Faptul că, în 25 de ani, mai marii Sănătății au făcut reformă după ureche, fără a avea strategii și politici publice serioase pe termen lung, se reflectă dureros în realitățile lumii medicale românești. Zi după zi, mai plesnește câte-un petic al sistemului nostru sanitar.
„Evenimentul zilei” continuă, în cadrul campaniei „Medicul de Gardă”, să aducă în atenția opiniei publice și a factorilor de decizie, situații punctuale ale unor unități medicale aflate în criză, ori ale căror probleme au un efect devastator asupra sănătății publice.

Astăzi relatăm cazul Institutului de Endocrinologie C.I. Parhon, singurul spital din țară specializat în acest domeniu, unde pentru o operație ce nu durează mai mult de o oră, pacienții așteaptă să le vină rândul la proceduri chiar și un an.

Ținând cont de condițiile de viață (mediu, alimentație) care s-au înrăutățit, numărul pacienţilor cu afecţiuni la nivelul tiroidei a crescut foarte mult în ultimii ani și se află într-o continuă creștere, cei mai mulți dintre pacienți provenind din zona Moldovei. Personalul medical însă este din ce în ce mai redus.

Zeci de mii de pacienți

Două zile la rând am fost la Institutul „C.I. Parhon”, situat în Bulevardul Aviatorilor nr. 34 – 36. Aglomerația de paltoane și papornițe ne-a lovit de fiecare dată. Freamătul pacienților este zilnice. Holurile sunt mereu pline cu oamenii care aşteaptă fie pentru analize, fie pentru biopsia tiroidiană, fie pentru  îngrijirea post-operatorie. Anual, zeci de mii de pacienți sunt îngrijiți de colectivul redus, dar inimos, al acestei unități medicale. Medicii ajung să muncească și câte 15 ore pe zi, dar tot nu fac față situației.

Un an până la biopsie…

O pacientă din nordul Moldovei, cam la 55 de ani, care se teme să ne dezvăluie identitatea, spune că i-a luat un an de zile să ajungă să facă biopsia tiroidiană. „Viu cu trenul, maică, am vinit de șinși ori până amu. Mi-or făcut tăt felu’ di analizî, m-or scormonit doftorii ăiștea, că tari buni mai sînt. Da, mi-or făcut și ghiiopsîi, cam după zăși-doișpi luni di când am vinit prima dată, di niș nu știem cum să ajung aișea. Sîmt că mă strângi șiva de gât, draga maichii, șî mă sufoc”, zice femeia cu o gușă pronunțată.

…încă un an până la intervenția chirurgicală

Pe holul de la etajul doi, întâlnim o altă doamnă, de aproximativ 50 de ani. Suferă cu tiroida. Ne zice că are mai mulți noduli și că a început să facă investigațiile de acum câteva luni. A reușit să i se facă biopsia și a fost chemată pentru programarea operației. „Acum am ieșit din cabinetul doctorului. Am fost programată pentru intervenția chirurgicală abia în data de 16 martie 2016”, ne spune doamna. Femeia știe că, din cauză că nu sunt doctori destui, trebuie să aștepte atâta amar de vreme: un an și o lună!

O doamnă mai simandicoasă, cu pălărie și manșon, ne spune în treacăt, peste umăr: „Ce, credeți că la privat e mai acătării?! Vă înșelați! Și acolo aștepți, și mai dai și o mulțime de bani!”.

În saloane sunt internați și bărbați. Ei sunt mai reținuți. Doar dau din cap și ne întorc spatele atunci când încercăm să le aflăm durerea. Un domn mai în vârstă, în pijama de mătase, ne spune: „Aici e încă bine, față de alte părți. E curat, mâncarea e bună și doctorii sunt foarte respectuoși!”


Architect – aparatul de ultimă generație care determină markerii tumorali

Cât costă biopsia și operația de tiroidă, la privat

 

Lipsa de chirurgi endocrinologi este acută și în mediul privat de sănătate. Doar două clinici au reușit să coopteze în echipa lor câte un chirurg specializat în acest domeniu. Timpul de așteptare este însă mai mic. Pacienții care vor să aleagă o clinică privată trebuie să scoată din buzunar 320 de lei, pentru o biopsie tiroidiană, și 6.000 de lei, pentru o intervenție chirurgicală. Oamenii nu știu că, de fapt, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) decontează exact același procent, ca și în cazul biopsiilor și operațiilor efectuate la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”.


Oamenii de la Laboratorul de biochimie lucrează în ritm alert pentru o diagnosticare rapidă
Foto: EVZ

Situație dramatică: doar doi chirurgi și doi anesteziști  

Deşi chirurgii şi întreg personalul lucrează la foc continuu, aceștia nu pot răspunde numărului mare de pacienţi aflat într-o continuă creştere.

„În acest moment, pe secția de chirurgie sunt într-adevăr angajați numai doi chirurgi – Ghemigian Mircea Vasile și Brașoveanu Daniel – și doi anesteziști, număr total insuficient pentru a acoperi cererile de servicii chirurgicale. Asta explică și faptul că pacienții ajung să fie programați pentru intervenția chirurgicală după câteva luni, în condițiile în care fiecare chirurg efectuează zilnic, în medie, șase operații”, ne-a spus managerul Institutului, dr. Diana Loreta Păun (foto).

Chirurgia endocrină nu există în Rezidențiat

„Scăderea numărului de medici prin decesul sau pensionarea unor colegi nu a putut fi compensată prin angajări în același ritm, din cauza legislației restrictive din ultimii ani”, a adăugat managerul.

Dr. Păun a atras atenția și asupra unei alte cauze, mai profunde, a lipsei personalului medical specializat  pe probleme de endocrinologie: „În acest moment, chirurgia endocrină nu este prevăzută ca supraspecializare chirurgicală, ceea ce înseamnă că orice chirurg generalist poate opera pe tiroidă, dar foarte puțini aleg, însă, acest drum în lipsa unei supraspecializări separate”.
Medicul speră însă că aceste probleme vor fi rezolvate în anii viitori: „Prevalenţa crescută a patologiei tiroidiene în ţara noastra ar putea însă să sensibilizeze pe decidenţi în elaborarea unor politici sanitare de promovare a chirurgiei endocrine ca supraspecialitate separată“.

Analize complicate

Pe lângă faptul că medicii sunt prea puțini, analizele pentru depistarea problemelor de tiroidă sunt destul de complicate şi necesită timp. Pentru a se asigura că procedează într-o manieră corectă, medicii de la Institutul ”C.I. Parhon” realizează cu atenție fiecare analiză de dinainte de intervenția chirurgicală.

În funcţie de gravitatea problemelor tiroidiene, pacienţii sunt programaţi la biopsia tiroidiană, care oferă informaţii despre necesitatea unei intervenţii chirurgicale: „Puncţia-biopsie tiroidiană se efectuează pe baza unor criterii imagistice definite, la o anumită categorie de noduli tiroidieni şi oferă informaţii diagnostice preţioase preoperatorii”, explică dr. Păun.

Ministerul Sănătății analizează situația

Reprezentanții Ministerului Sănătății (MS) spun că vor analiza situația dificilă de la Institutul Parhon, care nu este singulară. „Problema deficitului de medici nu e doar la Parhon, ci la toate spitalele din București și din țară. Mulți dintre ei au plecat în străinătate, alții s-au pensionat, alții au plecat în privat, cum e și cazul de la Parhon, unde din patru medici au rămas doar doi, pentru că unul s-a pensionat și celălalt a plecat în privat”, ne-au spus reprezentanți ai MS. Aceștia au luat legătura cu managerul institutului.

„La Parhon se va organiza concurs pentru patru medici sau chiar mai mult, vom vedea. Posturile au fost deblocate de anul trecut, iar anul acesta după ce va fi gata – într-o lună, două – și contractul-cadru, Institutul va avea buget și va putea organiza concurs”, au declarat, pentru EVZ, reprezentanți ai Ministerului condus de Nicolae Bănicioiu).

Aparatura performantă, consolarea medicilor

Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon” supravieţuieşte datorită implicării şi dăruirii puţinilor medici care au făcut din spital o a doua casă.

Medicul primar în medicină de laborator, Carmen Iordăchescu (foto) a declarat că laboratoarele spitalului sunt foarte performante, neexistând posibilitatea comiterii unor erori în examinarea probelor prelevate de la pacienţi. Institutul dispune, din 2012, de aparatură performantă, iar, conform celor declarate de managerul Păun, finanțarea a venit atât din bugetul de stat prin Ministerul Sănătății, dar și din veniturile proprii.

Chiar dacă medicii tratează zilnic un număr impresionant de pacienţi, iar chirurgii efectuează şase operaţii pe zi, îşi rezervă timp şi pentru proiectele de cercetare în domeniul endocrinologic. Aceste proiecte de cercetare au fost cele care au generat profit, contribuind la achiziționarea aparaturii care permite medicilor să lucreze la standarde europene.  

Dorinţa medicilor care investesc în cercetare este ca studenţii şi doctoranzii să îşi desfăşoare cercetarea în ţară, în condiţii similare celor din străinătate. În ciuda problemei lipsei de personal, medicii sunt optimişti, ocupându-se de fiecare pacient în parte: „Putem spune, fără să greșim, că este o instituție publică eficientă și performantă din toate punctele de vedere”, a concluzionat managerul Institutului „C.I Parhon”.  


Aparatura ultraperformantă nu permite erori în examinarea probelor prelevate de la pacienți