Biserica Ortodoxă îi pomenește astăzi pe cei șapte tineri sfinți din Efes, pe care un somn de secole i-a salvat de la persecuția anti-creștină de la jumătatea secolului al III-lea.

În timpul împăratului Deciu (249-251), în toamna anului 249, a fost emis un edict de persecuție generală a creștinilor.

În contextul declanșării unei persecuții generalizate în Imperiul Roman împotriva creștinilor, împăratul Deciu vine în jurul anului 250 în Efes și impune aplicarea imediată a Edictului împotriva creștinilor.

Între cei identificați ca fiind creștini au fost și cei șapte tineri: Maximilian, Exacustodian, Iamblic, Martinian, Dionisie, Antonin și Constantin. Ei erau legionari importanți în trupele imperiale romane, iar Maximilian era chiar fiul guvernatorului orașului Efes.

Împăratul Deciu, aflând că acești tineri sunt creștini, a încercat printr-un interogatoriu direct să-i determine să apostazieze, ademenindu-i cu măriri și bogății și apoi amenințându-i cu moartea.

Văzând că aceștia refuză, le-a dat un timp de reflecție pentru a alege între a muri pentru Hristos sau a-și păstra funcțiile în cadrul armatei romane.

Cei șapte tineri se retrag într-o peșteră din muntele Ohlon (azi Pion) din imediata apropiere a Efesului.

Cel mai tânăr dintre ei, Iamblic, cobora din când în când în Efes pentru a cumpăra hrană și pentru a aduce haine de schimb.

Împăratul Deciu, întorcându-se în Efes, și aflând că cei șapte nu au apostaziat, ci din contră s-au ascuns, a ordonat să fie zidită intrarea în peșteră pentru ca cei șapte tineri să moară prin asfixiere și lipsa hranei.

Această sarcină ingrată a revenit unor ofițeri din armata romană, Teodor și Rufin, care erau creștini în ascuns.

Ei s-au aflat între ceilalți soldați romani care au îndeplinit ordinul împăratului și au scris pe două tăblițe de plumb pătimirea celor șapte tineri și le-au ascuns între pietrele puse la intrarea în peșteră.

Din Sinaxar aflăm că cei șapte tineri au adormit în peșteră timp de 372 de ani.

După această perioadă, un anume Adolie care stăpânea muntele Ohlonului a luat pietrele cu care fusese zidită intrarea în peșteră pentru a fi folosite la o anumită construcție, descoperind astfel intrarea.

Trezindu-se ca dintr-un somn de o noapte, cei șapte tineri l-au trimis cum făceau de obicei pe Iamblic să cumpere de mâncare.

Acesta, ajungând în Efes, a fost uimit văzând atâtea biserici și atâtea simboluri creștine peste tot și ajungând la piață și arătând moneda cu efigia împăratului Deciu a aflat că nu este de nici un folos, pentru că atunci erau alte monede în circulație, cu efigia altui împărat.

Mai mult, a fost arestat și dus la guvernatorul orașului Efes crezându-se că este un hoț care a descoperit o comoară din timpul împăratului Deciu.

Guvernatorul, aflând de la tânăr despre faptul că este încă din timpul împăratului Deciu, l-a dus la episcopul Ștefan, și Iamblic, înțelegând din convorbirea cu episcopul că nu mai trăiește sub domnia lui Deciu și că trecuseră de atunci sute de ani, i-a condus pe toți în peșteră la ceilalți șase sfinți.

Cu acest prilej s-au descoperit tăblițele de plumb cu numele sfinților și atunci, atât episcopul, cât și guvernatorul au scris împăratului despre minunea cu cei șapte tineri din Efes.

După scurt timp, cei 7 tineri au trecut cu pace la Domnul.