Șoc la DNA. Achitări în masă. Un medic celebru a învins Sistemul
- Petrisor Cana
- 3 decembrie 2019, 06:52
Nu mai puțin de 13 persoane trimise în judecată de procurorii DNA au fost achitate, luni, de Curtea de Apel Suceava, într-un dosar instrumentat în vremea protocoalelor încheiate cu SRI. Printre cei absolviți de vină de judecători se numără medicul Vasile Astărăstoae, fost preşedinte al Colegiului Medicilor din România şi fost rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Iaşi.
Curtea de Apel Suceava a întors decizia de la fond, de la Tribunalul Suceava, unde Vasile Astărăstoae fusese condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, şi a dispus achitarea pentru toate capetele de acuzare. Judecătoarele Viorica Calancea și Tatiana Luisa Andronic de la Curtea de Apel Suceava au pronunțat decizia definitivă în dosarul nr. 1132/45/2019**, achitând întregul lot de 13 persoane.
În dosarul „UMF Iași”, procurorul DNA Emilian Eva, în prezent inculpat într-un dosar de corupție, l-a trimis în judecată pe profesorul Vasile Astărăstoae, dar și pe alte 12 persoane, pentru pretinse infracțiuni de corupție în legătură cu implementarea unei platforme elecronice la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași.
Pe lângă un număr spectaculos de adrese și înscrisuri distruse pe care Curtea de Apel Suceava le face publice prin Decizia nr. 1086 și care arată la ce nivel se lucra în DNA în perioda de glorie a protocoalelor SRI-PICCJ, judecătoarele Calancea și Andronic au dispus achitarea tututor celor 13 inculpați trimiși în judecată de procurorul Emilian Eva, desfiintand pedepesele cu suspendare date la fond de judecătoarea Mihaela Bivol de la Tribunalul Suceava.
Au fost astfel achitați definitiv profesorul Vasile Astărăstoae - pentru abuz în serviciu, tentativă la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are că rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunității Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor și conflict de interese – condamnat la fond la 2 ani închisoare cu suspendare dar și omul de afaceri Corvin Pughin, reprezentant de avocata Angelica Enache, pe care instanța l-a găsit nevinovat (achitandu-l în baza art. 16 lit. a) – fapta nu există – și art. 16 lit. b) teza I – fapta nu este prevăzută de legea penală CPP) – de săvârșire infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, dar și dare de mită, după ce la fond fusese condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare, precizează luju.ro.
Astfel, conform Deciziei nr. 1086 pronunțate în 2 decembrie 2019 în dosarul nr. 1132/45/2019** de Curtea de Apel Suceava au fost pronunțate următoarele soluții: -Astarastoe Daniela – achitată (fond – achitată) -Astărăstoae Vasile – achitat (fond –2 ani închisoare cu suspendare) -Ciureanu Ioan Adrian – achitat (3 ani închisoare cu suspendare) -Drugus Daniela – achitată (fond – 3 ani închisoare cu suspendare) -Mușat Dănuț – achitat (fond – 1 an închisoare cu suspendare) -Pieptu Dragoș – achitat (fond – achitat) -Pughin Corvin Gabriel – achitat (fond – 2 ani închisoare cu suspendare) -Tănăsescu Laurian Gabriel – achitat (fond – 2 ani închisoare cu suspendare) -Vatuiu Raluca Isabela – achitată (fond – achitată) -Verner Dan Alexandru – achitat (fond – 1 an închisoare cu suspendare) -SC Congrex.Net SRL Iași – achitat (fond – achitată) -SC Euro Management Grup SRL București – achitat (fond – achitată) -SC Maguay Imex SRL București – achitat (fond – 10.000 lei amendă).
Dosarul lucrat în parteneriat cu SRI
Soluția de luni vine după o judecată a apelului de un an și jumătate în care s-au anulat pe bandă rulantă zeci de înscrisuri, adrese, note de redare întocmite de/cu sprijnul Serviciului Român de Informații, fiind totodată distruse un număr total de 31 suporturi optice care conțineau înregistrări ale convorbirilor telefonice și interceptări în mediul ambiental efectuate nelegal de SRI.
Astfel, conform minutei Deciziei nr. 1086 din 2 decembrie 2019, în baza Deciziei CCR nr. 26/2019, Deciziei CCR nr. 302/2017 și a Deciziei nr. 22/2018 a fost constatată nulitatea absolută a următoarelor acte: -adrese de date prin care DNA Iași a dispus punerea în executare de către SRI a încheierilor și autorizațiilor de supraveghere tehnică emise de instanța; -102 note de redare (procese verbale de redare și certificare a înregistrărilor convorbirilor telegonice) efectuate de către SRI ori de către organele de poliție judiciară din cadrul DNA-Iași; -adrese declasificate; -31 suporturi optice care au fost distruse în baza Deciziilor CCR nr. 22/2018 și nr. 26/2019.
Avocatul Cătălin Boacnă: „Toți acești oameni inculpați în dosar au trăit un coșmar”
„Este una dintre cele mai categorice victorii ale dreptății si adevărului împotriva abuzurilor comise in perioada de glorie a DNA, impotriva nedreptății. Curtea de Apel Suceava a arătat că fiecare cetățean din țara asta trebuie să aibă încredere în justiție. Ne bucură faptul că instanța a analizat cu multă atenție probele dosarului și a constat că acest dosar reprezintă o simplă răzbunare conjugală a denunțătorului folosit de procurori. De asemenea, temeiul achitării ne bucură pentru că instanța a constatat că faptele nu există, deși unele infracțiuni inventate de procuror erau deja prescrise. În cei nouă ani de proces, toți acești oameni inculpați în dosar au trăit un coșmar, iar astăzi s-a dovedit că speranța lor de a avea parte de o justiție corectă nu a fost în zadar", a declarat avocat Cătălin Boacnă, avocatul lui Adrian Ciureanu, inculpatul de la care a pornit tot acest dosar. Acesta era acuzat de 7 infracțiuni de corupție