Sosirea Regelui Alexandru al Serbiei în București pentru logodna cu principesa Marioara

Sosirea Regelui Alexandru al Serbiei în București pentru logodna cu principesa Marioara

Actualitatea publica, în nr.1 din 1922, un reportaj despre sosirea Regelui Alexandru al Serbiei la București, pe 20 februarie același an, pentru logodna cu principesa Marioara a României:

Exact la orele 11 trenul regal a sosit în Gara de Nord. O companie de onoare era înșiruită în stânga peronului. Muzica militară a intonat imnul regal sârb.

Din primul vagon a coborât regele Alexandru în uniformă de husar. După ce s-a îmbrățișat de două ori cu Suveranul nostru, regele Alexandru și regele Ferdinand, împreună cu principele Carol, care era în uniformă de amiral, au trecut în revistă ostașii care răspundeau cu urale nesfârșite.

În acest timp d-nii Pasici, Nincici și ceilalți din suita regelui Alexandru se prezentau reginei, principeselor Marioara și Ileana care se aflau în fața salonului de recepție. Revista a luat sfârșit. Cei doi suverani revin în grup.

 

În acest timp, d. Corbescu, primarul Capitalei, a ținut regelui Alexandru următoarea cuvântare:

Sire,

Populația Capitalei este fericită și se mândrește de a primi în această zi de sărbătoare pe Majestatea Voastră Alexandru I, regele sârbilor, croaților și slovenilor. Omagiile acestea le prezint Majestății Voastre prin acest simbol care este pâinea și sarea. (…) Populația Capitalei este fericită să ridice urările cele mai calde pentru suveranul care vine să se unească cu prea scumpa fecioară a mândrilor noștri Suverani (…)  

Citește în continuare gratuit pe Evenimentul Istoric

 

Ne puteți urmări și pe Google News