Spital de Pediatrie, pregătit să depisteze tulpina britanică. Cât costă pentru un singur pacient

Spital de Pediatrie, pregătit să depisteze tulpina britanică. Cât costă pentru un singur pacient

Spital de Pediatrie, pregătit să depisteze tulpina britanică a noului coronavirus. Anunţul îl face medicul Camelia Grigore de la spitalul din Sibiu.

Spital de Pediatrie, pregătit să depisteze tulpina britanică a noului coronavirus. Medicul Camelia Grigore a declarat că pot depista tulpina în laboratorul propriu. Medicul spune că tot acest efort a fost făcut din fondurile spitalului. Prima testare o vor face săptămâna viitoare.

„Noi am păstrat toate tulpinile pozitive din luna februarie. Deci dacă vom putea face teste pentru a identifica dacă prezumtiv tulpinile sunt mutante. Când vom cumpăra kituri speciale pentru această identificare, vom spune dacă în zona noastră sunt tulpini mutante. E posibil să facem o testare săptămâna viitoare. Apoi acele probe ar trebui secvenţiate pentru confirmare. Această strădanie e doar din fondurile spitalului”, a declarat dr. Camelia Grigore.

Spital de Pediatrie, pregătit să depisteze tulpina britanică

„Depistarea noii tulpini se poate face folosind fie tehnica RT PCR care să identifice o tulpină mutantă. Ambele operaţiuni reprezintă un diagnostic avansat, util pentru studiile epidemiologice. Şi nu pentru diagnosticul şi tratamentul de rutină al bolnavilor COVID-19. Ar trebui făcute doar de anumite laboratoare zonale. Sunt dificile tehnic şi foarte costisitoare”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu cere să fie inclus pe lista unităţilor care pot identifica tulpina britanică

„Până în acest moment spitalul primeşte bani de la DSP. Spitalul Clinic de Pediatrie a făcut o cerere la Ministerul Sănătăţii pentru a fi inclus in lista spitalelor care să facă secvenţiere. Deoarece avem un aparat în Laboratorul de biologie moleculară care poate face secvenţierea. Noi am hotărât să începem secvenţierea din fondurile spitalului. Urmând să aşteptăm ca ministerul să hotărască cine va participa la programul de secvenţiere la nivel naţional. Investiţia iniţială în truse, reactivi, baza de date cu tulpini este semnificativă şi am hotărât să demarăm acest proces pentru a fi pregătiţi tehnic în caz că pandemia o va impune”, a explicat Camelia Grigore.

Identificarea tulpinii britanice la un singur pacient costă 350 de euro

„Trebuie însă să ştiţi că identificările sunt foarte costisitoare, în jur de 350 euro pentru un pacient. Deci aceste teste nu vor reprezenta un proces de rutină. Ele au doar importanţă epidemiologică şi este hotărârea DSP cât şi unde se vor face astfel de identificări. Pentru pacient nu e esenţial să ştie cu ce tulpina e infectat, el este pozitiv şi tratamentul este acelaşi. Interesul identificării tipului de tulpină cu care e infectat un pacient este al DSP care trebuie să facă ancheta epidemiologică pentru a încerca să izoleze contacţii pacientului pozitiv cu tulpina britanică sau cu alte tulpini care vor exista şi care sunt mai contagioase, deci vor infecta mai multe persoane”, a declarat Grigore pentru Agerpres.