Războiul din Ucraina, simulat în România. Militarii români învață de la americani cum să reacționeze în cazul unui atac

Războiul din Ucraina, simulat în România. Militarii români învață de la americani cum să reacționeze în cazul unui atac Sursa: Ministerul Apararii Nationale, Romania - www.mapn.ro

Militarii americanii din trupele aeropurtate staţionate la baza Mihail Kogălniceanu se antrenează alături de soldații români. Au fost simulate mai multe scenarii de luptă similare cu războiul din Ucraina, iar românii au învățat cum să anihileze rapid inamicii.

Invazia Rusiei în Ucraina a determinat țările din regiune, dar cele din Occident să își sporească capacitatea de apărare. De asemenea, amenințările constante ale Mocovei cu privire la escaladarea conflictului au determinat NATO să întăreacă Flancul Estic al alianței.

Numărul trupelor americane dislocate în România s-a triplat de anul trecut. Soldaţii din SUA vor mai rămâne la baza de la Mihail Kogalniceanu cel puţin până la finele unii octombrie.

Antrenamente susținute

Militarii americani îi învață pe soldații români mai multe tactici de război urban, dar și cum să desfășoare un asalt pentru neutralizarea inamicului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Americanii din trupele aeropurtate staţionate la Mihail Kogălniceanu se antrenează în acest zile alături de militarii românii. Comandanţii simulează scenarii asemănătoare războiului din Ucraina. Este vorba despre manevre militare complexe care includ lupte în câmp deschis, dar şi în mediul urban, unde fiecare clădire trebuie „curăţată“ de inamici.

Chiar dacă vremea este potrivnică, antrenamentele nu s-au oprit, pentru că și pe front condițiile de luptă sunt uneori extrem de dificile. Soldaţii români şi cei americani au exersat printre altele și coborârile în rapel, de la 25 de metri înălţime. „Cursul de salt a fost ceva nou pentru mine, pentru noi toţi românii. Nu avem un astfel de curs în România pentru că nu avem aceleaşi capacităţi. Este o mare oportunitate de a ne antrena împreună“, a declarat Ionuţ Manea, căpitan în Armata Română.

Reacție rapidă

Militarii americani le-au arătat soldaților români și cum să reacționeze rapid. Colaborarea cu trupele aliate este crucială, iar din acest motiv aceste antrenamente sunt extrem de importante. „În război, este vorba despre viaţă şi moarte, iar lucrul împreună face diferenţa între eşec şi succes. Trebuie să fim împreună, să rămânem împreună şi să construim această interoperabilitate", a declarat Ciprian Marin, Direcţiei Operaţii din cadrul MApN.

Divizia Aeropurtată Americană a derulat mai multe sesiuni de pregătire de câte zece zile, începând cu vara trecută. 4.700 de militari ai formațiunii au fost dislocați în Europa de Est, dintre care 3.000 se află în România, potrivit observatornews.ro.