Comunist convins, implicat încă din adolescență în acțiuni subversive anti-burgheze, având profilul psihologic ideal al complotistului, acesta devine unul din inamicii redutabili ai cultului deșănțat al personalității promovat de dictator.    

Un comunist adevărat

După absolvirea unei forme prescurtate a Academiei Militare și un parcurs fulminant prin toată ierarhia gradelor militare, în 1953, la nici 34 de ani împliniți, devine general în Ministerul Forțelor Armate, fiind avansat împreună cu Corneliu Mănescu, cu care a fost și bun prieten: „Am fost prieten cu Corneliu Mănescu, eram cel mai tânăr general din țară.” Kostyal arăta totodată că „Șeful meu direct era Nicolae Ceaușescu, eu fiind adjunctul său.” În perioada anilor 1956-1959, a fost trimis la Moscova, unde a urmat Academia Militară superioară. Până la pensionare, acesta a lucrat ca general maior în Ministerul Apărării Naționale, ca șef al Comisariatului militar al regiunii București, dar situația familială i-a creat probleme.

În anul 1970, i-a fost ridicat gradul de general și funcția pe care o avea, din cauza unor discuții tendențioase și calomnioase la adresa liniei partidului și a conducătorului său. Motivul pentru care era pus sub urmărire de Securitate îl reprezenta faptul că „am discutat lucruri grave și am făcut afirmații la adresa unor șefi”.

Împotriva dictatorului

Ștefan Kostyal manifesta mult interes și simpatie față de tot ceea ce era de proveniență sovietică, iar acest lucru se remarcă mai ales la începutul anilor `80, când, împreună cu Nicolae Militaru și mulți alții, începe un parcurs care avea ca obiectiv schimbarea președintelui României.

Generalul Kostyal Ștefan: „Am început să tatonez problema și să ajung la concluzia că da, trebuie să facem ceva. M-am bazat pe Ioniță, fostul ministru al armatei. Era un tip popular… Din 1982 până în 1984 am evoluat împreună cu el, în sensul că am organizat un nucleu de oameni care să facă ceva pentru înlăturarea lui Ceaușescu prin forță… În 1984 apare acest Radu Nicolae… Mi-a spus că este trimis din partea unui grup să ia legătura cu mine și, prin mine, să judecăm cu grupul nostru și să luăm legătura cu ambasada sovietică… Eu am spus: Bine, domnule! Rog să știu cine? Nu a avut dezlegare. Lucrurile s-au întrerupt. Noi am continuat cu grupul nostru… Foști militari și militari activi. S-a născut planul nostru în sensul următor: Sunt două posibilități – acțiune închisă, sectară, de grup militar, care dăm lovitura de stat sau o acțiune în sensul să izbucnească o revoltă populară care să se dezvolte… (după 2 luni – n.n.) mă întâlnesc cu Ioniță, care îmi spune că a fost căutat de Militaru… Militaru, cu toate că era militar, era în grupul celălalt. Aveam nevoie de Militaru… Și aici începe să fie acea contopire a celor două grupuri, în care noi aveam planul nostru, iar ei vin cu planul lor ca un adaos, prin care ne anunță că au oameni, șeful cabinetului lui Postelnicu este omul nostru, pe Ceaușescu ni-l dă legat… I-am spus lui Ioniță, mergi domnule și spune lui Iliescu că nu se poate aștepta! Ce complot este acela care ține de doi ani de zile? Acela nu mai e complot… L-am căutat pe Militaru (ianuarie 1989) să-i transmită lui Iliescu că ajunge cu jocul de eventual înlocuitor al lui Ceaușescu! E timpul să iasă la suprafață!… ”[1]

Perseverența generalului în rezervă, Kostyal, l-a făcut să continue lupta sa pentru idealul comunist, el fiind convins că problema regimului nu era ideologia acestuia, ci calitatea conducătorilor. Ca și în 1989, planul era de scurtă durată, cu un interes imediat. Or poate tocmai lipsa acestei perspective majore, concrete și mobilizatoare a fost cauza care a făcut ca lovitura de stat, așa cum și când era plănuită inițial, să rămână doar la stadiul de proiect.

Generalul a încetat din viață în anul 2013, la vârsta de 90 de ani.

[1] Rechizitoriul Parchetului Militar din 05.04.2019