Situație disperată în spitale! La Pediatrie e iadul. Copiii sunt internați în secțiile de adulți

Situație disperată în spitale! La Pediatrie e iadul. Copiii sunt internați în secțiile de adulți Un nou spital de urgență al MAI. Mesajul lui Cătălin Predoiu. Sursa: Chokchai Poomichaiya | Dreamstime.com

„Cel mai trist este că varianta Omicron ne-a propus un pact cu diavolul: vă slăbesc un pic pe voi adulţii, dar mă lăsaţi să mă înfrupt din copiii voştri”, a transmis medicul epidemiolog Octavian Jurma, duminică, într-o analiză a exploziei cazurilor de îmbolnăvire COVID-19 în România.

Cercetătorul Octavian Jurma a acuzat comoditatea adoptată de români în fața tulpinii Omicron a virusului SARS-CoV-2, despre care știm că este mult mai transmisibilă decât Delta, însă nu conduce la cazuri foarte grave de îmbolnăvire. Cel puțin în cazul adulților, fiindcă, în rândul copiilor, potrivit medicului citat, varianta Omicron a lovit din plin.

Omicron și „pactul cu diavolul”. Nu mai este loc la Pediatrie

„Nu ştiu ce înseamnă pentru oamenii ăştia o „explozie de cazuri”, dar este cert Omicron nu îngrijorează pe nimeni pentru că produce „doar” de 2x mai mulţi copii în spitale, de 2x mai repede decât Delta. Omicron este de altfel aşa de „foarte blândă” încât, în Timişoara, spitalele de pediatrie sunt pline şi copiii au început să fie internaţi şi in secţiile de adulţi.

Nu e de mirare că politica asta de şcoală cu preţul vieţii [copiilor, părinţilor şi profesorilor] garantează că orice copil vulnerabil va avea o confruntare pe viaţă şi pe moarte cu virusul SARS-CoV-2. Cel mai trist este că varianta Omicron ne-a propus un pact cu diavolul: Vă slabesc un pic pe voi adulţii, dar mă lăsaţi să mă infrupt din copiii voştri”, a transmis medicul Octavian Jurma într-un mesaj publicat de pagina sa de Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

Octavian Jurma explică pericolul tulpinii Omicron 

De altfel, anterior, epidemiologul a susținut că „o versiune cu 50% mai infecţioasă produce de 11 ori mai multe decese decât una cu 50% mai letală”, subliniind că varianta Omicron este mai periculoasă pentru copii și tineri.

„De ce trebuie să fim extrem de prudenţi în a consideră o versiune cu 50% mai puţin letală o veste bună chiar dacă aflăm în acelaşi timp că este cu 500% mai infecţioasă? Pentru că o versiunea cu 50% mai infecţioasă produce de 11x mai multe decese decât una cu 50% mai letală. Aşadar, o versiune mult mai contagioasă dar mai puţin letală poate înseamnă o veste bună individual, însă este o veste proastă pentru populaţie şi pentru sistemul public de sănătate”, a explicat medicul epidemiolog.

Ce se întâmplă în secțiile ATI

În altă ordine de idei, specialiștii din Sănătate sunt de părere că varianta Delta ne dă încă de furcă, deși au fost declarații anterioare care au arătat că pericolul reprezentat de aceasta ar fi trecut. În săptămâna curentă urmează să fie efectuate noi secvențieri în cazul pacienților internați la ATI, pentru identificarea concretă a mutației coronavirusului pe care au contractat-o bolnavii.

Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: „Săptămâna aceasta vom face pentru pacienții de la ATI o secvențiere extinsă să vedem dacă pacienții de la ATI sunt infectați cu Delta sau Omicron. Din ce știm noi din secvențieri, la noi continuă să circule Delta. Opinia noastră e că o bună parte din cazurile grave sunt produse de Delta”.