SUA plănuiesc să extindă numărul de trupe americane din Taiwan. Conflictul ar putea ajunge la cote tot mai mari

SUA plănuiesc să extindă numărul de trupe americane din Taiwan. Conflictul ar putea ajunge la cote tot mai mariRusia-China-SUA. Sursa foto: dreamstime.com

Tensiunile dintre SUA și China în ceea ce privește insula Taiwan continuă. Casa Albă vrea să crească numărul de trupe americane aflate în această regiune. Vor fi din ce în ce mai mulți militari ai Statelor Unite care vor face antrenamente cu forțele taiwaneze.

SUA nu a spus câte trupe americane suplimentare vor fi trimise în Taiwan pentru a antrena soldații din regiune. Președintele taiwanez Tsai Ing-wen a transmis unei delegații a Congresului SUA că armata țării sale va coopera „și mai strâns” cu cea americană. Liderul insulei a mai adăugat că va susține „schimburile militare”.

„Legăturile militare și economice consolidate au fost punctul central al conversațiilor cu liderii politici, de afaceri și militari”, a spus unul dintre membrii democrați ai delegației Congresului SUA care a ajuns în Taiwan. „Campania de dezinformare și influență a Partidului Comunist Chinez împotriva Taiwanului ar trebui, de asemenea, abordată printr-o cooperare mai profundă cu Statele Unite.”, a concluzionat democratul.

Tensiunile dintre China și SUA privind această regiune sunt tot mai mari, iar o creștere a numărului de trupe americane din insulă ar putea duce la o nouă escaladare a conflictului. Beijingul a urmărit toate mișcările făcute de Statele Unite în Taiwan. Washingtonul a antrenat forțele din Okinawa, Guam și din aproprierea acestor zone. Ulterior, China a acuzat Casa Albă că subminează pacea și stabilitatea în regiune.

Aproape 40 de militari americani s-au stabilit în Taiwan

Președintele din Taiwan a recunoscut că pe insulă se afla încă din 2021 soldați americani, dar nu „erau atât de mulți pe cât credeau oamenii”. Tsai Ing-wen a mai adăugat că țara sa cooperează cu SUA care vrea să sporească capacitatea de apărare a regiunii. Datele Departamentului de Apărare arată că între 20 și 40 de militari americani s-au stabilit în Taiwan în ultimii ani. Mulți dintre ei au fost trimiși să asigure securitatea diplomatică la ambasada Statelor Unite și la Institutul American din Taiwan. Este important de precizat că SUA nu au o ambasadă oficială în Taiwan, pentru că nu au recunoscut insula ca națiune independentă.

În plus, forțele taiwaneze au participat alături de trupele americane la exercițiul Northern Strike condus de Garda Națională din Michigan, în vara anului trecut. Este vorba de un exercițiu care se desfășoară în fiecare an și durează două săptămâni. Participarea Taiwanului la acest exercițiu militar a strânit furia Chinei care a făcut o demonstrație militară de forță în jurul insulei.

Fostul secretar de presă al Pentagonului, Generalul Pat Ryder, nu a vrut să comenteze planurile privind extinderea numărului de forțe americane în Taiwan.  „Nu avem un document în privința operațiunilor, angajamentelor sau antrenamentelor specifice, dar aș sublinia că sprijinul și relația noastră de apărare cu Taiwanul rămân aliniate la amenințarea actuală reprezentată de Republica Populară Chineză”, informează CNN.

Ne puteți urmări și pe Google News