Social-democraţii şi conservatorii cer demiterea ministrului Agriculturii
- Adam Popescu
- 17 mai 2010, 11:47
Deputaţii PSD+PC depun astăzi moţiunea simplă "Programul naţional pentru agricultură şi dezvoltare al Guvernului Boc pe anul 2010; Falimentul fermierilor din România". Social-democraţii şi conservatorii cer demiterea ministrului Mihail Dumitru, pentru că "s-a dovedit incapabil să administreze multitudinea problemelor cu care se confruntă agricultura şi agricultorii din România".
Social-democraţii acuză, în textul moţiunii, actualul Guvern şi Ministerul Agriculturii că nu se implică prin decizii politice în rezolvarea problemelor din acest domeniu, informează Agerpres. Printre aceste se numără introducerea în ţară, "fără respectarea legislaţiei", a materialului săditor pomicol şi viticol şi valorificarea acestuia de către persoane neautorizate, invazia diferitelor produse contrafăcute, pierderi la valorificarea imediată a producţiei după recoltare, inexistenţa unui preţ prestabilit la produsele de bază pe diferite culturi. "Guvernul nu a luat nicio măsură pentru combaterea evaziunii fiscale" De asemenea, în moţiune se mai aminteşte de inexistenţa unei pieţe de desfacere pentru că bursa nu este capitalizată. Social-democraţii apreciază în acelai timp că programul "Primul siloz" este nefuncţional şi mai atrag atenţia că Guvernul nu a luat nicio măsură pentru combaterea evaziunii fiscale, ca urmare a comercializării produselor agroalimentare şi nu a stabilit strategia naţională cu privire la cultivarea plantelor modificate genetic. PSD propune în document şi un set de măsuri care să vină în ajutorul Guvernului şi a Ministerului Agriculturii. Printre acestea, arată Agerpres, se numără emiterea ordonanţelor de urgenţă care să stabilească concret ajutoarele de stat acordate producătorilor agricoli începând cu anul 2010, care sunt sumele şi când se acordă. Ei mai propun rectificarea urgentă a bugetului pe anului 2010, pentru a asigura fondurile necesare pentru plata ajutoarelor de stat către fermieri, asigurarea unei transparenţe totale prin informarea corectă a fermierilor şi a primăriilor. PNL a cerut dezbatere pe tema măsurilor de austeritate Moţiunea de cenzură a PSD+PC va fi depusă astăzi la Camera Deputaţilor. Tot astpzi, forul legislativ va decide dacă îşi modifică programul, după ce PNL a solicitat organizarea unei dezbateri privind "măsurile dure în plan economic şi social ale Guvernului Boc". Dumitru Pardău, secretarul Biroului Permanent al Camerei a precizat că Roberta Anastase urmează să poarte o discuţie cu premierul Emil Boc pentru stabilirea programului, dezbaterea urmând să aibă loc marţi sau miercuri.