Noi dezvăluiri despre balonul de spionaj doborât de Statele Unite. Aparatul ar fi fost ghidat de o unitate militară din China

Noi dezvăluiri despre balonul de spionaj doborât de Statele Unite. Aparatul ar fi fost ghidat de o unitate militară din ChinaSursa foto, US Navy

Imagini suprinse de avioane militare indică faptul că balonul chinezesc care a survolat Statele Unite era dotat cu instrumente de spionaj şi nu destinate meteorologiei. În acest caz ar fi implicată o unitate militară chineză specializată în război informatic. Washingtonul a doborât balonul care a survolat mai multe situri militare, în largul coastei atlantice, deși oficialii de la Beijing au susținut că era vorba despre o misiune de cercetare meteo.

Balonul chinezesc care a survolat teritoriul Statelor Unite ar fi fost controlat de o unitate militară chineză specializată în războiul informatic. Informația a fost prezentată de agenția de presă Kyodo care a citat mai multe surse. Până acum, oficialii din China au susţinut că balonul doborât de aviația americană a fost utilizat doar în scopuri de cercetare meteorologică civilă.

Conform surselor citate de agenșia Kyodo, militarii chinezi nu au informat ministerul de externe cu privire la intrarea balonului în spaţiul aerian american. Acest lucru i-a determinat pe consilierii preşedintelui Xi Jinping să ceară o comunicare mai bună.

Balonul de recunoaştere, dezvoltat de o agenţie de cercetare a tehnologiilor spaţiale subordonată Academiei de Ştiinţe din China, a fost proiectat pentru utilizări atât civile, cât şi militare. Însă aparatul a fost gestionat de o unitate militară, au precizat cei cu care a intrat în contact Kyodo.

Aceștia au mai dezvăluit că aceeași unitate a trimis baloane spion în întreaga lume, inclusiv deasupra Strâmtorii Taiwan şi a Mării Chinei de Sud. De altfel, în China, multe tehnologii aero-spațiale sunt dezvoltate în comun de militari şi civili. Iar de cele mai multe ori nu este foarte clar cum se folosesc aceste tehnologii, menţionează Kyodo.

Balonul a fost doborât în Atlantic

În 2 februarie, Statele Unite au informat că urmăresc un balon de supraveghere de la mare altitudine aparţinând Chinei. Aparatul survola teritoriul american, zburând deasupra unor situri militare.

La o zi după anunțul făcut de americani, ministerul chinez de externe a comunicat că este în curs o „colectare şi verificare a faptelor”. După alte câteva ore, Beijingul a revenit cu precizarea că este vorba de un aparat de zbor pentru observaţii meteorologice care a ajuns deasupra SUA din greşeală. Beijingul a exprimat regrete pentru incident.

În acest context, însă, secretarul de stat american Antony Blinken şi-a amânat sine die vizita programată în China.

Washingtonul a doborât sâmbătă, în largul coastei sale la Atlantic, balonul care a survolat situri militare.

Beijingul vrea să evite situațiile jenante

Conducerea de la Beijing a fost alarmată de gravitatea acestei consecinţe neprevăzute. Oficial a cerut operatorului baloanelor să obţină aprobarea prealabilă de la preşedintele Xi Jinping în situaţiile în care aparatele pătrund în spaţiile aeriene ale altor ţări sau regiuni atunci când pe agenda diplomatică figurează evenimente importante.

Xi Jinping este în acelaşi timp conducătorul statului, al Partidului Comunist Chinez şi al Comisiei Militare Centrale care controlează armata chineză.

Balonul era dotat cu echipamente de spionaj

Mai multe imagini suprinse de avioane militare americane arată că balonul chinezesc era dotat cu instrumente de spionaj, a declarat joi un responsabil la Washington, citat de AFP. Fotografiile indică faptul că materialul balonului „era în mod clar făcut pentru observare în scopuri de spionaj şi nu era dotat cu un echipament de balon-sondă meteo”.

„Avea numeroase antene, un ansamblu probabil capabil să colecteze şi să geolocalizeze comunicaţii”, a adăugat acesta într-un comunicat.

Balonul „era echipat cu panouri solare suficient de mari pentru a furniza energia necesară care să facă să funcţioneze captatoare multiple care colectează informaţii”, a mai precizat el.

SUA estimează că aparatul era controlat de armata chineză şi făcea parte dintr-o flotă trimise de Beijing deasupra a peste 40 de ţări de pe cinci continente, în scopuri de spionaj.

„Suntem convinşi că fabricantul balonului are o legătură directă cu armata chineză”, a adăugat acest înalt responsabil.

Ne puteți urmări și pe Google News