Câteva zeci de copii romi din Periam, judeţul Timiş, sunt îmbunaţi să meargă la cursuri cu jucării, mâncare şi ajutor la teme
Copiii romilor din Periam, judeţul Timiş, ştiu că pot scăpa de sărăcie dacă se ţin de carte. Li se dau exemple clare - ăla de ştie să scrie şi să citească are o şansă să-şi găsească, mai încolo, un loc de muncă, în timp ce analfabeţii stau acasă şi aşteaptă ajutoare sociale. Din 2008, de când în localitate a fost deschis un after-school pentru puştii de etnie romă, ţiganii s-au lămurit că, dacă îşi dau odraselele la şcoală, are cine să le poarte de grijă. Sunt 53 de elevi înscrişi la centrul de zi din Periam.
După ce termină cursurile de la şcoala de stat, se-adună în două camere dintr-o casă închiriată de Fundaţia Caritas şi-i dau bătaie: îşi fac temele şi primesc ajutor pentru asta, se joacă sau pictează, primesc trei mese şi fac petreceri. "Dacă s-ar fi dus direct acasă, nimeni din familie nu s-ar fi ţinut de ei să-şi facă lecţiile. Sau poate nici nu i-ar mai fi lăsat la şcoală. Mulţi locuiesc cu bunicii sau cu alte rude, pentru că părinţii sunt în străinătate, prin Franţa. Cam asta e mentalitatea oamenilor din comunitate :«Ce-ţi trebuie carte?»", spune Floarea Boariu, coordonatoarea centrului din Periam.
Alfabetizarea e soluţia prin care generaţiile noi de romi ar putea fi intergrate, atât pe piaţa muncii, cât şi în comunităţile sociale. Romii din Periam sunt încurajaţi să-şi lase copiii cursuri, să termine măcar şcoala primară. Să-nveţe să iscălească, să citească şi să numere. Dintre cei mulţi, se găsesc şi unii care termină generala, ba chiar se duc mai departe, la liceu. Puţini au ambiţii clare: vor la facultate!
Copiii n-ar mai vrea să plece acasă, de aceea centrul este deschis până vara târziu. În 2007, înainte să deschidă "şcoala după şcoală", Floarea Boariu spune că "a sondat terenul" în comunitate. Unii n-aveau nici certificate de naştere, iar alţii trecuseră cu bine de vârsta şcolarizării şi n-aveau nicio clasă. Floarea i-a luat cu binişorul: "Mergeam să-i lămuresc că, pe lângă faptul că acolo au nişte lucruri asigurate - precum mâncare şi jucării - sunt nişte oameni calificaţi care-i ajută la teme şi care au grijă ca ei să se ducă la şcoală, ba chiar să treaca clasa. Mai târziu, c-o diplomă, ei pot merge să-şi caute de muncă, ca orice om".
Viorel Vereşan e exemplul lor. Are 32 de ani şi este mediatorul celor de la centru cu ţiganii din comunitate.
El i-a convins pe romi că trebuie să aibă ceva carte, că altfel mor de foame acasă ori împung străinătatea, fără altă posibilitate decât aceea de a sta cu mâna-ntinsă. A mers cu ei să le facă acte, i-a dus prin tribunal dacă au avut treabă pe-acolo, umblă pe la primărie pentru ajutoarele sociale sau de încălzire şi se jenează să spună că unii semnează cu amprenta pe hârtie. Încurcat de-a dreptul a fost când un bărbat i-a cerut să-l divorţeze, că nu ştia cum să facă. L-a rezolvat repede, în instanţă. Viorel este angajat al centrului. Pe lângă responsabilitatea de a media lucrurile între ţigani şi autorităţi, bărbatul se ocupă şi de copii: îi duce la şcoală dimineaţa, îi ia când termină cursurile şi-i aduce apoi la centru.
Viorel Veresan
Viorel a fost crescut într-o casă de copii şi, paradoxal, asta a fost şansa vieţii lui: au fost o mână de oameni care s-au ţinut de capul lui să termine liceul, unul cu profil agricol. Spune şi el că dacă ar fi fost să rămână "în familie", n-ar fi terminat nici cinci clase. Mama lui l-a cunoscut pe taică-su cât soţul femeii era la puşcărie. Ea avea cinci copii acasă, dar s-a îndrăgostit nebuneşte de altul. Când bărbatul "oficial" a ieşit din puşcărie, mama s-a întors la el, însă fără Viorel, pentru că fostul condamnat n-a acceptat să crească copilul altuia. În familia tatălui biologic n-avea cum să se ducă, pentru că taică-su a intrat el la puşcărie, că furase un sac de porumb, iar nevastă-sa mai avea trei copii acasă. "Eu am frate cu două luni mai mic, iar pe mamele noastre, care au fost cu tata, le cheamă Ana", spune Viorel.
A ajuns într-un centru de plasament şi a ţinut legătura şi cu unii, şi cu alţii. E cel mai mic şi are o mândrie pe lumea asta - e cel mai deştept dintre ai lui: "Am patru fraţi din opt care au terminat cinci clase. Restul - nimic, nimic. Eu am avut mai mult noroc aşa, fără ei". De la 19 ani, Viorel a muncit tot timpul, "cu carte de muncă". Nevasta lui, Floarea, nu ştie carte. A luat-o însă "că era frumoasă". Au două fete şi-un băiat, una de opt ani şi una de cinci, iar băiatul, Florian, are trei.
Viorel Veresan şi soţia lui
Premiul întâi
Patricia e fata cea mare a lui Viorel. Cum tatăl e la muncă toată ziua, iar mama ei nu ştie carte ca s-o ajute la teme, Viorel a adus-o pe fată la centrul de zi pentru copii romi. Bărbatul îi caută o scuză soţiei analfabete: că a avut fraţi de crescut şi n-a avut timp de şcoală. Se mai întâmplă şi astăzi în comunitate ca părinţii să-şi ţină copiii acasă, ca să-i crească pe cei mici, sau să-i pună la muncă. "Mai spun şi alte motive - că n-au haine, că n-au rechizite. Dar am început noi să le facem acte pentru caiete, le-am dat noi ghiozdane, primite ca ajutoare la fundaţie, le-am dat de toate", povesteşte Viorel. El e optimist şi vede că fata lui cea mare, Patricia, "n-o să vrea fără facultate, că are capacităţi".
Patricia a luat premiul întâi la şcoală, ajutată fiind de profesorii de la centru. Şi cu învăţătorii a trebuit s-o lămurească Floarea Boariu, care, spune profesoara, nu-s tocmai corecţi. Copiii romi sunt aşezaţi în spatele clasei şi stau în bancă tot cu unul de-al lor, nu sunt ascultaţi şi nu li se dă prea mult credit. Deşi şi cei români şi cei de etnie se înţeleg şi se joacă împreună, de cele mai multe ori părinţii cer învăţătorilor ca odrasla "să nu stea cu un ţigan în bancă". Floarea Boariu spune că, la centru, nimeni nu face diferenţe, iar dacă până în 2008 un sfert dintre elevii romi reuşeau să treacă clasa,iar mulţi abandonau cursurile, anul acesta au avut promovabilitate de 100%.
Patricia Vereşan a adus-o la centru şi pe sora ei mai mică, Izabela, care se pregăteşte de şcoală. Ea vrea să se facă asistentă medical, cea mică se mai gândeşte. Se pierd amândouă printre droaia de copii - unii călare pe un computer, alţii deasupra unei mese acoperite de piese lego, în timp ce alţii, cu mâinile pline de carioci şi de creioane colorate, desenează de mama focului. Sunt două săli de studiu, pe care 53 de copii le împart. Este o supra-aglomerare, spune Floarea Boariu, care are planuri să mute central într-o casă mai mare, care să aibă curte, unde să se joace copii.
After- school şi la Sfântu Gheorghe Centrul de zi pentru copiii romi din Periam nu este singurul în România. Caritas şi Fundaţia Erste au mai deschis unul în Sfântu Gheorghe, iar în Europa acest proiect este dezvoltat în alte opt ţări: Moldova, Ungaria, Austria, Croaţia, Cehia, Serbia, Slovacia şi Ucraina, sub numele de KomenskyFond. În aceste centre, copiii care vin din comunităţile dezavantajate primesc meditaţii şi suport educaţional, pe lângă o masă caldă şi alte activităţi recreative, precum excursii sau vizite la muzee. "Dacă nu ar fi venit aici, mulţi dintre ei ar fi abandonat şcoala, pentru că părinţii nu puneau mare preţ pe educaţia lor. Acum cred că au înţeles că, pentru viitorul lor, e bine să termine măcar şcoala generală", spune Floarea Boariu, coordonatoarea centrului din Periam. CITIŢI ŞI:
- Franţa joacă ping-pong cu ţiganii din Franţa | VIDEO
Recomandările noastre
