Angajatorii vor beneficia, începând din decembrie, de subvenții majorate dacă angajează pe perioadă nedeterminată anumite categorii de persoane. În acest sens, printr-un proiect de act normativ publicat recent se propun și noile condiții în care angajatorii vor putea obține aceste subvenții.
Subvențiile pe care angajatorii le primesc pentru că încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, absolvenți și anumite categorii de șomeri au fost majorate recent, printr-un act normativ care urmează să intre în vigoare pe 3 decembrie. Concret, angajatorii vor primi lunar, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, câte 900 de lei, timp de un an (respectiv 18 luni pentru absolvenții cu handicap).
Ca urmare a acestor modificări, se impune ca normele de aplicare a legislației în materia șomajului și stimulării ocupării forței de muncă să fie și ele modificate în consecință. Momentan, propunerea de act normativ se află în dezbatere publică, iar pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit prevederilor proiectului, angajatorii care încadrează în muncă absolvenți ai instituțiilor de învățământ vor trebui să depună la agențiile teritoriale de ocupare a forței de muncă de care aparțin un tabel nominal însoţit de extrasul în copie certificată după pontaj şi după statul de plată. Noile norme prevăd însă posibilitatea de a depune și electronic aceste documente (în baza unei semnături electronice).
Noile norme prevăd pentru acești angajatori o obligație ca respectivele documente să fie lizibile. În caz contrar, aceștia vor trebui să redepună documentele. În orice caz, angajatorii vor trebui să se încadreze într-un termen-limită dacă vor să mai beneficieze de subvenția prevăzută de lege. Mai exact, documentele vor trebui depuse "până la data de 1 ale lunii următoare expirării termenului prevăzut de lege pentru depunerea declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit", după cum prevede proiectul.