Șoferii cu permis categoria B vor putea conduce vehicule mai grele. Ce condiții trebuie să respecte
- Raluca Dan
- 24 februarie 2026, 06:05
Sursa foto: FreepikȘoferii care dețin permis categoria B vor putea conduce vehicule cu masa de până la 4,2 tone, potrivit unei noi directive europene care ține cont de noile modificări de pe piața auto.
Șoferii care dețin permis categoria B vor putea să conducă mașini mai grele
Șoferii ar putea conduce vehicule cu o masă de până la 4,2 tone, față de limita actuală de 3,5 tone. De asemenea, vor putea urca la volanul unor autoturisme de până la 5 tone, cu condiția ca acestea să fie electrice, alimentate cu hidrogen sau cu gaz.
Pentru a beneficia de noile prevederi, conducătorii auto trebuie să dețină permis categoria B de cel puțin doi ani și să urmeze cursuri suplimentare de instruire. Statele membre ale Uniunii Europene ar urma să aplice aceste modificări până în 2030.
Cum ar putea fi redusă perioada de suspendare aplicată pentru contravenții rutiere
Ministerul Dezvoltării a publicat marți, 13 ianuarie, proiectul de lege privind reforma administrației publice centrale. Documentul prevede reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal și scăderea numărului de posturi din administrația locală. Totodată, proiectul include modificări care îi vizează pe șoferi, în special în ceea ce privește plata taxelor și a amenzilor locale.

Șofer. Sursă foto: Freepik
Astfel, perioada de suspendare aplicată pentru contravenții rutiere poate fi redusă dacă șoferul prezintă dovada că și-a achitat toate datoriile către bugetul local, inclusiv amenda care a determinat suspendarea permisului.
Alte reglementări
În prezent, perioada de suspendare a permisului pentru contravenții poate fi redusă cu o treime dacă șoferul arată dovada achitării amenzii care a dus la aplicarea sancțiunii. Noua propunere prevede ca această reducere să fie acordată doar după plata tuturor datoriilor restante.
De asemenea, „se reglementează faptul că deținătorii permiselor de conducere eliberate de autoritatea română nu pot conduce autovehicule, tractoare agricole/forestiere sau tramvaie pe drumurile publice dacă nu achită în termen de 90 de zile creanțele provenite din amenzi contravenționale. Organul fiscal trebuie să notifice debitorul în termen de 15 zile despre obligație și momentul pierderii dreptului de a conduce”.
Perioada în care șoferii își pierd dreptul de a conduce începe în a treia zi lucrătoare după expirarea termenului de 90 de zile. Aceasta se încheie în a treia zi lucrătoare după achitarea integrală a restanțelor sau la împlinirea a doi ani de la înregistrarea creanței.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.