SOLUȚII ÎN SCANDALUL OPEREI. Johan Kobborg: „M-am întos!”

SOLUȚII ÎN SCANDALUL OPEREI. Johan Kobborg: „M-am întos!”

Coregraful danez a scris, marţi seară, pe pagina sa de Facebook că îşi exprimă aprecierea faţă de soluţionarea conflictului de la Opera Națională din București. Iată deciziile luate de ministrul Culturii pentru următoarele luni.

Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, a anunţat, marţi, pe pagina sa de Facebook că a purtat mai multe discuţii cu angajaţii Operei Naţionale Bucureşti şi că a fost găsită o soluţie general agreată atât de angajaţii, cât şi de conducerea ONB. Aseară, balerinul şi coregraful Johan Kobborg a scris pe contul personal de Facebook: „Mulţumesc tuturor pentru sprijin în aceste vremuri de restrişte. Acest conflict a escaladat în aşa mod încât nu mai este vorba de mine acolo sau nu, iar acesta este motivul pentru care nu am plecat imediat, deoarece nici eu, nici noi nu puteam permite acestei instituţii să se întoarcă la modul în care funcţiona în trecut, de dragul artiştilor şi de dragul viitorului vieţii culturale din România.

Dreptatea a prevalat, şi nu numai asta, mult mai mult decât asta! Este începutul reformei, iar ONB ar putea deveni în curând punctul de pornire al reformei altor instituţii culturale româneşti”.

„Având în vedere evoluția situației de la Opera Națională București, care a scos la iveală o serie de dezechilibre grave și de disfuncționalități structurale, doresc să anunț cu fermitate că Ministerul Culturii va rămâne alături de Operă în perioada următoare ca partener privilegiat. Măsurile și analiza situației de la Opera Națională București vor servi și altor instituții de spectacol din țara noastră”, a explicat ministrul Vlad Alexandrescu hotărârea pe care a luat-o după mai multe discuții părțile implicate.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Am decis o soluție în două etape:

a. un interimat de 3 luni la Opera Națională București – sub conducerea dlui George Călin cu parteneriatul Ministerului Culturii, reintegrarea dlui Johan Kobborg și a dnei Alina Cojocaru în Opera Națională București, medierea cu ajutorul ministerului și începerea reformei în vederea celei de-a doua etape. b. un nou manager de talie internațională pentru Opera Națională.

Decizia luată în urma negocierilor este una pragmatică. Este nevoie de o perioadă de tranziție care să poată pregăti Opera Națională pentru o funcționare deschisă. Vreau să ofer garanții Alinei Cojocaru și lui Johan Kobborg că munca lor poate să continue. De asemenea, lui Vlad Conta și lui Tiberiu Soare le mulțumesc pentru munca depusă și contez pe sprijinul lor în continuare. O echipă de la minister va acompania managementul Operei pentru următoarele 3 luni și va verifica toată situația contractelor și problemele de personal din instituție.

Ministerul își rezervă dreptul de a stabili cum anume se va angaja o nouă direcție generală pentru perioada de după cele trei luni de interimat. Ministerul va veni în sprijinul artiștilor de la Operă și va încerca să găsească soluții pentru deficiențele structurale și pentru lipsurile semnalate”.