Subiectele de Bac 2019 se retrag de pe site!

Subiectele de Bac 2019 se retrag de pe site!

După ce joi au fost publicate modelele de subiecte pentru examenele de Bacalaureat 2018 și Evaluare Națională 2018, Rovana Plumb a declarat că le va retrage de pe site și că se va întâlni cu reprezentanții profesorilor, părinților și ai elevilor, pentru a discuta despre acestea. Ulterior, aceasta va susține o conferință de presă.

Vineri, la ora 14:00, va anunța decizia pe care o va lua privind testele grilă. "Elevii să aştepte până vineri. Asta este rugămintea. Vrem să luăm decizii bune care să vină în sprijinul lor, pentru că şi noi am trecut prin examene. Necesită o perioadă de pregătire aceste examene, se trece prin perioade sau stări emoționale şi elevii trebuie să ştie la ce se aşteaptă, la fel şi părinţii[...]Eu am solicitat această consultare, pentru că e o decizie pe care o luăm şi care trebuie să vină în sprijinul copiilor, părinţilor, sistemului educaţional. Trebuie să fie fundamentată şi să ţină cont de părerile tuturor factorilor implicaţi. De aceea, am şi retras de pe site ce s-a publicat ieri. Aşa mi se pare normal. Am solicitat această consultare pentru a auzi toate opiniile de la toţi factorii implicaţi şi apoi să luăm o decizie, care va fi comunicată la ora 14.00, la declaraţiile pe care le voi face", a declarat Rovana Plumb. Decizia de a cunoaște toate părerile, trebuie menționat, vine și pe fondul unor reacții la publicarea modelelor noi, de tip grilă. De pildă, Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcana solicitat dezbatere publică şi anularea deciziei de aplicare a testelor grilă la examenele din primăvara anului viitor.  "Test grilă la evaluări înseamnă note umflate! Solicit în mod oficial dezbatere publică şi anularea deciziei de a aplica teste grilă la examenele din primăvara anului viitor!", a declarat Turcan.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News