SUA reacționează după incursiunea avioanelor chineze în Taiwan: „Beijingul să înceteze!”

SUA reacționează după incursiunea avioanelor chineze în Taiwan: „Beijingul să înceteze!”

Statele Unite ale Americii (SUA) s-au declarat, duminică, „foarte îngrijorate” în legătură cu „provocările militare” ale Chinei în apropiere de Taiwan, despre care spune că sunt „destabilizatoare” pentru „pacea și stabilitatea regionale”. Poziția exprimată de Departamentul de Stat american vine după ce China a amenințat Taiwanul cu războiul și a trimis zeci de avioane, inclusiv bombardiere nucleare, la mică distanță de insulă.

SUA cere Chinei să renunțe la presiunile adresa Taiwanului

SUA a solicitat guvernanților chinezi să renunțe la presiunile exercitate asupra Taiwanului. „Îi cerem Beijingului să înceteze presiunile militare, diplomatice şi economice, şi coerciţia sa împotriva Taiwanului”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane Ned Price, reiterând „angajamentul indefectibil” al SUA pentru Taiwan.

Poziția SUA vine după ce autoritățile taiwaneze au numărat aproape 40 de avioane militare chineze care au pătruns în zona de identificare defensivă instituită de această țară. Aceasta este cea mai mare provocare de acest fel a Beijingului, după cum susțin autoritățile din Taipei.

Ministerul taiwanez al apărării a precizat că cele 38 de avioane chineze au survolat zona în două valuri. Între acestea s-au aflat mai multe bombardiere de tip H-6 care pot să transporte arme nucleare, dar și avioane anti-submarin.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un nou atac asupra Taiwanului: Incursiunea avioanelor chineze

Este al doilea incident de acest fel din ultimele luni, primul având loc în luna iunie. La vremea respectivă China a ridicat 28 de avioane de luptă.

De partea cealaltă, Taiwan a replicat ridicând propria flotă de luptă în aer și a activat sistemele de rachete.

„China s-a angajat deliberat în agresiuni militare, afectând pacea regional” a declarat premierul din Taiwan, Su Tseng-chang.

Ministerul apărării a transmis că primul val de avioane ale Armatei Populare de Eliberare (numele armatei Chinei comuniste, n.r.), în număr de 25, au intrat în partea sud-vestică a zonei de identificare a apărării aeriene (ADIZ) în timpul zilei. Acestea au zburat în apropierea atolului insulei Pratas.

Al doilea val a pătruns în aceeași regiune, în cursul serii de vineri, fiind compus din 13 avioane chineze care au zburat deasupra apelor între Taiwan și Filipine.

Zona de identificare a apărării aeriene este situată în exteriorul teritoriului și spațiului aerian al unei țări. În această zonă, aeronavelor străine li se cere să se identifice imediat, sunt monitorizate și supuse controlului de trafic aerian.

Analiștii militarii au estimat că incursiunile în ADIZ au menirea de a demonstra propriilor cetățeni puterea militară a Chinei și de a furniza informațiile și training-ul necesare spionajului și armatei, în cazul unui conflict cu Taiwan.

Demonstrațiile Chinei vin la câteva zile după ce Beijingul i-a reproșat Marii Britanii că a trimis o navă de război în strâmtoarea Taiwanului, pentru prima dată după anul 2008.