM, Euronews, Capital, HotNews, Info Financiar, Evenimentul Zilei și Digi24.
Despre Social Food
Social Food este o organizație umanitară fondată de Adrian Hădean în 2015, inițial sub denumirea „Asociația Adi Hădean”. Organizația desfășoară proiecte și programe pentru persoanele lipsite de resurse financiare și de perspective sociale, care se confruntă cu grave dificultăți în a-și asigura alimentația elementară și care nu beneficiază de siguranța zilnică a unei mesei calde. Până în prezent au fost asigurate peste 1,200.000 de mese calde pentru persoane din comunități vulnerabile.