Plîns și rîs, dramatic și comic, grav și neserios - capacitatea noastră de a amesteca perfect uleiul cu apa rămîne, totuși, trăsătura națională fundamentală.
Imediat după 1990, România renăștea (re)definindu-și fricile, printre altele. Suprimînd mai toate libertățile, comunismul o suprimase și pe aceea de a-ți fi frică în mod liber - pînă și lista lucrurilor înfricoșătoare era dictată de la Partid. Administrarea națională a fricii era o metodă de exercitare a puterii dominatoare. După 1990, s-a dat liber la frică, așa cum s-a dat liber la salam și ulei, la televiziuni și publicații, la plecat din țară, făcut afaceri și partide. Așa se face că, prin 1991 - 1992, pe cînd România trăia încă euforia timpului distrugerii, începuse deja construirea noilor spaime. Colectivă sau personală, frica fusese fundamentul puterii Securității în societatea românească, așa că, dacă vroia să revină, Securitatea era convinsă că trebuie să recîștige controlul asupra fricii. Așa a apărut, în acei ani, o nouă listă a spaimelor naționale, iar pe această listă, la loc de frunte, era spaima de Soros. S-au găsit repede forțe politice care au intrat în rezonanță cu vechile structuri ale Securității - partidul lui Vadim Tudor fiind, probabil, cea mai importantă dintre ele. Cu o retorică agresivă și murdară, Vadim și cei din tribul lui au vrut să facă din Soros numele fiarei. Timpul a trecut. Vadim, nu mai e. Nici Securitatea nu mai este ceea ce a fost. Altă generație a preluat sforile stafiei Securității și a făcut din ea altceva: vechiul instrument ideologic-represiv a devenit un rapace operator comercial. Totodată, nimic din Apocalipsa soroșistă prevestită nu s-a întîmplat: Ardealul e tot în România, secuii nu au mai multă autonomie decît craiovenii sau ieșenii, UDMR fost de ”n” ori la guvernare, împreunîndu-se armonios cu toate partidele românești și România nu s-a dezmembrat, sîntem în Uniunea Europeană și-n NATO, unde avem un prestigiu cu mult superior, de pildă, Ungariei. Peisajul real al anului 2016 nu seamănă deloc cu prevestirile catastrofice ale securistonaționaliștilor din anii 1990. Cu bune și cu rele, drumul României în ultimii 20 de ani a fost exact acela pe care și l-au croit românii. Privind în urmă, de la căderea comunismului încoace, cu greu se poate dovedi că am făcut altfel decît așa cum ne-a dus capul nostru. Ei bine, nu-mi pot opri uimirea să văd că, după ce a stat la fișet mulți ani de zile, fiind aproape arhivată, spaima de Soros a redevenit o operațiune în desfășurare. Fără îndoială, există oameni politici care împing tema, sperînd să cîștige ceva voturi, după rețeta lui Vadim de acum 20 de ani.
Dar, dincolo de considerentele electorale, repunerea în scenă a spectacolului fricii de Soroș are, ca la noi, și ceva comic și ceva dramatic, à la fois. Comică este adunarea spontană de Cațavenci naționaliști, de-o parte, și de Coriolani Drăgănești, martiri ai libertății, răstigniți de erdoganismul antiasociativ (al cui? al regimului Iohannis- Cioloș??)…ăăă…. în fine, al oficinelor, de cealaltă parte. Au umplut locul, imediat, și vigilenții națiunii și eroii libertății! Adunările spontane de acest gen sînt, la noi, întotdeauna comice. Deprimant este că acest spectacol reînscenat mizează pe o gravă atrofiere a inteligenței. Ideea că o bursă de studii obținută de la Fundația Soros acum 20 de ani a amorsat, pentru totdeauna, un agent anti-român care se activează acum împotriva forțelor patriotice strînse în anturajul lui V.V. Ponta, zău așa, sfidează minima inteligență. Omenește, te apucă tristețea cînd vezi cîte un caz în care un cinic speculează un prost… M-am bucurat să văd reacția fostului președinte, Traian Băsescu, în această chestiune: a confirmat cu subiect și predicat că povestea unui Soros care pune în pericol statul român este o prostie, după cum o prostie este și povestea că Fundațiile sale sînt/au fost un fel de rețea anti-românească. O picătură de luciditate într-un ocean al delirului electoral!
Reînvierea spaimei de Soros, însă, ascunde ceva și mai grav. Este o operațiune cu o periculoasă încărcătură antisemită. Este foarte posibil ca inițiatorii ei să nu aibă, neapărat, în minte un obiectiv antisemit, dar e sigur că mizează pe potențialul electoral al antisemitismului. „Păi, ia să ne gîndim: de ce vrea Soros răul României? Pentru că este și ungur și evreu - combinație explozivă! Soros are o grămadă de bani. Păi, cum de are el atîția bani? Simplu: e evreu” - cam asta este logica din subsolul vechi, întunecat și neaerisit în care scormonește această campanie. Eu cred că artizanii campaniei supraevaluează acest potențial electoral - astăzi, antisemitismul nu mai aduce voturi cît să te bage în Parlament. Însă, dacă această campanie stîrnește demonii antisemitismului fie și într-un singur român, otrăvindu-i astfel sufletul pentru a-i lua votul, ar trebui să fie, cu o vorbă mult iubită de luptătorii anti-soroșiști, o problemă de securitate națională. Ca să nu mai fie o problemă de Securitate, pur și simplu…
Recomandările noastre
