Straniu. Niște movile „marţiene” bizare au apărut lângă Marele Lac Sărat din Utah, USA

Straniu. Niște movile „marţiene” bizare au apărut lângă Marele Lac Sărat din Utah, USA

Un fel de movile dintr-un mineral cristalin au apărut deasupra suprafeţei Marelui Lac Sărat din Utah

Geologii americani estimează că ele vor rămâne acolo pentru câteva luni înainte să dispară. Oamenii de ştiinţă cred că aceste movile pot fi similare cu structuri minerale de pe Marte,  care ar putea păstra urme de microbi ce ar fi putut trăi în lacurile sărate ale planetei acum miliarde de ani.

Mai exact, patru movile albe, care măsoară un metru în înălţime şi cu o suprafaţă de aproape 10 metri, au fost văzute în octombrie, pentru prima dată, în apropiere de ţărmul sudic al Marelui Lac Sărat din Utah, de către rangerul parcului Allison Thompson. Acesta a observat că pe parcursul iernii acestea au crescut, astfel că a chemat geologi ai parcului să le analizeze.

După ce au prelevat probe pentru teste chimice, geologii au stabilit că movilele sunt formaţiuni stratificate ale unui mineral cunoscut sub numele de mirabilit, un sulfat de sodiu cristalin natural. Oamenii de ştiinţă cred că movilele vor rămâne doar atâta timp cât vremea va rămâne sub îngheţ; primăvara, mirabilitul se va dizolva în apele mai calde, iar movilele vor dispărea.

Adesea, mirabilitul se formează sub apele bogate în sare ale Marelui La Sărat, dar este pentru prima dată când mineralul a ieşit la suprafaţă sub formă de movile, afirmă geologul Mark Milligan.

„Există depozite de mirabilit în fiecare iarnă, dar se adună aproape de fundul lacului”, a spus Milligan pentru Live Science. Potrivit acestuia, movilele stratificate ale mineralului sunt văzute doar în regiunile arctice.

Mirabilitul sau sarea lui Glauber?

Geologii cred că mineralul provine din apa sărată de deasupra izvoarelor cu apă caldă, bogată în sulfaţi, care au fost expuse treptat pe măsură ce nivelul lacului a scăzut din cauza consumului de apă în altă parte, a precizat Milligan.

Mirabilitul a fost descoperit în secolul al XVII-lea, în ape minerale din Austria, de către chimistul germano-olandez Johann Glauber, potrivit propriilor sale scrieri. Acesta l-a denumit, în scrierile sale, „sal mirabilis”, latinescul pentru „sare miraculoasă” şi de atunci este cunoscut şi sub numele de „sarea lui Glauber”. Mirabilitul a fost cândva utilizat pe scară largă în medicină, mai ales ca laxativ.

Deşi mirabilitul nu a fost găsit pe Marte, oamenii de ştiinţă consideră că depozitele antice de tip movilă de minerale cu sulfat similare ar mai putea conţine urme fosilizate ale unor microbi antici marţieni.

NASA a anunţat în 2011 că roverul Opportunity a descoperit sulfaţi pe suprafaţa lui Marte care păreau să fie depozite de apă, iar Curiosity a detectat recent urme ale unor lacuri străvechi cu apă sărată.

Mark Milligan a precizat că temperatura de pe Marte, a cărei medie este de minus 60 de grade Celsius, este suficient de scăzută pentru a menţine asemenea minerale.

Ne puteți urmări și pe Google News