Orașul Hierapolis din Turcia de azi a fost construit pe un site activ geologic, supranumit „poarta către iad”, pentru că pe acolo ieșeau emisii subterane de dioxid de carbon, într-o arenă religioasă.

Experții au măsurat nivelele de gaz și au descoprit ceva suprinzător. Concentrațiile de dioxid de carbon emise la înălțimea capetelor animalelor erau letale. Datorită staturii lor mai înalte, oamenii care se ocupau de sacrificiile animalelor în templu nu aveau de suferit.
 
Mult timp s-a crezut că „poarta spre iad” din orașul antic Hierapolis era intrarea în lumea subterană. Romanii foloseau poarta pentru a pune în scenă ritualuri de sacrificare, în care preoți castrați intrau pe poartă cu tauri sănătoși. În timpul ritualului, taurul murea, dar preotul rămâne neatins, iar acum oamenii de știință încearcă să înțeleagă fenomenul.

Experții cred că este vorba despre o problemă de geologie și planul general al templului ar putea explica fenomenul misterios.

Nivele crescute de dioxid de carbon au fost descoperite la nivelul solului, în locul de unde animalele de sacrificiu nu putea scăpa, dar stăpânii nu erau afectați.

Cercetătorii de la Universitatea Duisburg-Essen din Germania au măsurat nivelul concentrației de CO2, în arena din orașul antic Hierapolis.

Orașul este situat într-o regiune specială, activă în termeni geologici, cu izvoare termale și fisuri subterane care fac ca din pământ să iasă ceață. „Poarta către iad” de unde apare această ceață a fost construită direct în zidurile arenei.

Explicații științifice

Experții au descoperit că nivelul gazelor potențial mortale conținute în acești vapori, care sunt mai mici în timpul zuilei, când razele soarelui fac să se disipeze. Noaptea, acești nori formează un lac de dioxid de carbon, la baza arenei închise.

Concentrația este ridicată în special în zori, de circa 35% și ajunge la 40 cm deasupra pavimentului arenei. Ar fi un nivel suficient pentru a asifixia animale sau oameni, dar oamenii, datorită întâlțimii lor pot să-și țină capul deasupra acestor nivele letale de gaze toxice.

Biologul Hardy Pfanz, care se studiază vulcanii, și care a condus aceste cercetări spune: „Se spunea că răsuflarea mortală a suflarea mortală a lui Kerberos (câinele mitic) ajungea doar la o anumită înălțime maximă.

Poarta iadului

Arheologii au anunțat în 2013 că au descoperit „Poarta Iadului”, un portal mitic spre lumea subterană din legendele romane și grecești.

În locul respectiv, din orașul antic Hierapolis din Frigia, acum regiunea Pamukkale în sud-vestul Turciei, seamănă foarte bine cu descrierile istorice a ceea ce era cunoscut ca zeul Ploutonion la greci și Plutonium la romani.

Atunci, un templu mic, cu coloane tradiționale greco-romane se înălța lângă zid, iar scările duceau spre ușa unei peșteri plină cu gaze periculoase și nocive.

Descriind situl respectiv, geograful grec Strabo, care a trăit între 63 Î.Hr. și 24 D.Hr., scria: „Acest spațiu este plin de vapori atât de cețoși și denși încât abia se poate vedea pământul. Orice animal care intră acolo moare instantaneu. Am aruncat acolo vrăbii, abia au respirat și au căzut”.

Strabo a vizitat templul lui Pluto (Plutonium), considerat zeul lumii subterane, la Hierapolis, acum 2000 de ani. El a observat că preoții puteau să bage capul pe poartă fără să li se facă rău, iar el credea că asta se datora statulului lor de eunuci, care îi făcea imuni.

Orașul antic Hierapolis a fost fondat în jurul anului 190 Î.Hr. de regele grec Pergamum, Eumenes II, și a fost cucerit de romani în 133 Î.Hr. Sub romani a cunoscut o înflorire extraordinară – s-au construit  temple, s-a ridicat un teatru și oamenii se îmbulzeazu să facă baie în izvoare termale, care se spunea că au proprietăți de vindecare.

Băile au funcționat până în secolul 4 D.Hr. și a devenit o destinație de pelerinaj pentru ultimii intelectuali păgâni.

Istoricii cred că locul a fost distrus de creștini în secolul 6 D.Hr., apoi mai multe cutremure au făcut ravagii în zonă.

În prezent, Pamukkale în Turcia este o destinație turistică binecunoscută pentru terasele sale incredibil de albe, care arată așa datorită izvoarelor termale.