Din cuprinsul articolului
În ultima perioadă, tema ”loviturii de Stat” revine obsesiv pe rețelele sociale. Inițial, m-am amuzat: tot felul de neaveniți și-au dat cu părerea. Dar apoi situația a început să mă deranjeze. Hai să lămurim lucrurile!
Strategia din patru mișcări.
Moscova are o strategie bine rodată, în ce privește schimbarea guvernelor din ”vecinătatea apropiată”. Această strategie implică patru pași:
- pe fondul unor nemulțumiri ale populației, se organizează o manifestație de protest;
- manifestația degenerează sângeros, creând un impact psihologic la nivel național;
- pe fondul emoției populare, ”forțele Binelui” intervin, pentru a ”salva națiunea”;
- în aplauzele națiunii, ”forțele Binelui” instaurează dictatura controlată din exterior.
În argoul kaghebist, această strategie se numește ”sloik”: foietaj.
Premiera: noiembrie 1945.
La noi, prima lovitură de Stat de tip ”sloik” a avut loc în 1945, cu prilejul onomasticii Regelui Mihai. Era sărbătoare oficială în Regatul României. Iar Regele – care tocmai scosese România din alianța cu Hitler – se bucura de o mare popularitate. În dimineața de 8 noiembrie, zeci de mii de bucureșteni s-au strâns în Piața Palatului, pentru a-l felicita.
Inițial adunarea a fost spontană, dar forțe oculte au contribuit la amplificarea ei: primul pas! Relatează Corneliu Coposu, secretarul personal al liderului țărănist Iuliu Maniu: „Nici un apel sau manifest de chemare nu a fost emis de conducerea PNȚ... Am fost informat ulterior că ar fi circulat diverse bilete de chemare la manifestație. Personal nu am văzut nici unul. Eu însă am fost chemat la telefon în ziua de 7 Noembrie și mi s-a spus, de către un necunoscut care nu și-a spus numele: „Toată lumea care iubește pe Suveran, va fi prezentă la 8 Noembrie la Palat!”
Deîndată ce piața a fost plină de oameni, au început provocările: al doilea pas! Își amintea Cicerone Ionițoiu, lider al tineretului PNȚ: „Spre 10 și jumătate și-au făcut apariția, din str. Wilson, venind de la Confederația Generală a muncii, câteva camioane cu muncitori înarmați cu răngi care au încercat să împrăștie mulțimea, mergând până la Athenee Palace, și întorcând veneau până aproape de fostul Teatru National și iarăși reluau cursa.
Alte camioane au apărut dinspre str. Academiei... Mașinile erau de la CFR.” Și chiar atunci au apărut teroriștii-securiști – pardon, teroriștii-țărăniști! – care au tras în mulțime. Corneliu Coposu își amintea: „În timpul manifestației a apărut o motocicletă, având numărul (de București) acoperit, ocupată de doi tineri îmbrăcați în haine civile din care unul trăgea focuri de revolver la întâmplare. Câteva persoane au fost împușcate. Dinspre Ministerul de Interne au început să tragă focuri de armă cu repetiție. La început rafalele s-au tras în aer, mai târziu s-a tras în mulțime. Din nou au căzut morți și răniți.” Aceeași scenă văzută de Cicerone Ionițoiu: „Patru agenți înarmați, dintre care unul cu pușcă mitralieră au ieșit din curtea ministerului și s-au îndreptat spre Biserica Krețulescu ... au tras în sus și în mulțime.”
Evoluția sângeroasă a oferit ocupanților ruși și uneltelor lor pretext să intervină: al treilea pas! Corneliu Coposu: „Un grup de manifestanți din apropierea clădirii noi a Ministerului de Interne a fost înconjurat de agenți de poliție și agenți politici și împinși cu forța în curtea Ministerului de Interne. Acolo cei sechestrați au fost crunt bătuți și reținuți.” Își amintea Ionițoiu: „La un moment dat, din curtea Ministerului și-a făcut apariția un cordon de ostași sovietici care au înconjurat Ministerul. Între timp se făcuseră ceva arestări...
În Piața Palatului și-a făcut apariția o grupă din divizia Tudor Vladimirescu, trăgând spre mulțime și încercând s-o împingă de la Galeriile Krețulescu spre Cercul militar, făcând în continuare victime și smulgând din mijlocul populației oameni pe care-i ducea fie la Ministerul de Interne, fie la prefectura Politiei Capitalei. În jurul orei 14 se dezlănțuise o cruntă represiune.”
Aceste evenimente sângeroase, atent regizate de ruși și uneltele lor, au ”justificat” declanșarea unei ample represiuni, finalizată prin al patrulea pas, instaurarea dictaturii. În ședința de Guvern din 17 noiembrie 1945, prim-ministrul Petru Groza cerea „să se ia măsurile cele mai drastice” împotriva PNȚ și PNL. Iar a doua zi, Agenția sovietică de știri TASS difuza o relatare a corespondentului de la București, cerând arestarea lui Iuliu Maniu și Dinu Brătianu și dizolvarea PNȚ și PNL.
La 7 decembrie, emisarul special pentru România și Bulgaria al Departamentului de Stat american, Mark Ethridge, raporta: „Partidul Național Țărănesc și Național Liberal au fost complet eliminate și au devenit deodată "bestii fasciste"... Un mare număr dintre fruntașii lor au fost arestați și aceste partide sunt pe punctul de a fi interzise acum la plecarea mea din România. Ziarele lor au fost suspendate, sediile lor au fost confiscate, iar întrunirile lor dispersate. Regretabila și spontana manifestație din 8 Noiembrie 1945 a fost "umflată" de guvern ca "mare complot fascist ". În guvernul lui Groza poporul român are acum o nouă dictatură în locul celei răsturnate la 23 august 1944. ” Erau astfel create ”condiții optime” pentru alegerile din 6 martie 1945...
Spectacolul continuă!
Cam la fel s-au derulat lucrurile în decembrie 1989, la Timișoara. Ca un prim pas, cu concursul unor interese bine infiltrate în organele locale ale Puterii, grupul de zece – doisprezece enoriași adunat în fața locuinței pastorului Laszlo Tokes s-a transformat, într-o oră-două, într-o manifestație cu sute de participanți. Apoi, provocatori bine instruiți au blocat tancurile trimise orbește să înspăimânte manifestanții. Au început rafalele de arme automate, cu cinci – șase ceasuri înainte ca forțelor de represiune să li se distribuie muniție! ”Teroriștii-securiști” apăruți de nicăieri au amplificat conflictul, care s-a extins la nivel național, dând prilejul Armatei să intervină pentru a instaura ”ordinea”. Adică ocupația rusească secretă, instrumentată de Moscova prin uneltele sale: generalul Militaru și cei douăzeci – treizeci de generali rusofili reactivați de dânsul.
În noiembrie 1945, au fost ”pandurii” din divizia Tudor Vladimirescu. În decembrie 1989 au fost ”teroriștii-securiști”, din care mulți vorbeau stâlcit limba română. În februarie 1999, la Stoenești, au fost ”liderii minerilor”, cu livrete de rezerviști Securitate – trupe, coordonați din birourile unui oligarh rus. Mai spre zilele noastre, au fost mercenari de prin Congo, finanțați din Africa de Sud. Figuranții sunt mereu alții, dar regia e mereu aceeași. Spectacolul continuă!
